Comentează„Intensitatea acțiunilor de deznaționalizare se afla în acea vreme în raport cu distanța la care se afla țara în care era așezată geograficește minoritatea românească(…)Mai ales în țările din jur și mai puțin dezvoltate, românii treceau printr-o serie de încercări și dificultăți, trebuiau să evite curse, să facă sacrificii morale și material pentrtu a-și menține limba, religia(…)”, scrie istoricul Cezar Dobre în volumul „Români în lume – Secolul XX”, lucrare dedicată exclusiv parcursului istoric al Diasporei românești, al cărei semnatar este și regretatul profesor Gheorghe Zbuchea. Cu alte cuvinte, cu cât erau mai departe de casă, de pământurile natale, cu atât românii erau mai aprig supuși procesului de deznaționalizare. Istoricul își susține afirmațiile cu exemple de români care au fost obligați să treacă clandestin granița, cu nou-născutul în brațe, pentru a-l putea boteza un preot orthodox din România, inexistent în localitatea de adopție. „Dacă comuna natală (n.r. a bebelușului) era pe lîngă granița cu România, copilul era trecut clandestin în țară pentru a fi botezat. În cazul în care țara în care se născuse copilul era și ea ortodoxă, noul născut nu putea primi un nume de botez românesc sau numele de botez ale figurilor noastre istorice, mari conducători de țară și de oști. Părinții lui erau obligați să aleagă un nume permis și prescris de autoritățile bisericești respective ca, de pildă, în Bulgaria sau în spațiul fostei Iugoslavii”, susține istoricul Dobre.
Sursa foto: onlinereport.ro