Potrivit Știrilor Pro TV, prima pistă a picat, fiindcă fostul concubin al victimei, vizat de anchetă, ar fi fost plecat din țară la momentul crimei .
Cadavrul femeii a fost găsit vineri, 30 octombrie, de un şofer de camion care a observat un incendiu, pe marginea drumului, pe DN 6, între Ghimpaţi şi Valea Plopilor.
Polițiștii au anunțat apoi că este cadavrul unei femei, carbonizat în procent de 90%. Criminaliştii au constatat că victima a fost lovită în zona capului, iar în urma loviturilor a murit, apoi a fost băgată într-o valiză și incendiată.
S-a despărțit de iubit acum trei luni, iar acesta era plecat din țară la ora crimei
Până acum, au fost audiați șoferii care au trecut pe drumul unde femeia a fost incendiată, informează Digi24. Oamenii legii au vrut să verifice și dacă au existat cumva camere de bord care să fi surprins momentul incendiului.
Știrile Pro TV spun că polițiștii au descins într-o locuință din Pantelimon, unde victima a locuit mult timp cu fostul ei concubin, însă acolo au aflat că bărbatul, un cetățean arab, era plecat din România de cinci luni.
De altfel, relația dintre bărbat și Mihaela s-ar fi terminat în urmă cu mai bine de trei luni.
Anchetatorii nu oferă mai multe detalii din anchetă pentru că autorul sau autorii se află încă în libertate. Sunt luate însă mai multe ipoteze în calcul, inclusiv faptul că femeia ar fi fost luată ”la ocazie” pentru oferirea de servicii sexuale.
”Autorul face parte din cercul relațional al victimei”
Criminologul Dan Antonescu merge pe varianta că oribila crimă ar fi fost comisă de cineva din anturajul victimei: ”Locul unde a fost comisă crima este în strictă legătură cu autorul, motiv pentru care acesta a fost obligat să transporte acel cadavru din locuință, fie a lui, fie a unui apropiat, fie dintr-un un garaj, loc de muncă, ceva.
Asta înseamnă că acel loc l-ar fi incriminat dacă victima ar fi fost găsită acolo sau chiar și în locuința victimei, pentru că înseamna că era un obișnuit al victimei și firesc ar fi intrat în vizorul anchetatorilor, dacă ea ar fi fost găsită în locuința ei.
Dan Antonescu, criminolog:
Întrebat despre ipoteza ca femeia să fi fost luată ”la ocazie”, criminologul este sceptic: ”De ce s-ar fi mai chinuit să o pună într-un geamantan, de ce să-i dea foc, dacă ei nu aveau nicio legătură, dacă n-au interacționat până atunci niciodată? Putea să o arunce pe câmp oriunde și și-ar fi văzut de drum mai departe. Încercăm totuși să găsim o logică într-o faptă ilogică”.
”Autorul a incendiat victima și nu i-a lăsat niciun fel de obiecte, fie de valoare, fie de vestimentație, care să ajute la identificarea ei. E clar că face parte din cercul relațional al victimei și ar fi intrat în vizorul anchetatorilor”, a concluzionat Dan Antonescu.
Conform Pro TV, femeia ar fi divorțată și ar fi mama unui copil.