Una dintre acestea este descărcarea documentului cu minimum cinci zile înainte de călătorie, pentru a se evita posibile erori care nu fac posibilă eliberarea certificatului instant. Un astfel de exemplu, a oferit oficialul, este cel al unor date introduse imprecis.
„Poate să apară o eroare care nu ține de funcționarea sistemului. Spre exemplu, avem un nume care are în componență diacritice, iar dacă noi nu scriem cu diacritice, atunci sistemul o să recunoască o diferență între CNP-ul care se va potrivi cu baza de date și nume. Pot să fie chestiuni de acest tip și atunci e bine să solicităm cât de repede se poate”, a explicat Andrei Baciu la Digi24.
Recomandăm să scriem numele precum e în buletin, pentru că așa este înregistrat în baza de date.
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății:
El a arătat că oamenii nu trebuie să se impacienteze dacă nu pot obține documentul imediat, întrucât până pe 12 august e o perioadă de tranziție în care pot fi folosite și documentele clasice – adeverința de vaccinare sau cea de la laboratorul în care are loc testarea.
Pentru a veni în sprijinul celor care întâmpină probleme cu platforma a fost creat și un call center: 021.414.4425.
Procedură specială pentru cei vaccinați cu prima doză în altă țară și rapelul în România
Andrei Baciu a explicat și ce pot face pentru a obține pașaportul COVID românii care au făcut prima doză de vaccin anti-COVID în altă țară, iar rapelul l-au primit aici.
„Avem o diasporă foarte mare. O parte s-au vaccinat în străinătate cu schema completă, însă o parte au făcut o doză în străinătate și alta în România. Ei vor solicita în România certificatul de vaccinare, dar sistemul îi va percepe ca și cum au făcut o singură doză. Noi am solicitat deja modele de certificate de vaccinare din statele membre UE”, a spus secretarul de stat.
Aceste persoane vor suna la Call Center, vor primi îndrumare, ne vor trimite documentele, iar echipa tehnică le va compara, pentru a avea o minimă de verificare.
Andrei Baciu:
Cei care nu au acces la internet, a spus Baciu, vor trebui să meargă la primăria de care aparțin, unde pot solicita obținerea documentului printat. Ei „vor primi codul QR imprimat pe hârtie”.
Miercuri, 30 iunie, Serviciul de Telecomunicații Speciale a prezentat și un ghid despre cum obții în 8 pași pașaportul COVID.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro