Prefectul a explicat că, potrivit specialiştilor, nu un cutremur, nici deversarea sau infiltrarea apelor unui lac din zonă şi nici topirea filonului de sare din localitatea cunoscută pentru mina din apropiere nu au stat la baza prăbuşirii străzii, ci acumulările de ape provenite din alte surse, care au erodat din subteran.
„Vorbim de fenomenul punctual al acestei surpări, care, fără intervenţia noastră şi măsurile de stabilizare imediate cu siguranţă, ar fi continuat. În mare, cauzele sunt cele pe care specialiştii le-au identificat încă din prima fază, însă am reuşit să le punctăm mai clar şi să eliminăm anumite cauze mai clar”, a declarat Drăgănescu.
„În primul rând, este clar că nu vorbim de un seism; în al doilea rând, nu vorbim de o posibilă deversare a Băii Baciului. În al treilea rând, nu vorbim nu vorbim de o disoluţie a filonului de sare care să fi cauzat această tasare”, a declarat Emil Drăgănescu.
„Este vorba de convergenţa tuturor apelor în acest loc, fie că vorbim de ape subterane, fie că vorbim de ape provenite din precipitaţii, caracteristica zonei a făcut posibilă această stagnare a apelor aici şi, mai departe, există şi posibilitatea unor foste puţuri mai vechi, unor foste fose. Pur şi simplu apa, stând aici, a reuşit să spele nisipul şi să taseze acest teren”, a adăugat Drăgănescu.
58 de persoane sunt în continuare evacuate din blocurile din apropiere, relocate, fie la rude, fie în locuri asigurate „prin grija Primăriei”.
La Slănic, o porţiune din strada 23 August s-a surpat, în zonă producându-se un crater cu adâncimea de doi metri, care a doua zi s-a adâncit cu încă 20 de centimetri.
Iniţial, 42 de persoane, locatari ai unor blocuri din zonă, au fost evacuate, ulterior fiind luată decizia evacuării altor 16 persoane.
Între timp, craterul a fost astupat cu pietriș, în urma unei intervenţii de urgenţă. La fața locului se fac măsurători și expertize, primele concluzii arătând că „zona dă semne de stabilizare”, iar „surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale”, a transmis Prefectura Prahova, acum 3 zile.
Foto: observatorulph.ro