În ultima sa zi la birou, Gabi Musteaţă a primit un singur mesaj din partea şefului Petru Avram: „Mi-a transmis, prin cei de la Resurse Umane, să eliberez biroul şi să predau totul până la ora 15:30. Nu m-am întâlnit cu el”.

Directorul tehnic a contestat decizia

Fostul director tehnic de la ABA Prut-Bârlad aşteaptă acum decizia instanţei, după ce a contestat hotărârea conducerii Apelor Române.

Imediat după ce au aflat că acela pe care îl vor da afară va face contestaţie în instanţă, cei de la Apele Române au angajat servicii de consultanţă juridică, spun sursele Adevărul, deşi, în cadrul instituţiei, ar fi deja angajaţi patru jurişti.

Cazul de la Administratia Bazinală de Apă Prut-Bârlad a fost făcut public de Recorder, care a descoperit o fostă ospătăriță, Simona Iancu, care a ajuns inginer la Apele Române. Directorul tehnic Gabi Musteață a explicat că s-a hotărât să facă dezvăluiri, convins că, mai devreme sau mai târziu, politizarea Apelor Române va fi plătită cu vieți omenești.

Potrivit Recorder, pe 3 februarie, DNA a descins la Apele Române și a ridicat documente care au legătură cu angajările din ultima perioadă. De asemenea, premierul Florin Cîţu a anunţat că va trimite Corpul de Control la Apele Române, pentru o anchetă amănunţită.

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților
Recomandări

Anul trecut, Libertatea a făcut radiografia Administrației Naționale Apele Române, o instituție în care PNL și PSD și-au numit alternativ oameni fără competențe în domeniu.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Decizia care i-a salvat viața lui Adrian, un român de 37 de ani prins în dezastrul din Spania: "Am luat câinele și m-am dus"
Știrileprotv.ro
Decizia care i-a salvat viața lui Adrian, un român de 37 de ani prins în dezastrul din Spania: "Am luat câinele și m-am dus"
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro

O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Acesta este cel mai rece oraș din România. E peste Miercurea Ciuc la temperaturi scăzute și i se spune Mica Siberie. Peste 8000 de oameni trec anual printr-un ger de crapă pietrele
FANATIK.RO

Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO

Alimentul unic în lume care se produce doar în România. Se așteaptă 25 de zile după el ca să fie gata, este băgat adânc în pământ și se face într-un singur loc din țară. Nu mulți români îl consumă

Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro

Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am plâns"
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am plâns"
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI