Ultimul rege al Americilor, țăran cultivator de coca | FOTO

Departe de paparazzi care să urmărească fiecare mişcare a prinţului moştenitor şi fără averea sau maşinile omologilor săi de la casele regale ale Europei, într-un sat din Bolivia trăieşte Don Julio Pinedo, regele afro-bolivian. Descendend al regelui congolez Uchicho, care a fost adus ca sclav în America de coloniştii spanioli în 1882, regele Pinedo este recunoscut nu doar de cei aproximativ 16.000 de supuşi, ci şi de Constituţia ţării şi de Naţiunile Unite. Prinţul moştenitor, funcţionar la stat În vârstă de 73 de ani, capul familiei regale trăieşte în Mururata, un mic sat aflat la două ore de mers de capitala La Paz. Orfan de mic, după ce părinţii săi au murit într-un accident, acesta a fost crescut de bunicul său, Bonifacio, încoronat rege în 1932. Chiar dacă regele Pinedo a preluat tronul de la acesta încă din 1992, abia în 2007 a avut parte şi de o ceremonie de încoronare. Nici până acum însă nu are un tron, iar toate însemnele sale sunt o capă roşie de catifea cu broderie aurie şi o coroană de metal. Pe ambele le foloseşte la sărbători locale şi, după cum spune şi el, au mai degrabă valoare sentimentală. La dreapta sa se află mereu regina Angelica, vânzătoare la alimentara deţinută de familie, iar împreună au un singur fiu, care va moşteni “imperiul”. Între timp, prinţul Roland este funcţionar la stat. Cea mai mare avere a familiei o reprezintă însă plantaţia de coca, moştenită din generaţie în generaţie. Cultivarea şi vânzarea de mici cantităţi de coca este legală în Bolivia, chiar dacă aceasta este principalul ingredient folosit pentru a face cocaina. Legea din Bolivia permite cultivarea în mod legal a 30.000 de acri (1 acru = 4.047 m²) de coca, iar planta este preţuită de fermieri mai ales pentru proprietăţile medicinale tradiţionale şi ceaiuri. Astfel, indienii din Bolivia mestecă frunze de coca pentru a înlătura foamea şi răul de înălţime. Când nu este pe câmp, regele se relaxează la televizor şi încearcă pe cât posibil să evide ceremoniile fastuoase. “Regii trăiesc în palate, nu în mizerie”, spune acesta, încercând să se justifice de ce nu se simte la înălţimea titulaturii sale. “Povestea noastră este cam tristă, trebuie să muncim din greu. Bunicul a fost rege, iar datoria sa era să fie autoritatea în comunitate. Când avea însă 92 de ani, un bătrân a venit la mine şi mi-a spus că e vremea să preiau eu puterea şi... aşa am ajuns rege”, explică simplu Majestatea Sa. De partea cealaltă însă, regina Angelica nu se fereşte să participe la sărbătorile comunităţii sau chiar să meargă la şcoala din sat să mai buchisească abecedarul alături de ţânci, chiar dacă ea a trecut deja de 70 de a ani. “Educaţia este punctul de plecare pentru toate lucrurile bune. Toţi copiii ar trebui să meargă la şcoală nu doar pentru ei, dar şi pentru binele familiilor lor şi al comunităţii. Noi nu putem, dar avem speranţe mari pentru ei şi pentru prinţul Rolando, care a studiat comerţul extern la universitatea din La Paz”, încheie regina.