După patru ani, Victor Ponta şi-a dat demisia din funcţia de premier al României, la presiunea oamenilor care au ieşit în stradă şi i-au cerut acest lucru. După ultima şedinţă de Guvern ţinută în calitate de premier, Ponta a scris, pe pagina lui de Facebook, un mesaj în care-şi exprimă mulţumirile şi dorinţele pentru viitorul ţării.
Le mulțumesc miniștrilor, secretarilor de stat și tuturor celor care au muncit alături de mine în acești 4 ani! Cred că am făcut lucruri bune împreună – e suficient să ne uităm cum arăta România la începutul anului 2012 și cum arată acum.
Avem o țară care a făcut progrese extraordinare din punct de vedere economic și social și am lăsat pentru viitorul #guvern vistieria plină, cu salariile și pensiile plătite, nu ca atunci când am preluat noi guvernarea. Sper în continuare ca toate forțele politice să găsească rapid o soluție stabilă pentru România!