Filmul “Tinerețe fără tinerețe”, regizat de Francis Ford Coppola după o carte de Mircea Eliade, are o secvență cu un tren tras de o locomotivă cu aburi. Mecanicul locomotivei este Gheorghe Fluierean. Asta pentru că în 2006, când s-a turnat acea secvență a peliculei în Gara Obor din București, Fluierean era deja singurul mecanic de locomotivă cu aburi din țara noastră. Pe cine altcineva ar fi putut angaja Coppola în filmul său să manevreze asemenea mașinării?

Francis Ford Coppola la filmările pentru “Tinerețe fără tinerețe”

În “Tinerețe fără tinerețe”, peliculă turnată în mare parte în țara noastră, au jucat staruri precum Tim Roth (în rolul lui Dominic Matei, un profesor de 70 de ani care, după moartea soției lui, vrea să se sinucidă) sau Matt Damon, dar și mulți actori români. De exemplu, Alexandra Maria Lara, actriță de origine română stabilită în Germania și cunoscută inclusiv la Hollywood, Marcel Iureș, Florin Piersic jr, Ana Ularu, Mirela Oprișor (Aspirina din “Las Fierbinți”), Andi Vasluianu sau regretatul Mircea Albulescu.

Tim Roth si Matt Damon în “Tinerețe fără tinerețe”

Ultimul mecanic de locomotivă cu aburi din România e și mecanicul Trenului Regal

“Toată viața mea am avut acestă pasiune: locomotivele cu aburi. În acest moment, sunt singura persoană autorizată să repare și să circule cu asemenea locomotive. Am în grijă opt bucăți în toată țara, ale Societății Feroviare de Turism, plus mocănițele din Mureș. În 2004 am câștigat locul doi la un concurs internațional de locomotive cu aburi la Budapesta. Trebuia să punem o cutie cu bere pe osie și să mergem cu trenul în așa fel încât să nu cadă cutia – și alte asemenea năzdrăvănii. Acum lucrez pe Trenul Regal. Ultima ieșire cu familia regală în tren am avut-o pe 1 decembrie 2016”, ne-a declarat Gheorghe Fluierean.

Așa arată interiorul Trenul Regal

Trenul Regal al României e compus dintr-o locomotivă și cinci vagoane, denumite Sufrageria, Vagonul Regelui, Vagonul Reginei, Vagonul Invitaților și Vagonul Casei Majestății Sale Regele. Până în 2011, locomotiva era una cu aburi. Azi, aceasta nu mai e funcțională. Trenul Regal este cel în care, în ianuarie 1948, după abdicare, Regele Mihai, silit de noile autorități comuniste, a părăsit România. După 2012, Trenul Regal a fost utilizat periodic de Principesa Margareta a Românei și invitații români și străini ai Familiei Regale, pentru efectuarea unor călătorii-simbol.

Ultimul mecanic de locomotivă cu aburi din România are un of: nu mai avem ateliere pentru avizarea tehnică

Gheorghe Fluierean e ultimul mecanic de locomotiva cu aburi

Deși este mulțumit că poate deservi Trenul Regal, Fluierean este mâhnit că această garnitură nu mai folosește locomotive cu aburi din 2011. Asta pentru că mașinăriile trebuie să primească un aviz tehnic periodic de funcționare, iar în acest moment, România nu mai are ateliere autorizate care să verifice cazanele sub presiune! Le-a vândut pe toate la fier vechi. Cel mai apropiat loc unde se pot autoriza locomotivele sub presiune – altfel funcționale, de bună calitate, de producție românească interbelică -, este Bulgaria.

Citește și: Principesa Margareta şi Principele Radu şi-au reînnoit jurămintele de căsătorie

 
 

Urmărește-ne pe Google News