În intervalul miercuri ora 15.00 – joi ora 2.00, în Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş şi Caraş-Severin vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii.

Izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se pot semnala şi în nord-vestul teritoriului.

În schimb, în Capitală se anunță vreme călduroasă, cu temperaturi de 33 – 34 de grade Celsius. Vântul va sufla moderat. Conform prognozei speciale pentru Bucureşti, intervalul miercuri ora 15.00 – joi ora 2.00, vremea se va menţine frumoasă şi călduroasă după-amiaza.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 33…34 de grade Celsius.

 
 

Urmărește-ne pe Google News