Arieșul, cu PET-uri, drumul, cu cratere

Iar de la Câmpeni, pe Arieșul plin de PET-uri în sus, până la Arieșeni, la granița dintre Alba și Bihor, găsești satele tradiționale ale moților.

Azi nu discutăm de calitatea mizerabilă a DN 75, care urcă șerpuind până la Vârtop. Primarii au conceput chiar un memoriu pentru reabilitarea drumului, dar mai e mult până departe.

Azi e despre moţi și obiceiurile lor. Și, ca să le descoperi, trebuie să urci.

Pe Valea Galbenei, spre cota 1.300. Pe jos sau cu bicicleta

Pe Valea Galbenei, din Arieșeni, la Pătrăhăițești. E clasic, un drum blând, de 5 kilometri, spre cota 1.300, pe care, din mai încolo, ar fi mai frumos să-l faci pe jos ori chiar cu bicicleta. Ici-colo, vulpile care coboară să atace găinile ultimelor gospodării din Galbena.

Poate că nu e unul dintre cele mai izolate cătune din Apuseni, dar sigur e că aici mai sunt doar câteva familii. Și câțiva bătrâni care duc mai departe poveștile moților.

Casa moțească de vânzare cu 10.000 de euro și foamea dinainte sau de după urcuș

Sus, pe platou, la poalele Cucurbătei Mici, înainte să ataci Cascada Pătrăhăițești, afli povestea tulnicului. Iar când cobori, ți se face foame. Sau invers! Că ți-era foame oricum!

O casă moțească tocmai e scoasă la vânzare. 10.000 de euro. Cumpărătorul? ”Probabil, un maghiar!”, ne explică Paraschiva, 64 de ani. Gazda noastră știe ce vorbește. Are de vânzare câteva hectare și unul dintre ofertanți e de la Budapesta.

”Mulți dintre excursioniști ne mai ceartă, că de ce drumul spre Cascada Buciniș trece pe la noi prin curte?! Așa e poteca”, spune femeia.

Ii, ciubăre, donițe, tulnice, fotografii și o masă copioasă

Tanti Paraschiva e una dintre puţinele femei din Apuseni care mai ştiu să cânte din tulnic. De altfel, acasă la ea și la Rovin Filip, 73 de ani, soțul meșter în lemn și în vorbe, nici nu îți dai seama la ce să te uiți mai întâi. La ii, la ciubăre și la donițe, la tulnice, la fotografii. Poftiți în Muzeul Casa Filip!

Unul dintre colegii de drum știe ce vrea: palincă, afinată, slană, brânză, ouă cu carne de la garniță, apoi un cântec de tulnic. Știe, că a mai fost! Să fie! Și pe urmă, cascada.

Am stabilit meniul și programul. Păcat că nu se gătește, e sărbătoare. N-avem celebra plăcintă!

Soții au treabă. De Paște, la Pătrăhăițești, ajung cei patru copii, cei patru nepoți și cei doi strănepoți. Și, poate, turiști de aiurea, ca noi.

”Amu, pe vremuri, tulnicul se folosea ca un telefon mobil”

Tanti Paraschiva are telefon mobil, știe ce vorbește: ”Amu, pe vremuri, tulnicul se folosea ca un telefon mobil. La un izvor de apă se adunau fetele ca la o şezătoare şi-şi chemau băieţii în glas de tulnic”, povesteşte tulnicăreasa.

După legile nescrise ale moţilor, cu peste un secol în urmă, în casa fiecăruia se găseau două-trei tulnice, la care ştia să cânte întreaga familie.

”Mai mult femeile și fetele, că bărbații erau plecați fie la război, fie la sat, să facă troc de produse! Și eu am învățat să cânt la tulnic de la mama mea”, completează Paraschiva.

”A fost limba mai subţire la femei, mai deşteaptă. Şi artiştii sunt mai mult femei. Bărbaţii nu au prea cântat. Cum era pe vremuri, erau plecați la război şi femeia rămânea acasă cu tulnicul şi cânta a jale. Şi acum ţi se înfioară pielea când îl auzi”, spune Paraschiva.

Fetele care vin să rânească la vaci cu unghiile date cu ojă, de dă animalul cu copita în ele!

