Tudor, care se mutase la Londra de două luni împreună cu prietena Mădălina, s-a luptat cu nouă dintre agresori, dar a sfârșit înjunghiat în piept, scrie presa britanică. 

„L-am văzut când a intrat în club. Era într-un costum și era acoperit de sânge. Nu avea nicio vestă de protecție sau ceva. Am văzut sângele cum curgea din piept. L-am tras și am luat un prosop, încercând să opresc sângerarea. N-a mai apucat să spună nimic, era în stare de șoc. A mai trăit un minut. A fost înjunghiat în mijlocul pieptului. Este un erou, a murit încercând să-și apere colegii. A bătut de unul singur 9 indivizi”, a povestit Leroy Rose (25 de ani), PR-ul clubului unde a avut loc tragedia, citat de Evening Standard.

Presa britanică îl numește pe Tudor un erou, pentru că și-a protejat colegii care au vrut să intre în clubul unde se ținea petrecerea de Revelion.

Tudor Simionov a venit în Marea Britanie pentru o viață mai bună, a povestit Mădălina, iubita românului. „Era un om bun. Eram fericiți și discutam cu entuziasm planuri de avea copii”

VIDEO, AICI


Cine era bodyguard-ul român de 33 de ani, ucis la Londra. Mesajul sfâșietor al iubitei sale

Un român, bodyguard la un club, ucis la Londra de Revelion. A murit în timp ce încerca să își apere colegii!

 
 

Urmărește-ne pe Google News