UPDATE 17 iunie, ora 07.00. Statele Unite rămân cele mai afectate din lume de pandemia de coronavirus, cu 2.13 milioane de contaminări diagnosticate. Dintre aceste persoane, 583.500 au fost declarate vindecate.
De la începutul lui iunie, SUA depăşesc rar pragul de 1.000 de decese zilnice cauzate de coronavirus, dar înregistrează zilnic 20.000 de cazuri noi, valoare stabilă de câteva săptămâni.
Primul val de contaminări nu a trecut complet, pandemia deplasându-se de la New York şi Nord-Est spre o zonă largă ce acoperă sudul şi vestul ţării.
UPDATE 12 iunie, ora 08:00. În ultimele 24 de ore, Statele Unite ale Americii (SUA) au înregistrat 941 de decese din cauza COVID-19, relatează Agerpres.
Astfel,
numărul total al celor care au murit din cauza coronavirusului se ridică la
113.774, potrivit , potrivit datelor raportate joi de universitatea americană
Johns Hopkins.
SUA este
țara cea mai afectată de pandemie, atât ca număr de decese, cât și ca număr de cazuri
diagnosticate, rapoartele arătând 2.021.990 de îmbolnăviri.
UPDATE 9 iunie, ora 7.15. Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 404.245 de morţi în lume de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, luni, la orele 19.00 GMT.
Peste 7.065.200 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 3.078.100 sunt considerate vindecate în prezent.
După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 40.597 de morţi pentru 287.399 de cazuri, Brazilia cu 36.455 de morţi (691.758 de cazuri), Italia cu 33.964 de morţi (235.278 de cazuri) şi Franţa cu 29.209 morţi (191.185 de cazuri).
UPDATE 9 iunie, ora 7.10. Noul coronavirus a provocat 450 de decese în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate luni la orele 20.30 (marţi, 0.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, bilanţul zilnic cel mai scăzut după circa două luni, notează AFP, potrivit Agerpres.
Trebuie însă aşteptate valorile pentru luni pentru a vedea dacă trendul este în scădere, deoarece datele raportate de Johns Hopkins, actualizate continuu, sunt, de obicei, mai mici în weekend, în absenţa informaţiilor transmise de autorităţile sanitare locale.
Numărul total al deceselor legate de COVID-19 în SUA este de 110.900, fiind înregistrate peste 1.955.000 de cazuri, potrivit sursei.
Circa 506.000 de persoane au fost declarate vindecate.
UPDATE 7 iunie, ora 21.40. Noul coronavirus a ucis în Statele Unite peste 112.000 de persoane, mai precis 112.267 până duminică.
Asta în condițiile în care aproximativ 1.000 de americani au murit în medie în fiecare zi până acum, în iunie, coborând de la vârful de 2.000 pe zi în aprilie.
Mai multe state americane din sud au raportat creșteri ale infecțiilor cu coronavirus. Astfel, Alabama, Carolina de Sud și Virginia au anunțat o creștere de 35% a cazurilor în săptămâna care s-a încheiat pe 31 mai, în comparație cu săptămâna precedentă.
UPDATE 5 iunie, ora 19.24. Noul coronavirus a făcut 1.021 de decese suplimentare în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de Universitatea americană Johns Hopkins, transmite AFP.
Aceasta ridică la peste 108.000 numărul total al morţilor din SUA, unde au fost înregistrate mai mult de 1.870.000 de cazuri, potrivit datelor actualizate continuu de universitatea cu sediul la Baltimore.
UPDATE 31 mai, ora 09.00. Peste 5.990.590 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 2.491.400 sunt considerate vindecate în prezent,
potrivit unui bilanţ întocmit de AFP, preluat de Agerpres.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.
De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 4.517 decese noi şi 125.445 de cazuri noi. Ţările care numărat cele mai multe decese sunt Statele Unite (1.152), Brazilia (1.124) şi Mexic (371).
Europa totaliza sâmbătă, la orele 19.00 GMT, 177.595 de decese pentru 2.135.170 de cazuri, SUA şi Canada 110.488 de decese (1.848.465 de cazuri), America Latină şi Caraibe 49.089 de decese (937.284 de cazuri), Asia 15.885 de decese (526.070 de cazuri), Orientul Mijlociu 9.374 de decese (394.899 de cazuri), Africa 4.018 decese (140.155 de cazuri) şi Oceania 132 de decese (8.555 de cazuri). După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Regatul Unit cu 38.376 de morţi pentru 272.826 de cazuri, Italia cu 33.340 de morţi (232.664 de cazuri), Franţa cu 28.771 de morţi (188.625 de cazuri) şi Brazilia cu 27.878 de morţi (465.166 de cazuri).
China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 82.999 de cazuri (patru cazuri noi de vineri până sâmbătă), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.302 de vindecări.
UPDATE 30 mai, ora 14:25. Brazilia a devenit a cincea ţară cu cel mai ridicat număr al deceselor provocate de COVID-19 la nivel global, cu un bilanţ de 27.878 de morţi, devansând astfel Spania, potrivit datelor furnizate de ministerul brazilian al sănătăţii, informează sâmbătă AFP, citată de Agerpres.
Ţara sud-american a raportat 1.124 de decese în ultimele 24 de ore, precum şi un număr record de contaminări, 26.928 de cazuri într-o zi, ceea ce duce bilanţul total al infectărilor cu noul coronavirus la 465.166.
Numărul deceselor raportat la numărul populaţiei este de 131 la un milion de locuitori în cazul Braziliei, mult mai mic decât în unele ţări europene, cum ar fi cei 580 de morţi la un milion de locuitori în cazul Spaniei.
Cele patru ţări cu cele mai multe îmbolnăviri raportate oficial sunt SUA, Marea Britanie, Italia şi Franţa, ţară pe care Brazilia ar putea să o depăşească rapid.
UPDATE 28 mai ora 7.30. În continuare, în Statele Unite sunt raportate cele mai multe decese din lume legate de infecția cu noul coronavirus. Universitatea americană Johns Hopkins a raportat cifra de 100.411 persoane decedate, în timp ce în lumea întreagă, bilanțul negativ ajunsese la 355.653.
Numărul morților din SUA depășește pe cel al tuturor persoanelor decedate în războiul din Vietnam, arată CNN. O prognoză a autorităților avansează numărul de 132.000 de morți, care urmează a fi atins până în luna august.
UPDATE 24 mai, ora 07.30. SUA au raportat până duminică cele mai multe decese provocate de coronavirs din lume, 98.683.
De asemenea, un total de 1.666.828 de cazuri au fost confirmate oficial în ţară, numărul cel mai ridicat din lume.
În schimb, numărul morţilor cauzat de noul coronavirus înregistrat în statul american New York a scăzut la 84 în ultimele 24 de ore, a anunţat sâmbătă guvernatorul Andrew Cuomo.
În ceea ce privește numărul cazurilor de infecție cu coronavirus în întreaga lume acesta a depășit 5,4 milioane, ajungând duminică la 5.405.096.
UPDATE 23 mai, ora 07.50. Până în prezent, în SUA au murit din cauza coronavirusului 97.647 de persoane, fiind țara cu cele mai multe decese provocate de Covid-19 din lume.
Pe locul doi în acest nedorit top este Marea Britanie, cu 36.393 de decese, iar pe trei e Italia, cu 32.616 de decese.
Până sâmbătă, în întreaga lume au murit din cauza coronavirusului 340.004 persoane.
UPDATE 22 mai, ora 15.10. Rusia a anunţat vineri un nou record al numărului de decese cauzate de noul coronavirus într-o singură zi, cu 150 de victime, însă epidemia de COVID-19 a rămas stabilă în această ţară prin prisma noilor cazuri de infectare, informează AFP, potrivit Agerpres.
În total, 3.249 de persoane au murit de la debutul pandemiei în Rusia, potrivit statisticilor oficiale. În această ţară au fost înregistrate 8.894 de noi contagieri în ultimele 24 de ore, iar numărul total al cazurilor confirmate a ajuns la 326.448.
UPDATE 21 mai, ora 7.00. Statele Unite ale Americii rămân țara cea mai afectată de coronavirus. Până joi, SUA au raportat 1.591.991 de persoane infectate cu coronavirus și 94.994 de decese provocate de Covid 19.
Numărul infectărilor cu coronavirus în întreaga lume a depășit 5 milioane, ajungând la 5.085.666 de persoane.
În ceea ce privește numărul deceselor acesta a ajuns, joi dimineață, la 329.736.
UPDATE 20 mai, ora 7.00. Statele Unite au înregistrat 1.536 de morţi cauzate de noul coronavirus în cursul ultimelor 24 de ore, potrivit datelor afişate marţi, la orele 20.30 (miercuri, 0.30 GMT), de universitatea americană Johns Hopkins.
Potrivit unei medii a nouă modele epidemiologice realizate de cercetători de la universitatea statului Massachusetts, SUA ar urma să atingă 113.000 de morţi de COVID-19 până la 13 iunie în întreaga ţară. Până în prezent, Statele Unite au raportat 93.533 de decese provocate de coronavirus.
În întreaga lume, numărul persoanelor infectate cu coronavirus în se apropie de 5 milioane, până miercuri fiind raportate 4.986.395 de cazuri.
Numărul deceselor provocate de coronavirus în lume a ajuns, miercuri, la 324.958.
UPDATE 19 mai, ora 7.00. Statele Unite au depăşit luni pragul de 90.000 de decese şi de 1,5 milioane de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului actualizat continuu al universităţii americane Johns Hopkins, totalizând circa 10.000 de morţi suplimentare din cauza noului coronavirus într-o săptămână.
Statele Unite ar urma să atingă 112.000 de morţi până la 6 iunie, potrivit unei medii a 20 de modele epidemiologice realizate de cercetători de la universitatea statului Massachusetts. Până în prezent, Statele Unite au raportat 91.981 de decese provocate de coronavirus.
În întreaga lume, numărul infecțiilor cu coronavirus a ajuns la 4.893.260, iar bilanțul deceselor este de 320.173.
UPDATE 17 mai, ora 08.31
Statele Unite au înregistrat 1.237 de decese cauzate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, informează duminică AFP, citând datele furnizate de Universitatea Johns Hopkins. Astfel, bilanţul deceselor înregistrate în Statele Unite de la declanşarea epidemiei a ajuns la 88.730, conform sursei citate.
Ţara cea mai afectată de pandemie de pe glob, Statele Unite au raportat până în prezent un total de 1.466.682 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Numărul de cazuri de coronavirus din Brazilia este, de sâmbătă, mai mare decât cele din Spania și Italia, Brazilia ajungând pe locul patru în lume din acest punct de vedere, potrivit raportărilor oficiale, citate de Reuters.
Ministerul sănătății a raportat 14.919 de infectări în ultimele 24 de ore, ducând totalul la 233.142, în urma Statelor Unite, Rusiei și Marii Britanii, dar Brazilia a făcut mult mai puține teste decâte cele trei țări menționate.
Presiunea crește pe președintele Jair Bolsonaro, în condițiile în care doi miniștri ai sănătății și-au dat demisia în ultima lună, în timp ce el sfidează experții în sănătate publică și cere folosirea pe scară largă a unor medicamente netestate.
China încă se confruntă cu „marea provocare” a unui potenţial al doilea val de infecţii cu COVID-19, deoarece nu s-a înregistrat o imunizare de grup în rândul comunităţii, a avertizat unul dintre epidemiologii de top ai ţării, potrivit Mediafax.
China a raportat peste 82.000 de cazuri de coronavirus şi cel puţin 4.633 de decese, conform datelor Comisiei Naţionale de Sănătate (NHC) din ţară.
În Mexic au fost infectați 47.144 de oameni, iar 5.045 au murit de la debutul epidemiei și până acum. Această țară are o rată mare a deceselor din cauză că mulți oameni au condiții medicale preexistente precum diabet, hipertensiune și obezitate, spun experții.
UPDATE 16 mai, ora 09:51. Peste 4,5 milioane de cazuri de COVID-19 au fost declarate oficial în întreaga lume, dintre care aproape trei sferturi în Europa şi SUA, țară care a raportat în ultimele 24 de ore 1.680 de decese. India a depășit China la numărul de cazuri de Covid-19.
Numărul total al cazurilor de contaminare cu Covid-19 a ajuns la 85.940 în India, care astfel a depăşit China, unde a izbucnit epidemia, relatează Reuters.
În China, după ce opt cazuri de contaminare au fost anunţate sâmbătă, totalul a ajuns la 82.941.
În India, măsurile de izolare au fost impuse de la finalul lunii martie şi vor expira duminică, însă cel mai probabil vor fi extinse la solicitarea premierului Narendra Modi.
Până acum, în India s-au înregistrat 2.752 de decese, iar în China 4.633.
Ministrul sănătăţii, Harsh Vardhan, a subliniat că numărul de infecţii a scăzut de la impunerea măsurilor de izolare şi s-a evitat o catastrofă majoră, după ce cele mai multe persoane au fost asimptomatice sau au avut simptome uşoare.
Cele mai multe cazuri de infectare cu Covid-19 s-au înregistrat la Mumbai, Tamil Nadu, Gujarat şi Delhi.
UPDATE 16 mai, ora 08:13. Au fost înregistrate în total cel puţin 4.503.811 cazuri de contaminare, dintre care 305.424 de decese, în special în Europa, continentul cel mai afectat cu 1.848.790 de cazuri şi 164.145 de decese, şi în Statele Unite (1.432.045 de cazuri, dintre care 86.851 de decese), potrivi Agerpres.
Numărul cazurilor diagnosticate nu reprezintă decât o parte din numărul real al contaminărilor, deoarece multe ţări testează numai cazurile grave.
Statele Unite au înregistrat 1.680 de morţi având legătură cu coronavirusul până vineri la ora locală 20.30, un număr în uşoară creştere faţă de bilanţurile cotidiene – mai degrabă stabile – din ultimele patru zile, potrivit datelor actualizate continuu pe site-ul universităţii americane Johns Hopkins, scrie AFP.
În total, 87.493 de decese cauzate de coronavirus au fost numărate în SUA, de departe ţara cea mai îndoliată în valoare absolută (dar nu şi în valoare relativă), de la începutul pandemiei.
În ce priveşte noile cazuri, 26.396 de persoane au fost testate pozitiv la COVID-19 în ultimele 24 de ore, pentru un total de 250.747 de cazuri înregistrate oficial (valoare cu mult inferioară realităţii din cauza dificultăţii în accesul la teste):
UPDATE 15 mai, ora 07.00. Bilanțul deceselor provocate de coronavirus în întreaga lume a depășit 300.000. Astfel, până vineri dimineață au fost raportate 303.405 de decese.
SUA, țara cu cele mai multe decese provocate de coronavirus, au raportat în ultimele 24 de ore încă 1.754 de morți. Numărul total al deceselor se ridică în SUA la 86.912.
În ceea ce privește numărul de infecții în întreaga lume acesta a ajuns la 4.526.850.
UPDATE 14 mai, ora 9.05. Statele Unite au înregistrat miercuri 1.813 decese cauzate de coronavirus în 24 de ore, un număr stabil, comparativ cu ziua precedentă, conform bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Bilanţul total al pandemiei a ajuns astfel în SUA la peste 84.000 de morţi. SUA numără, de asemenea, aproape 1,39 de milioane de cazuri diagnosticate oficial, în creştere cu 22.000 în 24 de ore.
În ciuda acestor date, statele americane continuă să ridice măsurile de izolare pentru populaţie în mod dispersat.
UPDATE 14 mai, ora 7.15. Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 298.174 de persoane în întreaga lume de la apariţia sa în decembrie, în China, potrivit bilanţului de joi dimineață.
De asemenea, peste 4.305.340 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei. Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de infecţii, deoarece numeroase ţări nu testează decât cazurile care necesită tratament în spital.
UPDATE 13 mai, ora 7.41 Germania a raportat miercuri o creștere cu aproape 800 de cazuri a numărului de infecții, după relaxarea măsurilor de restricții, în timp ce Brazilia a anunțat un număr-record de decese, aproape 900 în ultimele 24 de ore.
Autoritățile din China se pregătesc să-i testeze pe toți cei 11 milioane de locuitori din Wuhan, după ce au fost înregistrate mai multe cazuri de infecții la începutul săptămânii. Testarea ar urma să fie făcută în doar 10 zile.
Fiecare district va aplica propriul plan pentru verificarea populației, însă în medie se prevede testarea a nu mai puțin de 100.000 de persoane zilnic, scrie presa locală citată de Guardian.
Numărul de cazuri confirmate oficial în Germania a crescut cu 798 în ultimele 24 de ore, bilanțul total ajungând astfel la 171.306, a anunțat Institutul Robert Koch, citat de Reuters. În același timp, 101 oameni și-au pierdut viața, bilanțul deceselor urcând la 7.634.
Brazilia a înregistrat 881 de decese provocate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr înregistrat de la începutul pandemiei, conform informaţiilor date publicităţii marţi de ministrul brazilian al sănătăţii. Bilanţul total al deceselor provocate de noul coronavirus a ajuns să depăşească 12.400.
Recordul zilnic anterior a fost de 751 de decese, înregistrat pe 8 mai. Numărul de noi cazuri de contaminare confirmate în ultimele 24 de ore este de 9.258, ceea ce face ca bilanţul total al îmbolnăvirilor să ajungă la 177.589.
Numărul de cazuri de coronavirus confirmate în lume a depășit 4,25 de milioane, iar cel al deceselor de pacienți infectați cu COVID-19 este de peste 287.000, în condițiile în care mai mult de 1,5 milioane de oameni s-au vindecat, conform Wolrdmeters.
În Statele Unite ale Americii numărul celor care au decedat din cauza COVID-19 a ajuns la 80.000 de persoane. Decesele în SUA, epicentrul pandemiei globale, au înregistrat o medie de 2.000 pe zi.
UPDATE 12 mai, ora 7.48 Numărul deceselor la pacienți cu COVID-19 în SUA a atins luni 80.000 după ce aproape toate statele americane au luat măsuri pentru relaxarea măsurilor de izolare a populaţiei, potrivit Reuters, preluată de Mediafax.
Decesele în Statele Unite au înregistrat o medie de 2.000 pe zi, începând cu jumătatea lunii aprilie, în ciuda eforturilor de a încetini răspândirea virusului.
Numărul deceselor este mai mare decât cel al morților cauzate de gripa sezonieră începând din 1967 şi reprezintă mai multe decese decât în primii opt ani ai epidemiei de SIDA, din 1981 până în 1988.
Cazurile totale de infectare cu noul coronavirus din Statele Unite au depăşit 1,3 milioane, cu infecţii în creştere în state precum Mississippi, Minnesota şi Nebraska, evidenţiind riscul unui noi val al epidemiei de COVID-19.
Cazurile cele mai multe se înregistrează în statele New Jersey şi New York, epicentrul pandemiei din Statele Unite, reprezentând aproape jumătate din decesele americane cauzate de COVID-19, conform relatării Reuters, iar cele două state au printre cele mai stricte reguli de carantină.
China a raportat doar un nou caz de coronavirus, în scădere de la 17 cazuri anunțate ieri. Noul caz a fost o aşa-numită infecţie importată, implicând un călător care se întorcea din afara ţării.
UPDATE 11 mai, ora 7.20 Statele Unite au înregistrat 776 de decese cauzate de coronavirus în 24 de ore, numărul cel mai scăzut din martie, ceea ce ridică totalul la 79.522, potrivit bilanţului prezentat duminică seară de Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP.
De mai multe săptămâni, bilanţul zilnic oscila între 1.000 şi 2.500 de morţi.
Potrivit acestei universităţi din Baltimore (est), au fost înregistrate 1.329.072 de cazuri detectate în întreaga ţară, cea mai afectată la nivel mondial, dacă sunt acceptate datele ce ar putea subestima însă numărul de cazuri din Statele Unite ca peste tot în lume, în lipsa unor teste suficiente.
Cinci noi cazuri au fost înregistrate la Wuhan, oraşul de unde s-a declanșat pandemia de coronavirus la sfârşitul lui 2019.
Autorităţile sanitare chineze au raportat că au confirmat sâmbătă 17 noi cazuri de contaminare cu coronavirus în China continentală, dintre care şapte infectări se referă la persoane venite din străinătate, scrie Reuters.
Africa de Sud a depăşit pragul de 10.000 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 194 de decese, a anunţat duminică seară Ministerul Sănătăţii, scrie AFP.
“Până în prezent, numărul total de cazuri confirmate de COVID-19 în Africa de Sud este de 10.015”, cu 595 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă, a precizat ministrul sănătăţii, Zwelini Mkhize, într-un comunicat.
Numărul morţilor a urcat la 194, cu opt în plus faţă de bilanţul precedent, iar cel al persoanelor vindecate, la 4.173.
UPDATE 7 mai, ora 07:10. Statele Unite au deplâns joi peste 2.400 de decese suplimentare din cauza coronavirusului în 24 de ore, ridicând bilanţul total al pandemiei în ţară la peste 75.500 de morţi, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Cele 2.448 de decese suplimentare au fost înregistrate până joi la ora locală 20.30 de această universitate care actualizează datele continuu.
Pe de altă parte, Statele Unite numără peste 1,25 de milioane de cazuri oficial diagnosticate (+27.300 în 24 de ore). Circa 195.000 de persoane au fost declarate vindecate.
UPDATE 7 mai, ora 07:25. Statele Unite au înregistrat din nou miercuri peste 2.000 de decese suplimentare din cauza COVID-19 în 24 de ore, ridicând bilanţul total la 73.095 de morţi de la începutul pandemiei, potrivit datelor prezentate de Universitatea Johns Hopkins, notează AFP.
UPDATE 6 mai, ora 07:55: China a raportat două noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus şi 20 de noi cazuri asimptomatice pentru ziua de 5 mai, conform datelor furnizate miercuri de autoritatea naţională de sănătate, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Cele două noi cazuri înregistrate pentru ziua de marţi sunt importate, fiind diagnosticate la persoane care au revenit în China, comparativ cu un singur astfel de caz raportat cu o zi înainte.
Numărul total de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în China se ridică acum la 82.883, în timp ce numărul deceselor a rămas neschimbat (4.633), potrivit informaţiilor date publicităţii de un comunicat al Comisiei Naţionale de Sănătate.
UPDATE 6 mai, ora 07:53. Cu 2.333 de decese provocate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore, bilanţul zilnic înregistrat marţi în Statele Unite a fost în creştere, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, informează AFP, potrivit Agerpres.
În ziua precedentă, în SUA a fost raportat cel mai scăzut bilanţ cotidian de decese din ultima lună: 1.015 cazuri.
Potrivit ultimelor actualizări, bilanţul total al deceselor provocate de COVID-19 pe teritoriul SUA a ajuns la 71.022.
UPDATE 5 mai, ora 6.50. Statele Unite au raportat luni 1.015 decese provocate de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cel mai scăzut bilanţ din ultima lună, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, transmite marţi AFP.
Bilanţul total al deceselor a ajuns la 68.689, menţinând SUA pe primul loc la nivel global.
În ceea ce privește bilanțul global al deceselor de COVID-19, acesta a depășit 250.000, ajungând marți la 252.407.
UPDATE 4 mai, ora 6.45. Coronavirusul a făcut 1.450 de morţi în Statele Unite în cursul ultimelor 24 de ore, a anunţat duminică Universitatea Johns Hopkins, o valoare stabilă în raportul cu ziua precedentă ce ridică bilanţul total american la peste 67.000 de decese.
Duminică la ora locală 20.30 (luni, 0.30 GMT), universitatea cu sediul la Baltimore înregistrase peste 1,15 milioane de cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi 67.674 decese.
Numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus în întreaga lume a ajuns la 3.566.230.
Până în prezent au fost raportate 248.285 de decese provocate de coronavirus.
UPDATE 3 mai, ora 07.45. Coronavirusul a făcut 1.453 de morţi în Statele Unite în cursul ultimelor 24 de ore, a anunţat Universitatea Johns Hopkins, ceea ce ridică bilanţul total american la peste 67.444 de decese.
Pe locul doi în acest top negru se află Italia, cu 28.710 de decese provocate de Covid-19, iar pe trei este Marea Britanie, cu 28.131 de morți.
Numărul total al persoanelor infectate cu coronavirus în întreaga lume a ajuns la 3.484.483.
Până în prezent au fost raportate 244.780 de decese provocate de coronavirus.
UPDATE 2 mai, ora 7.45. Bilanţul total al deceselor provocate în SUA de epidemia noului coronavirus a atins cifra de 64.700. Acesta este cel mai ridicat bilanţ ca valoare absolută deşi, proporţional cu numărul populaţiei, Belgia, Spania, Italia, Marea Britanie sau chiar Franţa au înregistrat mai multe morţi.
SUA au, de asemenea, cel mai mare număr de persoane diagnosticate cu COVID-19: peste 1,1 milioane de cazuri înregistrate oficial. Aproape 165.000 de persoane au fost declarate vindecate.
Până sâmbătă au fost raportate în total în lume 3.401.190 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre acestea, 239.604 au decedat din cauza COVID-19.
UPDATE 1 mai, ora 21.20. În Spania, numărul de decese zilnice cu coronavirus a înregistrat o creștere ușoară în ultimele 24 de ore,
281, față de 268 consemnate joi. Vestea bună o reprezintă faptul că este a doua zi consecutivă când sunt sub 300 de decese.
În Spania sunt 24.824 de morți, 215.216 cei infectați și aproape 115.000 de vindecați de la începutul crizei de sănătate.
UPDATE 1 mai, ora 8.38 China a raportat pentru ziua de joi 12 cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu opt mai mult decât în ziua anterioară, informează vineri Reuters, citând date oficiale.
Comisia Naţională de Sănătate a precizat că şase dintre noile cazuri înregistrate sunt importate, faţă de patru, câte au fost raportate în ziua precedentă.
Dintre cazurile de contaminare locală, cinci au fost raportate în provincia Heilongjiang din regiunea de nord-est şi unul în regiunea Mongoliei interioare.
Pentru ziua de miercuri, autorităţile chineze nu au raportat cazuri de transmisie în plan local.
Autoritatea naţională în domeniul sănătăţii a raportat, de asemenea, 25 de noi cazuri de infectare asimptomatică pentru ziua de joi, în scădere de la 33 de cazuri, cât s-au înregistrat miercuri.
Numărul total de cazuri confirmate de contaminate în China a ajuns la 82.874. Bilanţul deceselor a rămas la 4.633, joi nefiind raportat nici un deces.
Statele Unite ale Americii au depășit pragul de un milion de cazuri confirmate, potrivit Universităţii Johns Hopkins, iar numărul bolnavilor decedaţi în două luni din cauza noului coronavirus în Statele Unite l-a depăşit pe cel al soldaţilor americani ucişi în două decenii în cursul Războiului din Vietnam, potrivit bilanţului actualizat marţi de Universitatea Johns Hopkins.
UPDATE 1 mai, ora 7.45. Statele Unite ale Americii au înregistrat în ultimele 24 de ore 2.053 de decese provocate de noul coronavirus, conform bilanţului dat publicităţii joi la ora locală 20.30 (vineri 3:30 GMT) de Universitatea Johns Hopkins, transmite AFP.
După o uşoară scădere a numărului victimelor duminică şi luni, joi este a treia zi consecutivă cu un bilanţ ce depăşeşte 2.000 de decese.
De la începutul pandemiei, bilanţul deceselor înregistrate în SUA a ajuns la 62.906, potrivit datelor furnizate de sursa citată.
SUA sunt ţara cu cele mai multe victime ale COVID-19, urmată de Italia (27.967 de morţi), Marea Britanie (26.711), Spania (24.543) şi Franţa (24.376), conform unui bilanţ realizat de AFP din surse oficiale joi la ora 19.00 GMT.
SUA au raportat până pe 1 mai 1.095.210 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.
În întreaga lume au murit din cauza coronavirusului 234.112 persoane.
UPDATE 29 APRILIE, ORA 16.50. Spania a înregistrat 325 de noi decese din cauza coronavirusului, în ultimele 24 de ore, mai mult față de ziua precedentă, când țara a anunțat 301, relatează Reuters.
Vestea bună este că în același timp a fost raportat cel mai mare număr de vindecări de până acum, cu un număr record de 6.399 de pacienți care au învins Covid-19 înregistrați în ultimele 24 de ore. În total s-au vindecat 108.947 persoane.
Bilanțul total al deceselor a ajuns la 24.275, iar numărul total al infecțiilor, confirmate prin PCR, este de 212.917.
UPDATE 29 APRILIE, ORA 7.42. Brazilia a depăşit marţi pragul de 5.000 de morţi din cauza noului coronavirus, după ce a înregistrat un record de 474 de decese în ultimele 24 de ore, potrivit Ministerului Sănătăţii, scrie Agerpres.
Cu 5.017 decese cauzate de COVID-19, cel mai grav bilanţ din America Latină, Brazilia a depăşit deja numărul de morţi anunţat oficial de China, unde pandemia a izbucnit în decembrie 2019. Brazilia are peste 210 milioane de locuitori.
UPDATE 29 APRILIE, ORA 7.37. În total, 58.365 de persoane au murit de COVID-19 în SUA, cea mai afectată ţară de pe glob. Potrivit bilanţului oficial publicat de Arhivele Naţionale ale Statelor Unite, în Războiul din Vietnam (1955-1975) şi-au pierdut viaţa 58.220 de militari americani, informează Agerpres.
UPDATE 28 APRILILE, ORA 22:25
Bilanţul deceselor în SUA este acum de 57.000 de persoane.
Numărul cazurilor la nivel mondial este de 3.083.467, potrivit datelor transmise de Universitatea Johns Hopkins. SUA au confirmat 1.002.498 de cazuri.
Urmează Spania, cu 232.128 de cazuri şi de Italia cu 201.505 de cazuri. Nicio altă ţară nu a confirmat mai mult de 200.000 de cazuri.
UPDATE 28 APRILILE, ORA 19: 38. Bilanţul zilnic al deceselor provocate de noul coronavirus a urcat marţi în Italia la 382, faţă de 333 în urmă cu o zi, în timp ce numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a trecut de pragul de 200.000, a anunţat Agenţia de protecţie civilă, transmite Reuters.
Tot în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.091 de cazuri noi de contaminare, după ce luni au fost raportate 1.739.
Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus a depăşit astfel 200.000, ajungând la 201.505, al treilea cel mai ridicat bilanţ la nivel mondial, după SUA şi Spania.
În ce priveşte decesele, acestea au ajuns la 27.359, Italia fiind depăşită la acest capitol doar de Statele Unite.
Marţi, numărul purtătorilor actuali de coronavirus a coborât la 105.205 faţă de 105.813 la precedenta raportare.
La terapie intensivă se află 1.863 de pacienţi, în scădere faţă de 1.956 luni, confirmând tendinţa descendentă.
În total, 68.941 de persoane au fost declarate vindecate, comparativ cu 66.624 în ziua precedentă.
Conform Agenţiei de protecţie civilă, 1,275 milioane de persoane au fost testate până acum pentru noul coronavirus (luni erau 1,237 milioane), dintr-o populaţie de circa 60 milioane de locuitori.
Încă 586 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit în ultimele 24 de ore în spitalele din Marea Britanie, a anunţat marţi ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock, bilanţul oficial al deceselor provocate de COVID-19 ajungând în această ţară la 21.678, în timp ce guvernul de la Londra anunţă că cel puţin deocamdată nu are în vedere o relaxare a măsurilor de izolare, transmite Reuters.
Numărul deceselor urcă astfel din nou după ce în ultimele zile scăzuse progresiv, iar acest bilanţ reprezintă numai decesele din spitale.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS), în azilurile de bătrâni din Anglia au murit între 10 şi 24 aprilie 4.343 de persoane infectate cu noul coronavirus. Ministrul Hancock a promis că începând de miercuri comunicările oficiale vor cuprinde şi aceste decese.
Numărul noilor cazuri de COVID-19 a crescut cu 3.996 în ultimele 24 de ore, astfel că totalul lor a ajuns la 161.145.
Prin urmare, purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson a anunţat tot marţi că Marea Britanie nu se află în stadiul în care să poată relaxa restricţiile instituite pe 23 martie pentru a frâna răspândirea coronavirusului.
UPDATE 28 APRILILE, ORA 07:00. Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 pe teritoriul SUA în ultimele 24 de ore a fost de 1.303.
Aproape un milion de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în Statele Unite de la începutul epidemiei, potrivit datelor date publicităţii luni de Universitatea Johns Hopkins, informează marţi AFP, preluată de Agerpres.
UPDATE 27 APRILIE, ORA 19:50 Noul coronavirus a ucis cel puţin 206.670 de oameni în lume de când a apărut, la sfârşitul anului trecut în China, potrivit unui bilanţ întocimit luni, la ora 13.00 GMT (16.00, ora României) pe baza unor surse oficiale de AFP.
Peste 2,9 milioane de cazuri au fost diagnosticate în 193 de ţări şi teritorii.
Statele Unite sunt cea mai îndoliată ţară din lume, cu 54.877 de morţi. Ele sunt urmate de Italia (26.644 de morţi), Spania (23.521), Franţa (22.856) şi Regatul Unit (20.732 de morţi) – care nu înregistrează în continuare decesele în azilurile de bătrâni.
Raportat la populaţie, în afară de state mici, Belgia este ţara în care mortalitatea este cea mai mare (622 de morţi la un milion de locuitori), urmată de Spania (503), Italia (441) şi Franţa (350). Statele Unite (166) sunt în mult în urmă.
După 42 de zile, numărul persoanelor internate la Terapie intensivă a scăzut sub 2.000. Alte 333 de decese au fost înregistrate într-o zi, a anunţat Protecţia Civilă , scrie La Repubblica.
În prezent, la Terapie intensivă sunt mai puţin de 2% dintre bolnavi.
Datele noului buletin informativ al Protecţiei Civile anunţă o scădere a numărului de persoane internate.
La Terapie Intensivă se află luni 1.956 de persoane, cu 53 mai puţine faţă de duminică. Încă sunt internate cu simptome 20.353 de persoane, cu 1.019 mai puţine în comparaţie cu ziua precedentă.
În izolare, la domiciliu, se află 83.504 de persoane (cu 782 mai multe faţă de duminică).
În ultimele 24 de ore au murit 333 de persoane (duminică au fost raportate 260 de decese), totalul fiind de 26.977.
Numărul celor vindecaţi este de 66.624, o creştere în 24 de ore de 1.696 (duminică au fost declarate vindecate 1.808 de persoane).
Noile cazuri anunţate în ultimele 24 de ore sunt 1.739 (duminică au fost 2.324).
Luni au fost efectuate 32.003 de teste, în comparaţie cu duminică – 49.916.
Numărul total al persoanelor care au contractat virusul în Italia de la începutul epidemiei este de 199.414.
”Curba” pandemiei ”începe să se inverseze” în Regatul Unit, însă britanicii este necesar să continue să respecte măsurile de izolare în vederea evitării unei ”recrudescenţe”, a avertizat premierul britanic Boris Johnson luni, în prima sa alocuţiune după ce s-a vindecat de covid-19.
Izolaţi de la 23 martie, britanicii urmează să rămână în izolare cel puţin până la 7 mai.E
Norvegia – unde pandemie este în scădere – le-a redeschis luni şcolile copiilor cu vârste cuprinse între şase şi zece ani, în cadrul unei noi etape a unei normalizări foarte lente şi treptate, care-i îngrijorează pe unii părinţi.P
În pofida unor proteste, un vot asupra planului de ieşire din izolare, prevăzută începând de la 11 mai în Franţa, urmează să aibă loc în urma prezentării acestuia de către premierul Edouard Philippe, marţi, în Adunarea Naţională.
Opoziţia, dar şi unii deputaţi din cadrul majorităţii, sunt nemulţumiţi de lipsa unei perioade de timp între prezentarea măsurilor şi vot, pe care o denunţă drept o ”negare a democraţiei”. Ea deplânge de asemenea faptul că urmărirea digitală nu face obiectul unui vor separat.
Închişi în casă de şase săptămâni, micii spanioli pot, începând de duminică, să se joace în stradă, însă evitând la maximum contactele. Izolarea urmează să dureze până la 9 mai, inclusiv, iar Guvernul îşi prezintă marţi planul în vederea unei relaxări.S
Egiptul a anunţat că a început negocieri cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în vederea obţinerii unui ajutor financiar pe o periadă de un an, în vederea înfruntării recesiunii cauzate de pandemie.
Africa de Sud intenţiomează să ceară FMI şi Băncii Mondiale (BM) un ajutor financiar de până la 4,2 miliarde de dolari (3,9 miliarde de euro).
Peste un milion de australieni au descărcat luni o aplicaţie pentru smartphone pusă în funcţiune duminică seara, menită să ia urma contactelor cu persoanele diagnosticate pozitiv cu noul coronavirus, în pofida unor îngrijorări cu privire la respectarea vieţii private.
În Franţa, Comisia însărcinată cu supravegehrea respectării libertăţilor în domeniul digital – CNIL – a cerut ”anumite garanţii suplimentare” în vederea lansării aplicaţiei StopCovid arunci când va fi ridicată izolatrea, la 11 mai.
UPDATE 27 aprilie, ora 8:28. Statele Unite au înregistrat 1.330 de noi decese cauzate de epidemia noului coronavirus în cursul ultimelor 24 de ore, conform bilanţului dat publicităţii duminică seara de Universitatea Johns Hopkins, informează luni AFP, potrivit Agerpres.
Bilanţul total al morţilor a ajuns la 54.841. Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în Statele Unite totalizează în prezent 964.937.
UPDATE 26 aprilie, ora 21:00 Numărul deceselor înregistrate din cauza epidemiei de COVID-19 în Franţa a continuat să scadă în ultimele 24 de ore, duminică înregistrându-se 242 de decese suplimentare, dintre care 152 în spitale şi 90 în azilurile de bătrâni, faţă de 369 în ziua precedentă, bilanţul total al deceselor fiind de 22.856, a anunţat Direcţia generală a sănătăţii (DGS), potrivit AFP, DPA şi Reuters.
Epidemia a ucis 14.202 persoane în spitale în ultimele cinci săptămâni şi 8.654 în azilurile de bătrâni şi alte instituţii medico-sociale, a precizat DGS într-un comunicat.
Conform DGS, 124.575 de cazuri ar fi confirmate în Franţa. În prezent, 28.217 persoane sunt spitalizate cu boala COVID-19, cu cinci persoane mai puţin decât cu o zi în urmă.
Numărul pacienţilor internaţi la terapie intensivă din cauza COVID-19 se ridică la 4.682, adică cu 43 de pacienţi mai puţin.
De la începutul epidemiei, 87.985 de persoane au fost spitalizate şi 44.903 s-au întors la domiciliile lor în Franţa.
Premierul francez Edouard Philippe va prezenta marţi în faţa Adunării Naţionale „strategia naţională a planului de ieşire din izolare” care urmează să debuteze progresiv la 11 mai, după opt săptămâni de măsuri restrictive.
Şaptesprezece domenii prioritare au fost identificate pentru ieşirea din izolare, printre care revenirea la şcoală, reluarea activităţii în companii, funcţionarea corespunzătoare a transportului public, aprovizionarea cu măşti şi gel dezinfectant, politica de testare şi sprijinul pentru persoanele în vârstă.
Pandemia de COVID-19 a făcut peste 200.000 de morţi în întreaga lume, dintre care aproape 90% în Europa şi Statele Unite, de la apariţia sa în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pornind de la surse oficiale, sâmbătă la orele 19.00 GMT.
UPDATE 26 aprilie: Peste 210 state și provincii sunt afectate de COVID-19, cele mai afectate fiind SUA (peste 54.000 decese), Italia (peste 26.000), Spania (aproape 23.000) și Franța (peste 22.600), arată cifre publicate de worldometers.info, bazate pe raportările autorităților sanitare din țările respective.
UPDATE 22:36 În total, 200.736 de decese au fost înregistrate pe glob (pentru 2.864.071 de cazuri), dintre care 122.171 în Europa (1.360.314 cazuri), continentul cel mai afectat.
Statele Unite sunt ţara unde se înregistrează cei mai mulţi morţi (53.070), în faţa Italiei (26.384), Spaniei (22.902), Franţei (22.614) şi Marii Britanii (20.319).
Coronavirusul a ucis peste 197.000 de oameni în întreaga lume, cel mai grav bilanț fiind în SUA, unde au murit mai mult de 52.000 de oameni. În prezent, la nivel mondial, numărul persoanelor testate pozitiv la COVID-19 se apropie de 3 milioane.
UPDATE 25 aprilie. După SUA, țara cea mai afectată la nivel mondial, încep să apară tot mai multe cazuri și în America Centrală și de Sud.
Potrivit celor mai noi rapoarte publicate de worldometers.info, în ultimele 24 de ore, în Mexic, au fost înregistrate 152 de decese și aproape 1.240 de noi cazuri de contaminări.
De asemenea, în Brazilia, au fost infectate peste 1.000 de persoane în ultima zi, iar alte 34 și-au pierdut viața.
De altfel, Brazilia începe să urce rapid în topul țărilor afectate de coronavirus, având peste 3.700 de morți și mai bine de 54.000 de persoane infectate cu COVID-19.
UPDATE 24 aprilie. SUA au ajuns la 50.988 de morți, cel mai grav bilanț la nivel mondial. Numărul deceselor în SUA reprezintă un sfert din numărul la nivel mondial, care a ajuns la peste 195.438.
La nivelul întregii lumi, sunt peste 2,8 milioane de persoane infectate cu coronavirus, peste 900.000 de cazuri fiind în SUA.
UPDATE 23 aprilie, ora 06.50. Până în prezent, au murit din cauza coronavirusului în întreaga lume 191.055 de persoane.
În continuare, SUA rămân cea mai afectată țară de pe glob de pandemia de Covid-19, raportând până vineri dimineață 49.845 de decese.
Dintre acestea, 3.176 de decese provocate de Covid-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, ceea ce reprezintă cel mai ridicat bilanţ zilnic înregistrat până acum la nivel global de la începutul pandemiei.
În ceea ce privește numărul cazurilor de coronavirus în întreaga lume acesta a ajuns la 2.725.344.
UPDATE 23 aprilie, ora 6.50. Numărul deceselor provocate de coronavirus în întreaga lume a ajuns la 184.235.
SUA, cea mai afectată țară de COVID-19, au raportat până acum 47.676 de persoane decedate din cauza coronavirusului. Dintre acestea, nu mai puțin de 1.738 s-au produs în ultimele 24 de ore.
SUA sunt urmate în acest “top negru” de Italia, cu 25.085 de decese și de Spania, cu 21.717 decese.
În ceea ce privește numărul cazurilor de coronavirus în întreaga lume acesta a ajuns la 2.637.888.
UPDATE 22 aprilie, ora 7.10. Până în prezent, au fost înregistrate 177.641 de decese din cauza coronavirusului în întreaga lume.
Cea mai afectată țară, SUA, a raportat în ultimele 24 de ore o creștere bruscă a deceselor la 2.751, după ce, cu o zi în urmă acestea număraseră cu puțin peste 1.400.
În total, SUA au raportat până în prezent 45.340 de decese cauzate de COVID-19. SUA sunt urmate în acest top negru de Italia, cu 24.648 de decese și de Spania, cu 21.282 de decese.
În întreaga lumea au fost înregistrate până miercuri dimineață 2.557.181 de persoane infectate cu coronavirus.
UPDATE 21 aprilie, ora 7.00. În total, au fost înregistrate până marți dimineață 170.439 de decese din cauza coronavirusului în întreaga lume.
Cele mai multe decese au raportat Statele Unite ale Americii, 42.517, urmate de Italia, 24.114 și de Spania, 20.852.
Până în prezent au fost confirmate în întreaga lume 2.481.528 de cazuri de persoane infectate cu Covid-19.
UPDATE 19 aprilie ora 11.25. Numărul deceselor provocate de coronavirus în lume a depășit 160.000, în timp ce 2,3 milioane de cazuri au fost confirmate, potrivit datelor furnizate de Johns Hopkins University
UPDATE 16 aprilie ora 22.00 – În total, 140.902 decese au fost înregistrate la nivel mondial (din 2.125.041 de cazuri), dintre care 92.900 în Europa (1.082.135 cazuri), cel mai afectat continent. În Statele Unite s-au înregistrat cele mai multe decese (31.590), fiind urmate de Italia (22.170), Spania (19.130), Franţa (17.920) şi Regatul Unit (13.729), scrie Agerpres.
UPDATE 15 aprilie ora 07:10 –După două zile de declin, Statele Unite au înregistrat marţi un bilanţ record de 2.228 de decese ca urmare a îmbolnăvirii cu noul coronavirus, cel mai mare număr zilnic de morţi la nivel mondial, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins. Luni şi marţi, bilanţul deceselor a fost de aproximativ 1.500. Recordul anterior pentru numărul zilnic de decese (2.108) a fost înregistrat vineri.
Numărul total de decese de la declanşarea epidemiei noului coronavirus în SUA a atins 25.757.
SUA au devenit la sfârşitul săptămânii trecute cea mai îndoliată ţară din lume, depăşind Italia (peste 21.000 de morţi), Spania (peste 18.000 de morţi) şi Franţa (peste 15.700 de morţi), state care însă au o populaţie mult mai mică comparativ cu cea a SUA.
De asemenea, de la sfârşitul lunii martie, în SUA se înregistrează cel mai mare număr de cazuri declarate oficial, bilanţ care luni a depăşit pragul de 600.000 de cazuri. Au fost realizate un număr de aproximativ 3 milioane de teste.
New York este epicentrul epidemiei, unde se confirmă o încetinire a ritmului de internări.
UPDATE 14 aprilie ora 07:23 China a aprobat testarea pe oameni a două vaccinuri experimentale contra noului coronavirus. Epidemia creează noi probleme în China, care duce o luptă acum contra cazurilor importate, mai ales dinspre Rusia, de unde a “importat” în total 409.
UPDATE 14 aprilie, ora 07:06 Statele Unite au înregistrat luni 1.509 decese cauzate de coronavirus în 24 de ore, aproape aceeaşi valoare ca în ziua precedentă, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins, notează AFP. P
Acest bilanţ zilnic ridică la 23.529 numărul total al deceselor înregistrate de la declanşarea pandemiei în Statele Unite, cea mai îndoliată ţară din lume din cauza COVID-19.
SUA numără deja peste 555.000 de persoane infectate de coronavirus, potrivit Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).
Luni, statul New York, epicentrul pandemiei în SUA, a depăşit pragul de 10.000 de morţi provocate de COVID-19. Guvernatorul acestuia, Andrew Cuomo, a subliniat însă că “ceea ce a fost mai rău s-a terminat”, pentru că numărul net de spitalizări (diferenţa dintre intrări şi ieşiri) este clar în scădere.
Directorul CDC, Robert Redfield, a apreciat la rândul său că Statele Unite „se apropie de vârful epidemiei”.
„Suntem pregătiţi să montăm mii de paturi în plus dacă avem nevoie. Nu cred că vom avea nevoie de ele, deoarece se pare că am atins un platou şi chiar în multe cazuri cifrele scad”, a spus luni preşedintele american, Donald Trump, în cursul briefingului cotidian de presă despre coronavirus.
Liderul administraţiei de la Casa Albă a afirmat, de asemenea, că Statele Unite au efectuat circa trei milioane de teste de depistare. „Trei milioane, mai mult decât orice altă naţiune”, a insistat el.
UPDATE 13 aprilie ora 08:58 China a raportat 108 noi cazuri zilnice de COVID-19, cele mai multe din ultimele cinci săptămâni. Autoritățile chineze au transmis că 98 de cazuri sunt “importate”, iar 61 de pacienți sunt asimptomatici, scrie
Autorităţile chineze au raportat, pentru duminică, 108 cazuri noi de infectare cu COVID-19, cu nouă mai multe decât în intervalul anterior, acesta fiind cel mai mare număr de îmbolnăviri înregistrat în ţară în mai mult de cinci săptămâni, informează Reuters. Comisia Naţională de Sănătate a transmis luni, într-un comunicat, că 98 de cazuri sunt importate, iar 61 sunt pacienţi asimptomatici. Pentru sâmbătă, au fost raportate 97 de cazuri care vizau cetăţeni veniţi din străinătate.
Statele Unite au raportat 1.514 noi decese în ultimele 24 de ore, dar numărul este în scădere pentru a doua zi consecutiv.
UPDATE 13 aprilie, ora 7:15 Pandemia de coronavirus a infectat peste 1,8 milioane de oameni şi a ucis peste 114.000.
Statele Unite au înregistrat 1.514 noi decese în 24 de ore, un număr în scădere pentru a doua zi consecutiv.
UPDATE 12 aprilie, ora 8:10 Statele Unite ale Americii ocupă primul loc la nivel mondial atât la numărul de îmbolnăviri cu coronavirus, cât şi la numărul de morţi. SUA au peste 530.000 de cazuri şi peste 20.500 de decese.
UPDATE 11 aprilie, ora 20:45. SUA au devenit țara cu cele mai multe decese din cauza COVID-19, depășind Italia. Potrivit worldometers.info, Statele Unite au înregistrat 20.057 de decese și peste jumătate de milion de cazuri confirmate.
UPDATE 10 aprilie, ora 21:42 Cifrele de vineri – 100.000 de decese din 1,6 milioane de cazuri – ar sugera o rată de deces de 6,25%, dar mulţi experţi consideră că rata reală este mai mică, având în vedere că multe cazuri uşoare şi asimptomatice nu sunt incluse în totalul îmbolnăvirilor.
La nivel mondial, numărul cazurilor de infecţie cu coronavirus a ajuns la 1.604.535, iar al deceselor a ajuns la 95.734. Statele Unite ale Americii (SUA), în continuare cea mai afectată țară din lume, a pierdut peste 16.600 de persoane în lupta cu acest virus.
Numărul de decese cauzate de coronavirus în Statele Unite a depășit vineri 18.100, potrivit numărătorii Reuters, deși sunt semne că ordinele de autoizolare emise de autoritățile americane conduc la aplatizarea curbei de noi infecții.
Oficialii americani au avertizat populația să se aștepte la cifre de decese alarmante în această săptămână deși există dovezi că numărul de noi infecții se aplatizează în statul New York, epicentrul epidemiei în Statele Unite.
Numărul de infecții confirmate a depășit vineri 485.000 după ce a început să crească zilnic cu 30.000-35.000 de noi cazuri, pe măsură ce testarea devine mai accesibilă populației.
UPDATE 10 aprilie, ora 06.45 În ultimele 24 de ore au murit peste 7.200 de persoane la nivel mondial, numărul deceselor îndreptându-se alarmant spre 96.000.
Până la această oră, au fost infectate peste 1,6 milioane de pacienți cu noul tip de coronavirus.
UPDATE 9 aprilie, ora 06.45 Noul coronavirus a infectat peste 1,5 milioane de oameni și a ucis peste 88.500 în întreaga lume, potrivit Universității John Hopkins, citate de CNN.
UPDATE 8 aprilie, ora 06.45. Până la această oră, noul tip de coronavirus a infectat 1.346.974 de persoane și a ucis alte 82.080.
UPDATE 7 aprilie, ora 06.45. Până marți, 1.346.974 de persoane erau infectate cu coronavirus, iar 74.702 au decedat din cauza Covid-19.
Țara cu cele mai multe decese din cauza Covid-19 este Italia, cu 16.523 de persoane, urmată de Spania, cu 13.341 și de Statele Unite ale Americii, cu 10.871.
Cele mai multe cazuri de infecții cu coronavirus au fost raportate de Statele Unite ale Americii (SUA), 367.004.
UPDATE 6 aprilie, ora 20:40 | Coronavirusul a ucis 73.831 persoane și a infectat alte 1.323.477 de persoane la nivel mondial, potrivit worldometers.info.
În acest moment, se luptă cu pandemia de coronavirus 183 de țări și teritorii, cele mai afectate fiind Statele Unite ale Americii (SUA), Spania și Italia.
UPDATE 6 aprilie, ora 7:25 | Peste 1.200 de persoane au murit în Statele Unite în ultimele 24 de ore din cauza coronavirusului. Astfel, numărul morţilor din SUA se apropie de 10.000, număr care, foarte probabil, va fi atins în cursul zilei de astăzi.
UPDATE 5 aprilie, 16:15: Peste 1.200.000 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate deja în 190 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei de coronavirus, iar 65.836 de persoane au murit.
Cele mai multe persoane infectate, peste trei sute de mii, sunt în Statele Unite ale Americii (SUA), care continuă să fie epicentrul pandemiei de coronavirus.
UPDATE 3 aprilie, 06.45. Până vineri, 1.015.800 de persoane erau infectate cu Covid-19, iar 53.202 au decedat din cauza coronavirusului.
Cele mai multe decese au fost raportate de Italia, 13.915, urmată de Spania, cu 10.348 și de Statele Unite ale Americii, cu 6.075.
Statele Unite rămân în continuare ţara cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate (245.088), adică aproape un sfert din cazurile înregistrate în întreaga lume.
UPDATE ora 22.45. SUA rămâne țara cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate, aproape 240.000. Numărul reprezintă aproape un sfert din totalul cazurilor în întreaga lume, care a depășit pragul 1 milion. În SUA au murit până acum 5.714 persoane.
Italia a depășit pragul de 115.000 de cazuri confirmate și se apropie de 14.000 de decese. Spania are peste 110.000 cazuri confirmate și peste 10.000 de decese.
UPDATE 2 aprilie, ora 06.55. Până joi, 47.245 de persoane au murit din cauza infecției cu coronavirus în întreaga lume.
Pe primul loc în acest nedorit top se află Italia, cu 13.155 de decese, urmată de Spania, cu 9,387 de decese și de Statele Unite ale Americii, cu 5.110 decese raportate.
Numărul pesoanelor infectate cu Covid-19 în întreaga lume a depășit 970.000.
UPDATE 1 aprilie, ora 07.10. Noul coronavirus a ucis un număr-record de 882 de persoane în Statele Unite în termen de 24 de ore, potrivit bilanţului de miercuri dimineață.
Această creştere spectaculoasă a ridicat la 3.890 bilanţul total al deceselor din SUA de la debutul pandemiei.
Statele Unite sunt de departe ţara cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate (188.578), cu 24.743 mai multe într-o zi, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, actualizate încontinuu. Recordul numărului de morţi în 24 de ore a fost observat la 27 martie în Italia (969 decese).
De asemenea, Marea Britanie a raportat 381 de decese într-o singură zi. În total, Regatul Unit a raportat până miercuri dimineață, 25.150 de persoane infectate cu COVID-19 și 1.789 de decese.
În total, până miercuri dimineață au fost înregistrate în întreaga lume 42.158 de decese din cauza coronavirusului.
UPDATE 31 martie, ora 13:50 În Iran, s-au raportat 3.110 noi cazuri de infecții cu COVID-19 și 141 de decese comparativ cu ziua precedentă, iar în Spania, numărul deceselor a urcat la 473, potrivit celor mai recente cifre prezentate de worldometers.info, care citează autoritățile sanitare din cele două țări.
Potrivit autorității sanitare spaniole, numărul persoanelor infectate a ajuns la 94.417, doar în ultima zi înregistrându-se alte 6.461 de noi cazuri.
UPDATE 31 martie, ora 06:50 Coronavirusul a ucis deja 37.815, numărul morților crescând cu peste 2.000 comparativ cu ziua precedentă.
Cele mai noi rapoarte arată că sunt 785.777 persoane infectate cu COVID-19 și 165.607 s-au vindecat.
Pe locul 1 se află Statele Unite ale Americii (SUA), unde au murit peste 3.100 de persoane și alte 164.253 sunt înregistrate ca fiind infectate cu noul COVID-19 până la această oră.
UPDATE 30 martie, ora 13:50 Numărul deceselor provocate de coronavirus la nivel mondial se apropie de 35.000, în acest moment fiind raportate deja 34.804 decese, arată worldometers.info.
De asemenea, sunt raportate 735.015 persoane infectate cu noul coronavirus COVID-19, pe primele trei locuri fiind Statele Unite ale Americii, Italia și Spania; China, țara de unde a pornit virusul, este pe locul al patrulea, după ce a fost pe primul loc, din decembrie și până zilele trecute.
UPDATE 29 martie, ora 08:00 Statele Unite sunt ţara care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate (121.117). Numărul morţilor (2.010) s-a dublat de miercuri, când a depăşit pragul de 1.000.
Ştiri coronavirus în lume – 29 martie
Aceste cifre privind mortalitatea legată de coronavirus rămân inferioare celor din Italia (peste 10.000 de decese) şi din Spania (aproape 6.000) care sunt ţările care progresează cel mai mult în acest moment.
Devenit epicentrul pandemiei în SUA, statul New York, despre care preşedintele american Donald Trump a spus sâmbătă că intenţionează să îl plaseze în carantină, înainte de a-şi schimba părerea, este cel mai afectat, cu peste 50.000 de cazuri.
Pandemia de coronavirus a cauzat moartea a 30.003 persoane în lume, dintre care două treimi în Europa, de la apariţia sa, în decembrie, în China, potrivit unui bilanţ stabilit de AFP, care citează surse oficiale.
Mai mult de 640.770 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 183 de ţări şi teritorii de la debutul epidemiei. Acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă totuşi decât o parte din numărul real de contaminări, întrucât multe ţări nu testează decât cazurile care necesită internare.
Cel puţin 130.600 de persoane sunt în prezent considerate vindecate.
De vineri, au fost înregistrate 3.417 noi decese şi 68.734 de noi cazuri au fost diagnosticate în lume.
Ţările care au înregistrat cel mai mare număr de decese în 24 de ore sunt Italia cu 889, Spania – 832 şi Statele Unite – 453.
Italia, care a anunţat primul deces din cauza coronavirusului la sfârşitul lui februarie, numără în prezent 10.023 decese din 92.472 de cazuri.
Sâmbătă, au fost 889 de noi decese şi 5.974 de noi cazuri. Şi 12.384 de persoane sunt considerate vindecate de autorităţile italiene.
După Italia, ţările cele mai afectate sunt Spania cu 5.690 de morţi pentru 72.248 de cazuri, China continentală cu 3.295 de decese (81.394 de cazuri), Iran cu 2.517 decese (35.408 cazuri) şi Franţa cu 2.314 de morţi (37.575 cazuri).
China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a numărat de vineri şi până sâmbătă 54 de noi cazuri şi trei decese. Aici, 74.971 de persoane s-au vindecat.
Statele Unite au înregistrat 115.547 de contaminări, dintre care 1.891 decese şi 921 vindecări.
De vineri, la ora 19.00 GMT, Brunei, Togo, Sri Lanka, Qatar şi Iordania au anunţat primele decese din cauza virusului pe teritoriul lor.
Europa totaliza sâmbătă, la ora 19.00 GMT 21.334 decese pentru 351.877 de cazuri, Asia 3.742 decese (103.943 cazuri), Orientul Mijlociu 2.592 decese (43.414 cauri), Statele Unite şi Canada 1.950 decese (120.981 cazuri), America latină şi Caraibe 242 decese (12.315 cazuri), Africa 128 decese (4.103 cazuri) şi Oceania 15 decese (4.145 cazuri).
Acest bilanţ a fost realizat cu date colectate de la birourile AFP de pe lângă autorităţile naţionale competente şi din informaţiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Ştiri coronavirus în lume – 26 martie
UPDATE 23:20. Joi seară, în SUA erau confirmate aproape 82.000 de cazuri de coronavirus, devenind astfel țara cu cel mai mare număr de persoane infectate, înaintea Chinei și Italiei. Aproape 14.000 de cazuri noi au fost confirmate în Statele Unite ale Americii, cu câteva sute mai mult decât în ziua precedentă.
UPDATE 20:00 La nivel mondial, s-au înregistrat peste 23.000 de decese și 510.645 de persoane infectate cu virusul COVID-19, potrivit datelor worldometers.info. Numărul persoanelor infectate a crescut cu aproape 50.000 față de ieri.
UPDATE 8.00. Din cauza virusului COVID-19 au murit până la acest moment 21.306 oameni iar la pe tot globul s-au înregistrat aproape 471.800 de cazuri.
Italia conduce în continuare în nedoritul clasament al deceselor, cu 7.503 morți, urmată de Spania cu 3.647, China – 3.169, Iran – 2.077 și Franța cu 1.331 decese.
UPDATE 23:00 Numărul deceselor se apropie de 21.000 la nivel mondial. În acest moment, cele mai recente raportări arată că sunt 463.371 de persoane infectate cu noul tip de coronavirus.
De la primele cazuri de infecții cu COVID-19, în decembrie, s-au vindecat 113.802 persoane, potrivit worldometers.info.
UPDATE Ora 8:20 Peste 19.000 de oameni au murit la nivel mondial din cauza coronavirusului şi s-au înregistrat deja peste 423.000 de cazuri de infecție
UPDATE 8:00 Extinderea epidemiei de coronavirus va lovi statul american New York puternic şi rapid, potrivit guvernatorului Andrew Cuomo, a informat news.ro.
Statul New York este cel mai grav lovit de epidemia care a infectat peste 43.000 de oameni în Statele Unite şi a ucis cel puţin 620. Numărul de decese din New York provocate de COVID-19 a ajuns la 157.
Știri coronavirus în lume – 24 martie
UPDATE 08.10
Infectările cu coronavirus se apropie de cifra de 382.000 de persoane pe tot globul, iar topul țărilor afectate a rămas același față de luni. Conduce China cu 81.552 de cazuri, urmată de Italia – 63.927, SUA – 46.438 și Spania – 35.136. În toată lumea au murit până acum infectați cu COVID-19 16559 oameni.
UPDATE 08.00: Statul New York se menține în topul infectărilor cu noul coronavirus în SUA. Până acum s-au înregistrat 16.916 persoane infectate cu COVID-19 și au murit din cauza formelor severe ale infecției cu noul virus 76 de persoane. New York a rămas epicentrul crizei coronavirusului din SUA. În America, sunt până acum înregistrate 33.018 de cazuri de infectare și 728 de morți.
UPDATE 22 martie 21.20: Explozie de infecții în New York, unde numărul cazurilor a crescut cu peste 4.800 într-o singură zi, ajungându-se la 15.168 de cazuri confirmate. În acest moment, aici se înregistrează 5% din totalul pacienților infectați cu coronavirus, la nivel mondial. Mai mult de jumătate din persoanele testate pozitiv au vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, iar peste 9.000 din totalul pacienților sunt din oraș.
UPDATE 9.10: Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a depășit 300.000 de mii, în timp ce numărul deceselor a ajuns la peste 13.000.
În Italia, s-au înregistrat 53.578 de cazuri, iar 4.825 de persoane au murit. În SUA, sunt 26.892 de cazuri și 348 de decese.
Știri coronavirus în lume – 21 martie
Update 20:15 – Președintele american Donald Trump a anunțat pe Twitter tratamentul recomandat pentru COVID-19, boala provocată de către noul coronavirus. Acesta este compus din clorochină și azitromicin.
Citeşte ştirea: Trump a anunțat tratamentul pentru COVID-19: Clorochina și Azitromicin
UPDATE ora 7:30. Numărul totoal al deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 11.417, în timp ce numărul persoanelor infectate cu noul virus este de 276.462.
Italia rămâne țara cu cele mai multe decese înregistrate 4.032 (47.021 persoane infectate), urmată de China – 3.255 decese (81. 008 persoane infectate) și Spania – 1.093 decese (21.571 persoane infectate).
China a înregistrat a treia zi fără cazuri de infectare locală.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 20 martie
UPDATE ora 18:45. La nivel mondial, la această oră sunt peste 259.000 de cazuri de coronavirus şi peste 10.500 de morţi din cauza virusului
UPDATE ora 18:30. Măsurile de distanţare socială implementate în Marea Britanie ar putea să rămână în vigoare timp de aproape un an, scrie Reuters.
UPDATE ora 6.00. În întreaga lume, noul tip de coronavirus a ucis peste 10.000 de persoane, în timp ce alte 245.000 sunt infectate, informează Johns Hopkins University, care monitorizează situația raportată de OMS și de surse adiționale. 88.000 de pacienți sunt considerați vindecați.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 19 martie
UPDATE 19 martie, ora 14:55 Noul coronavirus a ucis cel puțin 9.020 de oameni de la apariția sa în decembrie, potrivit unui bilanț AFP realizat pe baza informațiilor oficiale, la ora ora 11.00 GMT.
Peste 217.510 de cazuri de infecție au fost detectate în 157 de țări și teritorii de la debutul pandemiei. Acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă totuși realitatea, luând în vedere numărul mare de țări care testează acum doar cazurile care au nevoie de spitalizare.
China (cu excepția teritoriilor Hong Kong și Macao), unde a izbucnit epidemia la sfârșitul lui decembrie, a înregistrat un total de 80.928 de cezuri, inclusiv 3.245 de decese și 69.601 însănătoșiri. 34 de noi cazuri și 8 noi decese au fost anunțate între miercuri și joi.
UPDATE 19 martie, ora 07.05 Sunt peste 215.000 de persoane infectate cu noul coronavirus COVID-19 la nivel mondial, notează CNN. Pentru prima oară de la începerea epidemiei de coronavirus, decembrie 2019, China raportează 0 cazuri.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 18 martie
UPDATE 18 martie, ora 07.20. Numărul deceselor cauzate de coronavirus în lume a ajuns, marți, la 7.988. China rămâne cea mai afectată țară, având 80.894 de cazuri de persoane pozitive la Covid-19 și 3.237 de decese, cu 11 mai multe decât ziua precedentă.
Italia este a doua țară din lume afectată de coronavirus, cu 31.506 de cazuri și 2.503 decese, în timp ce Iran este pe locul 3 în acest nedorit top, cu 16.169 de cazuri și 988 de decese.
În Europa, cea mai afectată țară de Covid-19 după Italia rămâne Spania, cu 11.826 de cazuri și 533 de decese.
Urmează Germania, cu 9.367 de cazuri și 26 de decese raportate și Franța, cu 7.730 de cazuri și 175 de decese.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 17 martie
UPDATE 17 martie, ora 07.10. Numărul deceselor cauzate de coronavirus în întreaga lume a urcat la 7.173. China, cea mai afectată țară, a anunțat 80.881 de cazuri de infecție cu coronavirus și 3.226 de decese, cu 13 mai multe decât ziua precedentă.
Italia, cea de-a doua țară din lume afectată de coronavirus, a raportat 27.980 de cazuri și 2.158 de decese. În Iran, al treilea stat afectat de Covid-19, s-au înregistrat 14.991 de cazuri și 853 de decese.
În Europa, cea de-a doua țară afectată de coronavirus, după Italia, este Spania cu 9,942 de cazuri și 342 de decese. În acest nedorit top, pe locul 3 în Europa este Germania, cu 7,272 și 17 decese, iar pe 4 este Franța, cu 6.633 de cazuri și 148 de decese.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 16 martie
UPDATE 16 martie, ora 07:00 Noul coronavirus a omorât peste 6.400 de persoane la nivel mondial, notează CNN, citând estimările Universității John Hopkins, care urmărește cazurile raportate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), precum și alte surse adiționale.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 15 martie
UPDATE 15 martie, ora 07.45. China a raportat 80.844 de cazuri, cu 20 mai multe decât ziua precedentă, iar numărul deceselor din această țară asiatică a crescut cu 20, ajungând la 3.199 de persoane.
Italia rămâne cea mai afectată țară din Europa, și a doua în lume, după China, cu 21.157 de cazuri și 1.441 de decese. Iran este a treia în acest nedorit top, cu 12.729 de cazuri și 611 decese.
În Europa, Spania are 6.391 de cazuri și 196 de decese, Germania a raportat 4,599 de cazuri și 9 decese, iar Franța are 4,469 de cazuri și 91 de decese provocate de Covid-19.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 14 martie
UPDATE 14 martie, ora 08.00. Numărul deceselor cauzate de coronavirus a urcat la 5.436. În acest timp, în China, care este epicentrul pandemiei de Covid-19, s-au raportat doar zece cazuri de noi infecții, în ultimele 24 de ore, în schimb, numărul deceselor a crescut cu 12, până la 3.189.
Cea mai afectată țară de coronavirus după China rămâne Italia, care a raportat 17.660 cazuri și nu mai puțin de 1.266 de decese (cu 250 mai mult decât în ziua precedentă!).
Iran e pe locul trei în acest nedorit top, cu 11.364 de cazuri și 514 de decese. În Europa, Spania are 5.232 de cazuri și 133 de decese, Germania a raportat 3,675 de cazuri și 8 decese, iar Franța are 3,661 de cazuri și 79 de decese.
Ultimele cazuri de coronavirus în lume – 13 martie
UPDATE 13 martie, ora 17.30: Bilanțul deceselor cauzate de noul coronavirus în întreaga lume a trecut de 5.000, vineri, potrivit hărții centralizate de Universitatea John Hopkins.
Peste 3.000 de morți au avut loc doar în China, în vreme ce în Italia au murit mai bine de 1.000 de oameni, în Iran peste 500, iar în Spania 120.
Numărul infecțiilor a trecut și el, vineri, de 135.000.
UPDATE 13 martie, ora 12:21 O femeie a murit în Delta Nilului din Egipt din cauza noului coronavirus, acesta fiind al doilea deces confirmat în această ţară, informează vineri DPA care citează televiziunea naţională.
Femeia de naţionalitate egipteană, în vârstă de 60 de ani, fusese transferată la un spital din provincia Dakahlia din Delta Nilului cu pneumonie severă unde a fost testată pozitiv pentru COVID-19, a precizat televiziunea naţională care a citat Ministerul Sănătăţii.
Pacienta a decedat joi.
Săptămâna trecută, Egipt a anunţat că un turist de naţionalitate germană a murit în staţiunea Hurghada de la Marea Roşie, în urma contractării virusului.
UPDATE 13 martie ora 07.15. În China s-au raportat nu mai puțin de 80.814 cazuri confirmate, numărul deceselor în această țară asiatică ridicându-se la 3.177. Cea mai afectată țară de coronavirus după China este Italia, care a raportat 15.113 cazuri și 1.016 decese. Iran e pe plocul trei în acest nedorit top, cu 10.075 de cazuri și 429 de decese. În Europa, Spania are 3.146 de cazuri, Franța a raportat 2.876 de cazuri, iar Germania 2.745 de cazuri.
Știri coronavirus în lume – 12 martie
UPDATE 12 martie ora 23.00. După China, cu 67.781 cazuri confirmate, topul țărilor grav afectate de cornavirus continuă cu Italia, care a înregistrat până acum 12.462 cazuri și Iran, cu 10.075 de infecții raportate cu COVID-19. În Europa, după Italia, Franța are 2.281 de cazuri și Spania, este foarte aproape cu 2.277.
UPDATE 11 martie, ora 14:30 Cancelarul german Angela Merkel se teme că până la 70 la sută din populaţia ţării sale poate fi infectată cu coronavirus
În acest moment, în Germania sunt peste 1.600 de cazuri de îmbolnăviri şi peste 55 de morţi.
La nivel mondial, sunt peste 4.375 de morţi şi peste 121.000 de cazuri de infecţie.
UPDATE 11 martie, ora 7:10 China a raportat o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, după 4 zile consecutive în care bilanţul s-a aflat în scădere
La acest moment, în lume sunt peste 119.000 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi peste 4.295 morţi.
UPDATE 10 martie, ora 10:30 Canada a anunţat primul deces din cauza coronavirusului. Este vorba despre un octogenar care suferea şi de alte probleme de sănătate.
La acest moment, conform site-ului worldometers, la nivel mondial sunt 114.515 cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus și 4.027 de morți.
UPDATE 10 martie ora 7:20 Potrivit bilanţului, s-au înregistrat 4.011 decese cauzate de epidemia care a contaminat peste 110.000 de persoane în mai mult de 100 de ţări şi teritorii.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a sosit azi dimineață la Wuhan (centru), oraşul epicentru al COVID-19, o premieră de la declanşarea epidemiei, a anunţat agenţia Xinhua.
Întâlniri cu locuitori, medici, bolnavi şi responsabili politici sunt incluse în programul vizitei sale „de inspecţie” în acest oraş, complet izolat de la sfârşitul lui ianuarie.
UPDATE 9 martie ora 07.15 Numărul deceselor cauzate de virusul COVID-19 se apropie de 3.900, la nivel mondial, arată worldometers.info.
În ultimele ore, au murit 26 de oameni, din China (23) și Coreea de Sud (3), arată datele worldometers.info.
Potrivit worldometers.info, la acest moment, în lume, sunt peste 110.000 persoane diagnosticate cu noul coronavirus și 62.283 foști pacienți pentru care tratamentele au fost eficiente și s-au vindecat.
UPDATE 8 martie ora 21.00. 366 de persoane au murit numai în Italia până acum din cauza coronavirusului, astfel că aceasta devenit cea mai afectată țară, depășind Coreea de Sud. La nivel global, au murit 3.799 de persoane și 109.575 de oameni s-au infectat cu noul coronavirus.
UPDATE 8 martie, ora 08.10: Numărul de cazuri scade constant în China, dar epidemia evoluează îngrijorător în alte țări, inclusiv în Italia, unde autoritățile au luat măsuri fără precedent, punând sub carantină 16 milioane de oameni din Lombardia și alte zone din nordul țării.
În Coreea de Sud au apărut alte 93 de cazuri noi, ridicând numărul total la peste 7.100, iar în Statele Unite, sunt peste 444 de cazuri de COVID-19, virusul fiind prezent în 32 de state. Totodată, 19 decese s-au înregistrat pe teritoriul american.
În acest timp, America de Sud a înregistrat primul deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a murit în Argentina, după ce a contactat virusul în Europa.
UPDATE 7 martie, ora 23.00: Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a instaurat sâmbătă starea de urgenţă pentru a lupta împotriva noului coronavirus, care continuă să se răspândească, cu 21 de cazuri noi şi un total de 76, informează AFP.
Starea de urgenţă face posibilă accelerarea procedurilor de achiziţie de echipamente şi de angajare de personal, exact de ceea ce avem nevoie în prezent, a explicat guvernatorul într-o conferinţă de presă la Albany. Potrivit acestuia, costul luptei cu Covid-19 a fost „probabil” de 30 de milioane de dolari pe săptămână pentru acest stat american.
Guvernatorul a mai anunţat că în prezent se fac teste pentru coronavirus 24 de ore pe zi, prin aceasta urmărindu-se identificarea cât mai multor cazuri pozitive pentru a le izola şi a încetini răspândirea virusului.
Majoritatea persoanelor infectate (57) sunt legate de o comunitate evreiască ortodoxă din New Rochelle, focar de infecţie în comitatul Westchester.
UPDATE 7 martie, ora 20.00 3.555 de persoane au murit până acum de la debutul epidemiei de coronavirus, în toate zonele unde s-a răspândit. Însă, dintr-un total de 105.559 persoane infectate, 58.354 au fost declarate vindecate.
UPDATE 6 martie, ora 18:59 Vineri încă 47 de persoane au murit în China din cauza coronavirusului, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate, doar două dintre acestea fiind în afara provinciei Hubei, epicentrul îmbolnăvirilor.
De la izbucnirea îmbolnăvirilor, în decembrie anul trecut, 2.835 de persoane au murit în China.
Alte 87 de persoane au murit în afara Chinei: Iran – 34, Italia – 21, Coreea de Sud – 16, Japonia – 10, Hong Kong – 2, Franţa – 2, Filipine – 1, Taiwan – 1.
Numărul cazurilor de îmbolnăvire confirmate în China a crescut vineri cu 427, 423 dintre acestea fiind în provincia Hubei, numărul total de cazuri în China fiind de 79.251.
Conform autorităţilor chineze, un număr de 39.002 pacienţi s-au vindecat.
La începutul lunii februarie, China raporta zilnic mii de noi cazuri, dar acum numărul acestora s-a stabilizat. Miercuri, pentru prima dată de la apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus, numărul cazurilor raportate în afara Chinei într-o singură zi a fost mai mare decât al celor raportate în China, a subliniat Organizaâia Mondială a Sănătăţii.
UPDATE 6 martie, ora 15.30: Numărul de cazuri de infecție din întreaga lume a depășit 100.000, potrivit numărătorii făcute de Hopkins University Center for Systems Science and Engineering.
Bilanțul infecțiilor era vineri după-amiază de 100.276, iar numărul deceselor urcase și el la 3.404.
UPDATE 6 martie, ora 14.30: Numărul de cazuri de infecție a crescut cu 1.234 într-o singură zi, iar numărul morților a ajuns la 124, au anunțat vineri autoritățile de la Teheran, care au admis că virusul s-a extins acum în toate cele 31 de provincii ale țării, potrivit The Guardian.
Oficialii iranieni au avertizat în acest context că ar putea folosi forța pentru a restricționa călătoriile cetățenilor între orașele țării.
UPDATE 6 martie, ora 11.00: Cu excepția orașului Wuhan, provincia centrală chineză Hubei a raportat în ultimele 24 de ore zero noi cazuri de infectare cu coronavirus, un semn că autoritățile se apropie de controlarea epidemiei.
Totuși, în Wuhan, cel mai afectat oraș din lume, 126 de noi cazuri de infecție au fost raportate.
În restul Chinei au fost raportate doar 17 noi cazuri, iar situația în cele mai multe provincii pare să revină la normal, autoritățile anunțând deja posibilitatea reînceperii cursurilor în școli.
UPDATE 6 martie, ora 10.00: Noul coronavirus ar putea să fie transmis și prin bancnotele și monede, avertizează Organizația Mondială a Sănătății, sfătuindu-i din nou pe oameni să se spele cât mai des pe mâini. În plus, potrivit The Telegraph, reprezentanții OMS spun că cel mai bine ar fi ca oamenii să folosească mai mult plățile contactless, deoarece Covid-19 ar putea persista mai multe zile pe o bancnotă.
Noul bilanț COVID-19 se ridică la peste 3.300 de morți și peste 97.000 de cazuri, fiind prezent în peste 85 de țări și teritorii.
Iran, Coreea de Sud și Italia sunt în continuare cele mai afectate țări de noul coronavirus, după China. Țările anunță noi măsuri restrictive, încercând să controleze epidemia.
Regimul de la Teheran a decis să restricționeze călătoriile dintre orașe, după ce 107 de persoane au murit din cauza noului coronavirus. În plus, școlile au fost închise până în luna aprilie. În plus, oamenii au fost sfătuiți să folosească cât mai puțin bancnotele.
UPDATE 5 martie, ora 16.00: În ultimele 24 de ore, China a înregistrat 160 de noi cazuri de coronavirus, precum și 32 de decese. În total, în această țară, sunt peste 80.000 de persoane infectate și 3.013 de decese.
În Coreea de Sud, numărul persoanelor infectate a continuat să crească vertiginos. Alte 467 de cazuri noi au fost înregistrate în ultima zi, precum și alte 5 decese.
Situația este mai gravă doar în Iran, unde au fost 591 de noi cazuri, precum și 15 morți. Cu toate acestea, numărul persoanelor infectate este departe de cel din Coreea de Sud. Acolo sunt peste 6.000 de persoane în total, iar în Iran 3.500. În ceea ce privește decesele, situația este invers. Regimul de la Teheran a anunțat 107 decese, iar cel de la Seul 40.
UPDATE 5 martie, 09:10. Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a declarat stare de urgenţă ca urmare a situaţiei provocate de epidemia de coronavirus în acest stat, unde sunt deja confirmate 54 de cazuri de contaminare.
UPDATE 5 martie, ora 08:00: Coronavirusul s-a răspândit în 84 de țări, ucigând 3.286 de persoane, potrivit celui mai recent raport. Worldometers.info arată că, în acest moment, sunt infectate 95.483 de persoane pe întreg mapamondul, iar 53.688 sunt vindecate.
După Diamond Princess, o altă navă de croaziere intră în carantină din cauza coronavirusului. MSC Opera este în Pireus, are 2.300 de oameni la bord și se află în carantină după ce un pasager austriac, care debarcase recent, a fot testat pozitiv cu noul coronavirus în Austria. Pasagerul debarcase în Italia (Genova).
UPDATE 4 martie, ora 12:29: Un bărbat în vârstă de 70 de ani a murit în nordul Irakului după ce a contractat noul coronavirus, a relatat miercuri agenţia de ştiri irakiană, cazul fiind primul deces înregistrat din această cauză în lumea arabă, informează DPA.
Bărbatul a murit miercuri, a indicat pentru agenţia AFP purtătorul de cuvânt al direcţiei de sănătate din Sulaimaniyah.
El era cleric la o moschee din oraşul Sulaimaniyah, din regiunea irakiană semiautonomă Kurdistan.
Bărbatul a fost diagnosticat cu coronavirus după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat, a precizat direcţia pentru sănătate din Sulaimaniyah, citată de agenţia irakiană.
Cel puţin 31 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus au fost înregistrate în Irak. Majoritatea sunt în Bagdad, Kirkuk şi Sulaimaniyah.
Primul caz de coronavirus confirmat în Irak a fost cel al unui student iranian care studia în oraşul sfânt Najaf, în contextul în care Iranul este una dintre cele mai afectate ţări de epidemia de pneumonie virală, după China.
UPDATE 4 martie, ora 7.30: Noul virus din China continuă să se răspândească rapid în afara acestei țări de unde a izbucnit. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 120 de noi cazuri de persoane infectate, ridicând numărul total la 80.200. Cu toate acestea, situația se îmbunătățește în China.
Situația este însă diferită în alte țări. Corea de Sud rămâne încă cea mai afectată țară în afară de China de epidemia de coronavirus. Sunt înregistrate 5.300 de cazuri, dintre care 140 confirmate în ultimele 24 de ore, și 32 de decese, potrivit Worldometers.
Coronavirusul face în continuare ravagii și în Iran, unde sunt peste 2.700 de cazuri și 77 decese. Printre persoanele infectate se numără și parlamentari, precum și șeful Serviciul de Urgență.
De asemenea, din Iran virusul a ajuns și în alte țări, precum Afganistan, Armenia, Australia, Belarus, Canada, Irak, Kuweit, Liban sau Noua Zeelandă, notează CNN.
Coronavirusul s-a răspândit și în Statele Unite, ajungând în 13 state americane. Sunt acum peste 120 de cazuri, iar numărul deceselor a crescut și el. Pe 29 februarie, SUA anunțau primul deces provocat de COVID-19. Acum, bilanțul se ridică la nouă.
Situația rămâne gravă și în Italia, unde sunt 2.263 de persoane infectate, cu 428 mai multe decât luni. Ieri, autoritățile au anunțat o creștere vertiginoasă în ceea ce privește numărul deceselor. 79 de oameni au murit de la apariția virusului în această țară, dintre care 27 în ultimele două zile.
UPDATE 3 martie, ora 20.45: Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că stocurile de echipamente de protecție folosite în lupta împotriva noului tip de coronavirus se epuizează rapid.
UPDATE 3 martie, ora 18.20: Bilanțul morților din cauza coronavirusului la nivel global a ajuns la 3.137. Numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 92.321.
UPDATE 3 martie, ora 18:00 New York-ul se confruntă cu al doilea caz de îmbolnăvire cu coronavirus. În acest moment, 103 oameni sunt infectați cu coronavirus în Statele Unite. 6 oameni au murit.
UPDATE 3 martie, ora 10.00: În ultimele 24 de ore, China a raportat 125 de cazuri noi, ridicând bilanțul total la 80.152, potrivit Worldometers. Numărul de decese a ajuns la 2.944, cu 32 mai mare decât în ziua precedentă.
În ceea ce privește numărul cazurilor de infectare, situația este mult mai gravă în Coreea de Sud, unde în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 477 de noi cazuri. Numărul cazurilor a crescut și în Statele Unite, unde acum sunt peste 100 de persoane infectate.
Celelalte țări, considerate focare ale virusului, Italia și Iran, înregistrează peste 2.000, respectiv peste 1.500 de cazuri.
În acest timp, președintele OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că lupta se dă acum „pe un teritoriu necunoscut”.
Cunoașterea și înțelegerea unei epidemii este primul pas spre înfrângerea ei. Suntem într-un teritoriu necunoscut cu COVID19. Nu am mai văzut până acum un patogen al aparatului respirator care să fie capabil de răspândire în comunitate, dar să și poată fi ținut sub control cu măsurile corecte.
Directorul OMS:
De la începutul acestei săptămâni, virusul a ajuns în alte opt țări. Lista țărilor care au avut primul caz de infectare cu coronavirus, în ultimele 48 de ore:
- Andorra
- Indonesia
- Iordania
- Letonia
- Portugalia
- Arabia Saudită
- Senegal
- Tunisia
UPDATE 2 martie, ora 23.00: Patru persoane au murit, luni, în statul Washington din Statele Unite, după ce au fost infectate cu noul coronavirus. Numărul total al deceselor în SUA a ajuns la 6.
UPDATE 2 martie, ora 20.55: Numărul de cazuri noi de coronavirus semnalate la nivel global în decursul ultimelor 24 de ore l-a depăşit cu mult pe cel al cazurilor depistate în China, a precizat, luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS
„În decursul ultimelor 24 de ore, au existat de aproape nouă ori mai multe cazuri de Covid-19 semnalate în afara Chinei decât în China”, a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu prilejul unei conferinţe de presă la Geneva.
UPDATE 10.55 Numărul deceselor provocate de coronavirus a ajuns la 3.051, potrivit Worldometers.com.
Îmbolnăvirile au ajuns la 89.210, iar numărul celor recuperați este de 45.170.
UPDATE 08.20: Scoţia confirmă primul caz de coronavirus, iar numărul de îmbolnăviri din Marea Britanie ajunge la 36.
UPDATE 08.00: Indonezia confirmă primele două cazuri de infectare. O femeie şi fiica ei sunt primele cazuri de infectare cu noul coronavirus confirmate în Indonezia, a anunţat preşedintele Joko Widodo, scrie Agerpres.
UPDATE 07.30: China a raportat 42 de noi decese din cauza noului coronavirus, scrie news.sky.com. De asemenea, Coreea de Sud confirmă încă 476 de cazuri de coronavirus, iar numărul total de îmbolnăviri ajunge la peste 4.200. Peste 89.000 de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus, conform hărţii care monitorizează răspândirea virusului.
UPDATE 21.00: O nouă creștere alarmantă a bilanțului din Italia: 34 de morți și peste 1.700 de persoane infectate.
În ultimele 24 de ore, cinci italieni și-au pierdut viața. Este cea mai mare creștere de când coronavirusul a ajuns în această țară, potrivit Reuters.
Virusul continuă să se răspândească în alte țări europene. Numărul cazurilor din Franța a ajuns la 130, în timp ce nouă dintre cele 16 landuri ale Germaniei au persoane infectate.
UPDATE 18.30: Alte 12 cazuri de coronavirus au fost confirmate în Marea Britanie, ridicând numărul total la 35, relatează CNN.
În acest timp, autoritățile din Franța continuă să ia măsuri împotriva răspândirii virusului. Un oficial francez i-a îndemnat pe oameni să nu se mai pupe pe obraz, pentru că așa poate fi transmis virusul.
„Contactul fizic cât mai redus este recomandat”, a declarat, la rândul său, ministrul francez al Sănătății. El le-a spus oamenilor să evite chiar și strânsul mâinii. Un îndemn similar a fost lansat și în Elveția.
În acest timp, situația din Iran devine tot mai gravă. Au fost anunțate alte 400 de noi cazuri, precum și alte 11 decese. În total, peste 1.000 de oameni din această țară sunt infectați, iar numărul deceselor se ridică la 54 – al doilea cel mai grav bilanț privind decesele, după cel din China.
UPDATE 13.50 La nivel global, bilanțul victimelor coronavirusului a atins nivelul de 2.994, potrivit site-ului Worldometers.
Numărul de îmbolnăviri se apropie de 88.000, în vreme ce numărul celor vindecați a depășit 42.500.
UPDATE 11:50 Un bărbat de 70 de ani a murit din cauza coronavirusului, noaptea trecută, pe insula japoneză Hokkaido, au anunţat autorităţile locale.
Bărbatul a fost internat în 17 ianuarie pentru altă boală, dar după câteva săptămâni a început să aibă simptome de gripă şi la 25 februarie s-a descoperit că era infectat cu Covid-19.
Presa japoneză şi autorităţile suspectează că bărbatul s-a infectat în spital.
Acesta deces este al şaselea din Japonia, în afara celor şase de la bordul navei de croazieră Diamond Princess.
UPDATE 10:13 O sută de persoane au fost infectate cu noul tip de coronavirus în Franţa, din care 86 sunt în prezent spitalizate, a anunţat sâmbătă seară Jerome Salomon, directorul Direcţiei Generale pentru Sănătate (DGS) din această ţară, citat de AFP.
Doi pacienţi au murit şi alţi 12 s-au vindecat, a precizat într-o conferinţă de presă oficialul francez. El a precizat că dintre persoanele internate nouă se află în stare gravă.
Experţii francezi au remarcat o regrupare importantă a cazurilor noi – 36 în total, cu 18 mai multe decât cele confirmate vineri – în Oise, un departament din nordul Franţei, deosebit de afectat de noul tip de coronavirus, a subliniat Jerome Salomon.
„O anchetă în curs de desfăşurare” a permis aflarea faptului că „două persoane s-au îmbolnăvit destul de timpuriu, la începutul lunii februarie, expuse fără îndoială în urma contactului cu un fost bolnav, care rămâne să fie identificat şi care va fi considerat pacientul-zero”, a precizat expertul francez.
„Una dintre acele persoane are contacte regulate cu o prietenă care lucrează la o bază aeriană din Creil”, oraş din departamentul Oise, a adăugat Jerome Salomon.
Tot sâmbătă, dar în cursul după-amiezii, ministrul Sănătăţii, Olivier Veran, anunţase un bilanţ de 73 de cazuri confirmate.
Franţa a anunţat sâmbătă anularea tuturor adunărilor publice din spaţii închise la care sunt prezente mai mult de 5.000 de persoane, încercând să limiteze astfel propagarea coronavirusului.
UPDATE 08:30, 1 martie: Un australian în vârstă de 78 de ani, fost pasager pe nava de croazieră Diamond Princess, a murit, duminică dimineaţă, la un spital din Perth, din cauza coronavirusului, au anunţat autorităţile australiene, potrivit AFP.
Soţia bărbatului, în vârstă de 79 de ani, care s-a infectat şi ea la bordul navei, este în continuare spitalizată la Perth.
O altă ţară care a anunţat primul deces cauzat de coronavirus este Thailanda. Un bărbat de 35 de ani, care avea şi febră denga, a murit din cauza Covid-19. Thailanda a înregistrat din ianuarie până acum 42 de cazuri de infectare. 30 de persoane s-au vindecat între timp, iar 11 se află în continuare în spitale.
China continentală a semnalat sâmbătă 573 de noi cazuri de infectare, bilanţ mai mare decât cei din ziua precedentă – 427. Numărul deceselor a fost 35 faţă de 47 în ziua precedent. În total, în China continentală au murit 2.870 de persoane.
În Coreea de Sud, autorităţile sanitare au anunţat, duminică, că s-au înregistrat 376 noi cazuri de infectare, totalul ajungând la 3.526. Au murit 17 persoane până acum. Bisericile au fost închise şi multe au recurs la varianta online pentru slujbe.
În Irlanda, Luxemburg şi Armenia s-au înregistrat primele cazuri de infectare. În Irlanda, persoana infectată este un bărbat care s-a întors din nordul Italiei.
În Luxemburg este vorba de o persoană în vârstă de aproximativ 40 de ani care a călătorit de asemenea în Italia.
În Armenia, un bărbat în vârstă de 29 de ani este infectat cu Covid-19, după ce a fost plecat în Iran.
UPDATE 20.30: Statele Unite înregistrează primul deces din cauza coronavirusului. O persoană din statul Washington și-a pierdut viața.
„Este o zi tristă în statul nostru”, a anunțat guvernatorul statului, Jay Inslee.
Statele Unite are confirmate peste 60 de cazuri de coronavirus. Cei mai mulți dintre cei infectați au fost pe nava de croazieră Diamond Princess.
UPDATE 19.50: Bilanțul epidemiei de coronavirus din Italia a crescut la 29 de morți. Alte opt persoane și-au pierdut viața din cauza virusului, în ultimele ore, anunță ANSA.it. Totodată, numărul persoanelor infectate a depășit 1.000.
Școlile vor rămâne închise până pe cel puțin 8 martie în cele trei regiuni afectate de virus – Lombardia, Veneto și Emilia-Romagna – , în timp ce vor fi redeschise în celelalte regiuni din nordul țării.
UPDATE 17.30: Franța ia noi măsuri pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, după ce numărul persoanelor infectate a crescut la 73, fiind confirmate alte 16 cazuri.
Astfel, toate adunările mai mari de 5.000 de persoane în spații limitate și câteva evenimente desfășurate în exterior, cum ar fi semi-maratonul de la Paris, au fost anulate.
Un alt eveniment anulat de coronavirus, pe lângă cele din lumea sportului, este renumitul festival al înfloririi cireșilor din Japonia. Cel puțin două astfel de evenimente – festivalul din Osaka și Tokyo – au fost anulate de autoritățile nipone.
În acest timp, bilanțul crește în mai multe țări. În Iran, una dintre cele mai afectate țări, numărul deceselor a ajuns la 43, după ce alte 9 persoane și-au pierdut viața. Totodată, cel puțin 593 de persoane au fost infectate. În Coreea de Sud, o altă țară care se luptă să controleze virusul, alte 8.00 de persoane au fost infectate, ridicând numărul total la 3.100 de cazuri.
UPDATE 13.30 Italia rămâne a treia cea mai afectată ţară din lume de coronavirusul descoperit la finalul anului trecut în oraşul Wuhan, după China şi Coreea de Sud. În peninsulă au fost raportate şi 21 de decese, scrie News.ro.
Scolile din trei regiuni cele mai afectate – Lombardia, Veneto şi Emilia Romagna – ar urma să rămână închise încă o săptămână. Majoritatea evenimentelor culturale şi sportive au fost anulate.
Sâmbătă, autorităţile spaniole au anunţat că au depistat patru noi cazuri în Ţara Bascilor, Insulele Baleare, Catalonia şi Madrid, astfel că numărul total al celor infectaţi a depăşit 40.
Oficialităţile au făcut din nou apel la calm. Suprasaturarea unităţilor sanitare poate afecta sistemul, astfel că oamenii sunt constant îndemnaţi să urmeze recomandările obişnuite de igienă sanitară şi să evite aglomaraţiile.
Cazurile confirmate în Spania nu sunt grave.
UPDATE 29 februarie, ora 7.20 Bilanțul victimelor coronavirusului a ajuns la 2.924, potrivit datelor worldometers.info. Cazurile de îmbolnăvire cu coronavirus a ajuns la 85.207, în timp cel numărul celor care s-au vindecat este de 39.517.
UPDATE 28 februarie, ora 22:50 Cel mai nou bilanț COVID-19 publicat de worldometers.info arată un nou caz în Danemarca și alți doi în Norvegia. Cei trei pacienți infectați cu noul coronavirus au călătorit în Italia recent.
UPDATE 28 februarie, ora 22:00 Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat, vineri, riscul global de coronavirus la cel mai înalt grad de alertă, potrivit worldometers.info.
UPDATE 28 februarie, ora 20:20 Numărul persoanelor afectate de coronavirus a ajuns la 888, în Italia, arată cel mai recent bilanț publicat de worldometers.info. Potrivit aceleiași surse, coronavirusul a ucis 21 de oameni. Astfel, Italia este cea mai afectată țară europeană și a treia din lume.
UPDATE 28 februarie, ora 20:15 Islanda a anunțat primul pacient infectat cu noul coronavirus, notează Iceland Review. Pacientul este un bărbat de aproximativ 40 de ani, care este ținut în carantină la Spitalul Universitar, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Bărbatul călătorise în nordul Italiei.
UPDATE 28 februarie, ora 19:15 A fost raportat primul pacient infectat cu noul coronavirus în Republica Moldova. Persoana infectată este o femeie care îngrijise o bătrână bolnavă, testată pozitiv cu noul coronavirus.
UPDATE 28 februarie, ora 15:40 Primul britanic decedat din cauza coronavirusului – acesta s-a aflat la bordul navei de croazieră Diamond Cruises, notează The Sun.
UPDATE 28 februarie, ora 15:15 Nigeria a raportat primul caz de infecție cu noul coronavirus, notează CNN. Potrivit CNN, pacientul este cetățean italian, care lucrează în Nigeria. Acesta călătorise recent în Italia.
UPDATE 28 februarie, ora 12:15 S-au raportat trei cazuri noi de infecție cu coronavirus în Marea Britanie, inclusiv primul în Țara Galilor. Astfel, numărul cazurilor de oameni infectați din Marea Britanie a crescut la 19.
UPDATE 28 februarie, ora 12:10 Cel mai recent bilanț al victimelor coronavirusului, la nivel global, arată că sunt 2.859 de morți și 83.729 de persoane infectate.
UPDATE 28 februarie, ora 12:00 Organizatorii Jocurilor Olimpice vor să reducă numărul de opriri la Ştafeta Torţei Olimpice de teama coronavirusului. Ştafeta Torţei Olimpice va începe pe 29 martie, în Fukushima.
UPDATE 28 februarie, ora 9.00: Noua Zeelandă a anunțat primul caz de coronavirus, după virusul s-a răspândit și mai mult în Spania, Franța, Nigeria și EAU, în timp ce situația din Coreea de Sud, Italia și Iran a continuat să se înrăutățească, notează CNN.
Cele mai afectate zone:
- Africa: Algeria, Egipt și Nigeria – câte 1 caz
- Asia: China – 78.824 de cazuri, 2.788 de decese. Coreea de Sud: 2.022 de cazuri, 12 decese
- Australia – 22 de cazuri
- Europa: Italia – 650 de cazuri, 17 decese. Franța – 38 de cazuri, 2 decese, Germania – 23 de cazuri, Spania – 24 de cazuri
- Orientul Mijlociu: Iran – 245 de cazuri, 26 decese
- America de Nord: SUA – 60 de cazuri, Canada – 13 cazuri
- America de Sud: Brazilia – 1 caz
UPDATE 28 februarie, ora 8.05 Teama de coronavirus a închis parcurile Disney din Tokyo pentru două săptămâni. Citește aici ce măsuri au mai luat japonezii în încercarea de a limita propagarea virusului ucigaș!
UPDATE 28 februarie, ora 7.20: Bilanțul actualizat, la nivel global, spune că în acest moment numărul total al morților din cauza coronavirusului este de 2.858, iar numărul cazurilor de infectare a ajuns la 83.380.
Pentru a doua zi, numărul de noi azuri de infectare din restul lumii l-a depășit pe cel înregistrat în China, în 24 de ore. Astfel, China a anunțat 327 de cazuri noi de infectare, în timp ce Coreea de Sud a anunțat 500 de cazuri.
Și alte țări au anunțat tot mai multe cazuri. Cel puțin 650 de persoane au fost infectate cu noul virus în Itala, în timp ce mai multe țări europene au anunțat primele persoane infectate.
Iranul, epicentrul epidemiei din Orientul Mijlociu, a înregistrat 245 de cazuri și 26 de morți.
UPDATE 27 februarie, ora 13.00: Premierul Japoniei a anunțat că toate școlile vor fi închise de luni până pe 1 aprilie, într-o încercare de a opri răspândirea coronavirusului, relatează CNN.
Decizia vine după ce autoritățile nipone au fost criticate pentru intervenția în cazul navei de croazieră Diamond Princess. Un oficial a recunoscut recent că măsurile nu foarte restrictive de carantină ar fi permis răspândirea virusului printre membrii echipajului și pasageri.
Doi români dintre cei 17 aflați la bordul acestei nave au fost infectați cu noul coronavirus.
Peste 800 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus în Japonia, iar dintre acestea 700 de aflau la bordul navei Diamond Princess.
UPDATE 27 februarie, ora 12.00: Autorităţile din Arabia Saudită au decis să interzică accesul pe teritoriul ţării pelerinilor, dar şi turiştilor din ţări afectate de coronavirus, anunță BBC.
Arabia Saudită găzduieşte două locuri sfinte pentru islam – Mecca şi Medina. Anual, milioane de musulmani ajung aici, iar cei mai mulţi, în luna iulie, pentru pelerinajul Hajj.
20 de țări au anunțat primul caz de coronavirus în ultima săptămână:
- Liban
- Oman
- Israel
- Afghanistan
- Grecia
- Danemarca
- Austria
- Estonia
- Romania
- Macedonia de Nord
- Georgia
- Pakistan
- Norvegia
- Spania
- Brazilia
- Algeria
- Elveția
- Croația
- Bahrain
- Kuweit
UPDATE 27 februarie, ora 10.30: Coreea de Sud a anunțat o creștere bruscă a cazurilor de coronavirus. Alte 171 de persoane au fost infectate cu virusul în ultimele 24 de ore.
Este cel mai mare număr de cazuri înregistrat într-o singură zi, de când virusul a ajuns în această țară.
În total, în Coreea de Sud, au fost confirmate 1.766 de cazuri de infecții și 13 decese.
UPDATE 27 februarie, ora 9.30: Pentru prima oară de la apariția noului virus, numărul de cazuri noi zilnice de infectare din restul lumii l-a depășit pe cel înregistrat în China, în ultima zi.
Potrivit datelor oficiale anunțate de Organizația Mondială a Sănătății, marți s-au înregistrat 411 cazuri noi în China și 427 de cazuri de infectare în restul chinei.
În total, noul virus a ajuns în aproape 50 de țări și teritorii din afara Chinei, unde fiind înregistrate peste 3.500 de cazuri și cel puțin 57 de morți, anunță CNN.
Cele mai afectate zone:
- Asia: China – peste 78.000 de cazuri și aproape 2.800 de decese; Coreea de Sud – 1.595 de cazuri și 13 decese
- Australia: 22 de cazuri
- Europa: Italia – 470 de cazuri și 12 decese
- Orientul Mijlociu: Iran – 139 de cazuri
- Africa: Algeria și Egipt (câte 1 caz)
- America de Nord: Statele Unite – 60 de cazuri
- America de Sud: Brazilia – 1 caz
UPDATE 27 februarie, ora 9:25 O femeie din Japonia a fost diagnosticată din nou cu coronavirus, după ce la începutul lunii februarie medicii i-au spus că se vindecase.
UPDATE 27 februarie, ora 8:40 Estonia a confirmat primul caz de coronavirus. Este vorba despre un bărbat care s-a întors din Iran.
UPDATE 27 februarie, ora 8:15 Președintele american Donald Trump, despre coronavirus: „Suntem foarte pregătiți. Sperăm ca virusul să nu se răspândească, dar suntem gata să acționăm”
UPDATE 27 februarie, ora 7:20 La nivel global, se înregistrează 2.804 morți și 82.183 de cazuri de pacienți infectați cu coronavirus
UPDATE 26 februarie, ora 22.00: Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus în Italia a ajuns la 455, potrivit la Repubblica.
UPDATE 26 februarie, ora 17.30: Noul coronavirus a ajuns pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Sunt cazuri în Asia, Europa, Africa (pe lângă cazul din Egipt, au fost confirmate alte două în Algeria), America de Sud (prima persoană infectată este în Brazilia), America de Nord și Australia.
La nivel global, coronavirusul a provocat peste 2.770 de decese, potrivit Worldometers. Cele mai multe decese s-au înregistrat în China, însă bilanțul de la o zi la alta a început să scadă acolo. Dacă acum câteva săptămâni, autoritățile anunțau chiar până la 200 de decese în 24 de ore, acum, numărul a scăzut la aproximativ 50.
Potrivit Worldometers, dintre cele peste 81.000 de persoane care au fost infectate cu coronavirus, aproape 92% sunt recuperate sau pe cale de recuperare (33.000 vindecate și 39.000 în stare stabilă). În continuare, peste 8.800 de pacienți sunt în stare critică.
Sunt însă alte țări unde virusul se răspândește rapid, iar printre acestea se numără Italia, Coreea de Sud și Iran. În Italia, 12 persoane au murit până acum, iar numărul persoanelor infectate se apropie de 400. De aici însă virusul a ajuns în alte țări europene. Grecia a anunțat primul caz, de la o persoană care a călătorit recent în nordul Italiei. Situația este similară și în Austria, Croația, Spania și Elveția. În plus, noul coronavirus a ajuns și în Brazilia, tot de la o persoană care a fost în Italia. Este primul caz din această zonă a globului. Un alt caz confirmat este în Africa, respectiv în Algeria.
au anunțat cazuri în care persoane au fost infectate cu noul coronavirus
UPDATE 26 februarie, ora 14:15 În Italia, au fost raportați primii minori care s-au îmbolnăvit cu coronavirus. Printre ei, și o fetiță de 4 ani.
UPDATE 26 februarie, ora 13:45 Istoricul răspândirii coronavirusului, începând cu primul caz, din 8 decembrie 2019, este aici.
UPDATE 26 februarie, ora 13:25 Numărul deceselor mondiale din cauza coronavirusului a crescut la 2.770.
UPDATE 26 februarie, ora 12:10 Numărul morților, la nivel global, din cauza coronavirusului, a ajuns la 2.769.
UPDATE 26 februarie, ora 12:00 Un prim caz de infectare cu coronavirus a fost semnalat în Brazilia, dar testele vor fi repetate pentru confirmarea sau infirmarea primului verdict.
Pentru vizualizarea optimă a hărții, rotiți telefonul:
UPDATE 26 februarie, ora 12:00 Un prim caz de infectare cu coronavirus a fost semnalat în Brazilia, dar testele vor fi repetate pentru confirmarea sau infirmarea primului verdict.
UPDATE 26 februarie, ora 11:45 A fost anunțat primul cetățean francez mort, în Franța, din cauza coronavirusului.
UPDATE 26 februarie, ora 11:30 Numărul total al morților din cauza coronavirusului a crescut la 2.766, iar numărul total de îmbolnăviri este de 81.178.
În China, țara de unde a plecat epidemia, numărul de morți a ajuns la 2.715, iar numărul persoanelor afectate este de 78.072.
UPDATE 26 februarie, ora 11:00 Guvernul chinez a reținut 4.260 de persoane pentru infracțiuni legate de coronavirus, de la începutul epidemiei.
Pe 8 februarie, autoritățile chineze au emis noi reglementări pentru a-i pedepsi pe cei care încalcă eforturile oficialităților de a controla epidemia de coronavirus.
UPDATE 26 februarie, ora 10:30 În timp ce China se luptă să facă față epidemiei de coronavirus, Japonia se dovedește a fi un aliat de nădejde.
Pentru a sprijini lupta chinezilor cu noul coronavirus, niponii au trimis numeroase cutii care conțin măști de protecție și termometre în China, dar și un mesaj care s-a viralizat imediat pe rețelele de socializare chineze.
UPDATE 26 februarie, ora 10:00 Oficialii din sistemul de sănătate al SUA i-au avertizat pe americani să fie pregătiți pentru „inevitabila răspândire” a coronavirusului care face ravagii în lume.
„Le cerem americanilor să fie pregătiți pentru ce este mai rău. Este mai bine să fim îngrijorați, decât să fim nepregătiți”, a declarat Nancy Messonnier, directorul Centrului Naţional pentru Imunizare şi Boli Respiratorii.
UPDATE 26 februarie, ora 9:40 Un studiu publicat de Sky News a relevat motivul pentru care prezența coronavirusului nu poate fi detectată de la început
UPDATE 26 februarie, ora 9:20: Numărul total al morților din cauza îmbolnăvirii cu Covid-19 a ajuns la 2765.
UPDATE 26 februarie, ora 9:10: Un soldat american staţionat în Coreea de Sud a fost testat pozitiv cu coronavirus. Acesta este primul militar al Statelor Unite infectat cu virusul ucigaș.
UPDATE 26 februarie, ora 8:55: Cele mai recente informații, date publicității miercuri dimineață, arată faptul că în prezent sunt 78.064 de cazuri de îmbolnăvire în China și 2.715 de persoane decedate din cauza coronavirusului.
La nivel global, sunt 80.970 cazuri de îmbolnăvire, iar numărul morților din cauza coronavirusului a ajuns la 2.763.
UPDATE: Evoluția coronavirusului în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile:
- La nivel global s-au inregistrat 790 cazuri noi, din care 80 decese.
- Numarul de cazuri noi in China continentala a fost de 509, din care 71 decese. 98% din cazurile noi au fost inregistrate in provinica Hubei.
- Cresteri marcate ale numarului de cazuri au fost inregistrate in Coreea de Sud, Italia, Japonia si Iran.
- Au fost inregistrate primele cazuri confirmate in Kuweit, Bahrain, Oman, Afganistan si Irak.
Autoritățile din China au anunțat, luni, 71 de noi decese, 68 dintre acestea înregistrându-se în provincia Hubei – centrul epidemiei de coronavirus. Bilanțul morților din China continentală a crescut la 2.663, în urma altor trei decese care s-au produs în afara provinciei Hubei, potrivit Comisiei Naționale a Sănătății (NHC) din China.
35 de persoane au murit în afara Chinei continentale. Țările în care s-au produs decesele sunt: Iran – 12 morți; Coreea de Sud – 7 morți; Italia – 7 morți; Japonia – 4 morți; Hong Kong – 2 morți; Filipine – 1 deces; Franța – 1 deces; Taiwan – 1 deces.
Cazurile de infectare confirmate în China continentală au crescut, luni, cu 508. Dintre acestea, 499 au fost înregistrate în provincia Hubei, fapt care indică, potrivit NHC, că au fost nouă cazuri noi raportate în afara provinciei.
Numărul total al oamenilor infectați în China continentală a ajuns, la ora transmiterii acestei știri, la 77.568. Așadar, bilanțul la nivel global este de 80.067 de cazuri de infecție cu virusul Covid-19.
De asemenea, autoritățile din China au adăugat că 27.323 de pacienți au fost vindecați și externați din spital.
Din primii 138 de pacienţi cu coronavirus internaţi în China, patru au avut nevoie de o procedură numită ECMO. În România, programul dedicat ECMO nu este finanţat, deşi a fost înfiinţat încă din aprilie anul trecut, printr-un ordin de ministru semnat de Sorina Pintea.
Preşedintele Klaus Iohannis convoacă CSAT miercuri pentru discutarea măsurilor privind coronavirusul.
Libertatea prezintă ghidul educativ de prevenţie a infecţiei cu coronavirus, dezvoltat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi adaptate în versiune românească de o companie de produse farmaceutice.