Azi, copiii sunt plecați la muncă, la oraș ori în străinătate. Singurul care poate duce mai departe obiceiurile e un nepot student la Silvicultură, dar nici cu el nu se știe ce va fi! ”Fetele! Vin să rânească la vaci în tocuri. Și cu unghiile date cu ojă, de dă animalul cu copita în ele!”, râde tanti!

E una dintre ultimele două tulnicărese: ”Va fi ca și cum n-a fost”

Tanti Paraschiva, tulnicăreasă până-n măduva oaselor, spune că mai sunt doar două tulnicărese în tot Ardealul. Cealaltă e Mariana Gligor, care s-a mutat de la Segaj la Câmpeni.

Crede că iubirea ei se va stinge odată cu ultimele suflete capabile să scoată minunile de cântece din tulnice: ”Ce 30 de ani, copiilor? În cel mult 20 de ani nu va mai fi nimic aici! Nici eu, nici tulnicul meu! Va fi ca și cum n-a fost”.

Haiducul Rovin, pensia de 630 de lei, salteaua, negustoria și războiul de țesut

Nenea Rovin e haiducul familiei.

Tocmai a luat o saltea de jos, de la târgul din Gârda. Încearcă să vândă din produse, să scoată salteaua. Nu-i bai, că și reușește.

Rovin are o pensie de 630 de lei. Paraschiva încă lucrează la războiul de țesut, ca să mai completeze veniturile.

Cândva, vindeau obiectele din lemn în străinătate. Azi a murit comerțul ăsta. Tot cândva, dădeau la Stat carne, lapte, brânză și primeau zahăr și ulei.

Nu mai sunt cosași… maramureșeni în Apuseni!

”Pe vremuri era mai bine, suferă femeia. E, sunt învățată cu greu. Dar e greu, că uite, nici cosași nu mai găsești. Iar aici nu merge cu tractorul, că tăt e-n pantă. Până anul trecut, veneau zilieri din Maramureș, pentru 200 de lei pe zi, acum nici ei nu mai vor să vină”.

Fetele noastre visează la o săptămână la Pătrăhăițești. Ele să învețe treburile casei, de la făcutul pâinii, până la țesut și glăsuit cu tulnicul, noi, băieții, să rânim la animale, să cosim, să învățăm să sculptăm în lemn.

N-ar fi mai bine să ne ocupăm de marketing?

De la Sârba moților la glasul Arieșului

După-masă, înainte de vizita la cascadă, tanti Paraschiva ne cântă ceva la tulnic. Cândva, îi răspundea cineva peste munți! Ascultăm Sârba moților și Cursul Arieşului.

Hm! Suntem în fața unui rapsod venit din miezul istoriei, lângă casa plină de minuni făcute cu mâinile lor.

Meşterii spun că tulnicul cel mai bun trebuie să aibă o lungime între 2,80 m şi 3 m. Construirea unui instrument durează două-trei zile. Înainte de fiecare cântat, instrumentul trebuie pregătit prin udarea lui cu apă, ca să rămână etanş. În trecut, ciobanii udau tulnicul şi cu zer din brânză de oaie sau de vacă. Altfel, lemnul tulnicului putea să crape din cauza rezonanţei, iar cercurile, să se dezlipească şi să cadă.

”Se aduce lemnul din pădure, se crapă, se scoate miezul din el şi se lipeşte ermetic cu aracet şi crenguţe de brad. La gură se găureşte cu un levier înroşit în foc şi apoi se poate cânta”, explică Paraschiva modul în care se confecţionează instrumentul muzical. Nea Rovin lucrează încă tulnice.

Plăcinta, unde e plăcinta?

Plecăm la Cascada Pătrăhăițești, sau Buciniș, cum i se mai zice. Pe drum, printre brândușe și ghiocei, care se ridică printre peticele de zăpadă, suntem cu gândul la plăcintele cu brânză făcute pe lespede promise de gazdă. Ca să-ți atingi țelul, uneori ai nevoie de mize artificiale.

Fetelor, dacă ne decidem să stăm o săptămână la Pătrăhăițești, nu trebuie să învățați să faceți și plăcintă?!

3 IMG_0129Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Citește și: 

FOTO&VIDEO | Moții salvatori din Apuseni au emigrat! Avem semnal GSM, drum asfaltat, dar au plecat oamenii care au făcut diferența în groaznicul accident de avion

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News