Dăncilă nu demisionează. Lidera PSD va invoca Statutul pentru a rămâne în funcţie până la Congres
UPDATE: 16.44 Surse social-democrate au precizat că Viorica Dăncilă a renunțat la intenția de a demisiona urmând să propună Comitetului Executiv Național convocarea unui congres a cărui organizare să o coordoneze ca președinte interimar.
Decizia a venit după o discuţie pe care şefa PSD a avut-o cu Eugen Teodorovici, acasă la aceasta. Dăncilă le va transmite celor din partid că nu există, statutar, formula de conducere interimară, şi că va rămâne în funcţie până la Congres.
Lidera PSD ar putea invoca Statutul PSD prin care conducerea partidului poate fi demisă doar prin votul Congresului.
În plus, nu toţi cei 16 vicepreşedinţi sunt dispuşi să îşi dea demisia, astfel că nu se poate forţa o schimbare de garnitură în fruntea partidului.
Potrivit ultimelor informații obținute de jurnalistul Libertatea, Valentina Postelnicu, și prezentate în emisiunea ”Adriana Nedelea LA FIX”, în discuția pe care Marcel Ciolacu a avut-o aseară cu șefa sa de partid, aceasta ar fi fost de acord cu demisia, însă în cursul zilei de astăzi, președinta PSD nu a mai putut fi contactată.
”La Parlament se fac planuri pentru reformarea partidului la biroul președintelui Camerei, Marcel Ciolacu. De principiu, s-a stabilit că se va merge pe o conducere colectivă care să pregătească un congres în care să fie aleasă o nouă conducere. Este foarte greu de prevăzut ce se va întâmpla cu Viorica Dăncilă. Nu se știe dacă decizia ei de a demisiona este definitivă sau s-ar putea schimba ceva până la ședința de diseară a Comitetului Executiv Național”, a spus Valentina Postelnicu.
Există și un plan B a celor care doresc schimbarea în cazul care Viorica Dăncilă refuză să demisioneze, anume o demisie în bloc a restului conducerii, dar această procedură are nevoie de unanimitate, iar actualul președinte executiv, Eugen Teodorovici, a anunțat deja că nu agrează această metodă.
În conducerea interimară ar putea fi cooptați liderii celor cinci filiale care au obținut 50% din voturi în turul II. Alături de ei s-ar putea regăsi și alți lideri din teritoriu precum Dragoș Benea, Marius Dunca, Ionel Arsene ș.a. Activitatea lor va fi coordonată de către Marcel Ciolacu – președintel și Paul Stănescu – secretar general.
Puciștii din jurul lui Ciolacu nu vor eliminarea completă a Vioricăi Dăncilă din conducerea partidului. Ea ar urma să preia conducerea organizației de femei, iar la următoarele alegeri parlamentare să primească un loc eligibil de senator pe listele partidului.
Unii lideri cer organizarea cât mai rapidă a Congresului, într-o săptămână – două, deoarece cei din teritoriu spun că se constituie deja tabere în partid, iar atmosfera este tensionată. Alții susțin că este nevoie de un congres abia după ce se mai liniștesc apele, în februarie, astfel încât deciziile să nu fie luate în pripă”
Marți 26 noiembrie are loc comitetul executiv al PSD convocat de Viorica Dăncilă, unde este așteptată o decizie, în contextul în care Marcel Ciolacu ar fi dirijat un puci împotriva președintelui PSD.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!