Polițiștii au reușit să-i prindă pe cei doi tineri, după ce au verificat camerele de supraveghere din localitatea Darova. În imagini se vede cum taximetristul a preluat o comandă în comuna Darova, județul Timiș, unde a fost așteptat de cei doi tineri, scrie observator.tv.
Tânărul de 17 ani l-a înjunghiat pe taximetrist. Cei doi adolescenți au dus cadavrul în pădure, unde l-au incendiat. I-au luat șoferului telefonul mobil, banii – aproximativ 200 lei, și mașina. Ulterior, cei doi adolescenți au plecat la Timișoara, unde au vândut telefonul. S-au plimbat cu taxiul până au rămas fără benzină și l-au abandonat în zona Parcului Copiilor, după care s-au întors la Darova.
Primarul localităţii timişene Darova, Sorin Tilihoi, susţine că cei doi suspecţi erau de mai mult timp în vizorul poliţiei.
„Chemarea taxiului a fost înregistrată şi aşa şi-au dat seama că nu este vorba despre o persoană matură. Am depistat exact momentul în care aceştia au venit şi au chemat taxiul. Taxiul a stat 4 minute pe loc, apoi altcineva s-a urcat la volan”, a declarat edilul.
Acuzați de omor calificat, adolescenții care l-au ucis pe taximetrist au fost reținuți și apoi plasați în arest preventiv. Adolescenții au recunoscut fapta, iar acum sunt acuzați de omor calificat, dar și de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Citește și VIDEO | Un român conduce cele mai luxoase hoteluri din Polonia. Din parcare, la biroul de director
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro