Deputatat solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai uşoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar în dosarul „Gala Bute”, se va judeca vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit Agerpres, cererea a fost înregistrată pe 3 aprilie.
Pe 23 martie, Curtea Supremă a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv în cazul Elenei Udrea.
Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul lui Rudel Obreja şi Tudor Breazu, iar Gheorghe Nastasia va sta în continuare în arest la domiciliu.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost acuzată iniţial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracţiuni de luare de mită.
Elena Udrea mai este cercetată şi în dosarul „Microsoft”, însă ea nu are nicio interdicţie în acest dosar.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro

Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro

De ce a murit azi frumoasa noastră actriță. Sora ei vitregă a dezvăluit acum cauza decesului: “Ma chère demi-sœur, l’actrice...”. Nimeni nu bănuia așa ceva!
Libertateapentrufemei.ro
De ce a murit azi frumoasa noastră actriță. Sora ei vitregă a dezvăluit acum cauza decesului: “Ma chère demi-sœur, l’actrice...”. Nimeni nu bănuia așa ceva!
Ce i-a urat Andreea Esca lui Adrian Sârbu la împlinirea vârstei de 70 de ani: „Un moș nebun care visa cai verzi pe pereți”
Adevarul.ro

Anunțul făcut de Diana Dumitrescu după 6 ani de căsătorie cu Alin Buroi, cu care are un băiețel. Ce a mărturisit actrița: „Avem momente când nu ne vorbim, este ceva…”
Elle.ro

Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață

Rareş Ion, umilit în repetate rânduri de Maru. Dealerul lui Vlad Pascu îl ţinea în lesă şi îi dădea comenzi
Observatornews.ro
Rareş Ion, umilit în repetate rânduri de Maru. Dealerul lui Vlad Pascu îl ţinea în lesă şi îi dădea comenzi
Horoscop 19 aprilie 2025. Peștii știu că au nevoie de sprijinul anumitor persoane pentru a-și vedea împlinite planurile de viitor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI