„Începând cu 1 decembrie 2015 se majorează cu 15%, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie a acestui an, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, personalul nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe ale învățământului preuniversitar de stat, instituțiile de învățământ superior de stat și din bibliotecile centrale universitare”, se arată într-un comunicat al Guvernului. De această majorare vor beneficia, de asemenea, angajații din Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, inspectoratele școlare județene și al municipiului București, precum și personalul nedidactic din celelalte unități aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, se mai arată în comunicat.
De asemenea, sporurile și indemnizațiile care nu fac parte din salariul de bază al personalului din învățământ se majorează cu 15%, „în măsura în care angajații își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
Potrivit sursei citate, impactul impact financiar estimat pentru anul 2016 al acestei măsuri este de 1,666 miliarde de lei.
De creșterea salariilor vor beneficia 359.810 cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, respectiv: 290.000 de persoane din învățământul preuniversitar de stat, 7.850 de persoane din unitățile finanțate integral de la bugetul de stat, 57.500 de persoane din învățământul universitar și 4.460 de persoane din unitățile finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.
de valoarea acestora”.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cifre oficiale renumărare alegeri prezidențiale 2024 – BEC cere Curţii Constituţionale să nu anuleze turul 1! Cine intră, de fapt, în turul 2: Marcel Ciolacu sau Elena Lasconi!?
FANATIK.RO
Cifre oficiale renumărare alegeri prezidențiale 2024 – BEC cere Curţii Constituţionale să nu anuleze turul 1! Cine intră, de fapt, în turul 2: Marcel Ciolacu sau Elena Lasconi!?
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI