Anul 2014 este dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni, întrucât se împlinesc 300 de ani de la martirizarea și trecerea acestora în rândul mucenicilor lui Hristos. De la jumătatea acestui an, sfintele moaște ale Măritului Domnitor Român au fost purtate într-un pelerinaj național în toată țara iar astăzi, sfintele odoare, aduse de la biserica Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române vor fi așezate într- un baldachin special amenajat pe esplanada Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Galați pentru a fi venerate de către cler și credincioși. Din delegație vor face parte PS Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Părintele Profesor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe Nou. O altă zi istorică va fi vineri, 28 noiembrie 2014 când Sanctitatea Sa Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei va efectua o vizită canonică în România la invitația Preafericitului Părinte Daniel. În program este inclusă pentru sâmbătă și vizitarea Bisericii Sfântul Gheorghe Nou, ctitorie brâncovenească, în anul dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni.