Radu Mazăre a cerut înlocuirea măsurii de arest preventiv cu arest la domiciliu. Astfel, magistrații de la Înalta Curte au decis, joi seară, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Astfel, procurorii pot face contestație tot la Curtea Supremă.
Ce acuzații i se aduc lui Radu Mazăre
În ordonanțele întocmite de procurori se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: în perioada 2006-2009, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei, sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ștefan atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. „În perioada 2008-2014, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comercială, peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
În același timp între firma respectivă și instituția publică condusă de inculpatul Mazăre Radu Ștefan a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro. Și în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă și aceeași firmă controlată de cei doi inculpați”, susţin procurorii.
„Din analiza procedurii de achiziție care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de încălcări ale legislației aplicabile, imputabile inculpatului Mazăre Radu Ștefan, referitoare la impunerea condiției ca ofertanții să prezinte fizic dotarea minimală de utilaje și echipamente în orice locație de pe teritoriul municipiului Constanța, în perioada desfășurării procedurii, utilajele și echipamentele urmând a fi prezentate, staționate, pe toată perioada menționată, sub sancțiunea descalificării ofertanților; modul de estimare a valorii contractului; alegerea modalității de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanța prin gestiune delegată; inexistența numărului minim de oferte care până în luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevăzut un număr de minim 3 participanți; tariful de salubritate. Ca urmare a acestor acțiuni a fost produs un prejudiciu în sumă de 112.557.288,88 lei, circa 26 de milioane de euro, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului”, mai spun procurorii.
„În perioada noiembrie 2006 – 2013, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al municipiului Constanța, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei. În perioada noiembrie 2008 – 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în aceeași calitate, a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între Primăria municipiului Constanța și o societate comercială, la care era asociat inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanta, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc.
În ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care inculpatul Mazăre Radu Ștefan s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani înainte de comiterea faptei cât și pentru inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel”, mai precizează sursa citată.
 
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI