„Vești bune pentru construcția ultimului lot al A0 (Autostrada de Centură București)! CNSC a respins astăzi contestația formulată de Intrakat. Din acest moment putem începe procedurile pentru #semnarea contractului pentru proiectarea și execuția lotului1 al A0Nord”, a scris Pistol pe Facebook.

El a precizat că CNAIR va cere firmei italiene Pizzarotti să aducă în cel mai scurt timp toate documentele necesare semnării contractului.

Autostrada de centură București Nord

Construcția Lotului 1 al A0 Nord, care are o lungime de 17,5 km și o valoare de 815,07 milioane de lei fără TVA, este finanțată prin Programul Transport.

Constructorul va avea la dispoziție 12 luni pentru proiectare și 22 de luni pentru execuția lucrărilor, adică un termen de finalizare de aproape 3 ani.

România avea la finalul anului trecut 949 km de autostrăzi, potrivit datelor INS.

Urmărește-ne pe Google News