ComenteazăOdată intrat, în spatele tău se aude un sunet de clopoţel şi simţi imediat bătrâneţea parchetul din lemn masiv. Aici nu se aude musca, ci sunetul de foarfeci care calcă pe urmele de cretă ale stofelor colorate şi rotoarele maşinilor de cusut, din camera alăturată.
Acum 51 de ani, când tânărul botoşănean Popovici era trimis de la Centrală să-şi ia în primire postul de ucenic, în atelierul de croitorie din Mihai Bravu „era ca la APACA”, îşi aminteşte el.
„Am auzit la radio că se primesc la Bucureşti, în ucenicie, la locuri de muncă, tineri din toată ţara. Sunt din Botoşani, din Horodiştea, cel mai nordic punct din ţara noastră. M-au angajat cu o bursă de nimic, dacă ne uităm acum cât se oferă„, spune meşterul.
În 1967, „lucrul cu strada” umplea listele de comenzi ale celor şapte cooperative meşteşugăreşti de croitorie din Bucureşti.
„Poporul român a fost un popor foarte elegant. Nu ca acum. Nu exista decât costum, cămaşă, cravată, palton, pardesiu. Toate astea le făceam noi. Acum s-au rărit cei care vin. (…) Eu n-am cârpit în viaţa mea pe vremea comuniştilor, cât am cârpit până acum. Reparat şi cârpit. Câteodată îi trimit la second hand. Cu banii pe care îi dă pe reparaţie cumpără un lucru mai bun de acolo„, povesteşte fostul ucenic.
Astăzi Constantin Popovici este maistru croitor. Adică ştie câtă stofă e în magazie şi de care, coordonează activitatea atelierului şi fluxul de bani şi poate să formeze viitori croitori. Plus costumele pe care le face, de la cap la coadă, an de an, pentru ofiţeri ai statului român.
Dar timpul a scos ce-i mai bun doar din el, nu şi din breaslă meşteşugărească.
Croitorii cu experienţă, precum maistrul Popovici, sunt ultimii reprezentanţi ai unei generaţii de profesionişti care, cu o rolă de stofă, cretă, metrul şi maşina de cusut aferentă, pot să îmbrace pe oricine cu orice.
Ultimul ucenic
Trei ani a durat ucenicia maistrului Popovici. La începutul anilor 70 era unul dintre lucrătorii cu normă întreagă a atelierului „Muncă şi artă. Centrul 3” şi făcea parte dintr-o organigramă care presupunea echipe de câte 15 oameni.
„Cred că am făcut garnituri de tren în anii ăştia. Lucram şi cu strada şi cu instituţiile. Înainte strada ne ocupa majoritatea timpului. Erau meşteri care aveau ca lucrători 15 oameni, şi la dame şi la bărbaţi. Şi erau şi două schimburi. Primeam zilnic 10 comenzi mari, de costume„, îşi aminteşte bătrânul croitor.
După aproape zece ani de muncă, timp în care a fost privit peste umăr din când în când de maistrul său, este chemat la Centrală pentru un examen. Furtul de meserie era complet.
„Am devenit maistru croitor în 1980. Se recrutau din prăvălie. Te recomandau direct din Centrală. Am dat un examen, care n-a fost greu. A fost prima dată când am luat contact cu gestiunea, cu stofele şi a trebuit să am grijă de toate. Dincolo de mână şi de foarfecă, gestiunea e gestiune. Prima dată mi-a fost frică. Dacă greşeai cu 100 de lei făceai puşcărie„, povesteşte Constantin Popovici.
După Momentul 89, ciclicitatea profesioniştilor din arta croitoriei este întreruptă. Consignaţiile, importurile din Turcia, automatizarea din fabrici şi exodul de forţă de muncă calificată îşi spun cuvântul. Nu a mai avut cine să fure meserie iar tinerii ucenici devin istorie.
„Ultimul ucenic a fost un nepot de la ţară. De 30 de ani el e singurul care s-a făcut croitor. N-a mai stat aici pentru că se plăteşte foarte prost. Acum e croitor la Teatrul Naţional. (…) S-au desfiinţat şcolile profesionale şi s-a ales praful. Acum e mecanizat tot. Îi califică repede, în cel mult şase luni şi devin maşinişti. Ei nu ştiu să facă decât o singură operaţie. Nu fac un obiect de la A la Z. Un croitor ştie să facă o haină sau un pantalon de la cap la coadă. Un costum, dacă te ţii numai de el, durează trei zile„, continuă maistrul.
Croitorul Serviciilor Secrete
Dacă „lucrul cu strada” a scăzut începând cu anii 90, cererea pentru costume la comandă, din partea instituţiilor, paradoxal a crescut.
Marile fabrici de textile, care asigurau necesităţile statului, picau rând pe rând testul tranziţiei.
În atelierul de croitorie păstorit de meşterul Constantin Popovici sunt lucrate manuale multe dintre uniformele folosite de serviciile secrete din România.
Încet-încet aproape toate uniformele necesare ofiţerimii româneşti au început să iasă din mâinile maiştrilor de ateliere.
„La noi se lucra şi înainte cu armata şi cu miliţia, cum era atunci. Era complexul la Colentina. (…) Din cauza fabricilor din străinătate a scăzut automat producţia la noi. Aşa am trecut mai mult la instituţii, cu SRI-ul, cu SPP-ul, cu Jandarmii. Mai lucrăm şi cu şcoala de ofiţeri de la Băneasa (n.r. – Academia de Poliţie). Mergem la faţa locului. Lucrăm pe măsură şi probă. A făcut la un moment dat Apaca un lot pentru SPP şi a fost refuzat. Au crezut că toţi sunt slabi şi ţepeni. Dacă nu pui metrul şi creta nu faci nimic„, continuă croitorul.
Constantin Popovici a ieşit la pensie acum doi ani. Dar acasă înseamnă tot atelierul din Şoseaua Mihai Bravu. „Cu cât de mişti mai mult, cu atât îţi lungeşti viaţa”, crede croitorul.
Maistrul croitor Constantin Popovici, la una dintre maşinile de cusut ale atelierului din Şoseaua Mihai Bravu.
Nu doar meşterului ci şi atelierul său se încăpăţânează să reziste vremurilor. Asta chiar dacă, pe uşa cu clopoţei, nu a mai intrat un tânăr dornic să înveţe meserie de trei decenii.
„Dacă nu o să se ocupe statul de problema asta, dispare tot. Şi e păcat”, conchide maistrul croitor.
Constantin Popovici are 66 de ani, un nepot şi încă mai îmbracă oameni. La program normal, de luni până vineri, de la la 9 la 17.