În intervalul orar 9.00-11.00, în Amfiteatrul Mare de la Institutul de Anatomie, are loc un curs gratuit de chimie organică, ținut de șef lucrări dr. Maria Apotrosoaei, în limita locurilor disponibile (110 persoane).
În ceea ce privește tematica, aceasta este „Hidrocarburi aromatice” și sunt cuprinse aplicații. Persoanele care doresc să participe trebuie să completeze un formular.
Cei 110 participanți sunt selectați în ordinea înscrierilor. În momentul în care locurile s-au ocupat, formularul de înscriere se dezactivează.
Tot în această zi, în intervalul orar 11.30-13.30, în Amfiteatrul Mare de la Institutul de Anatomie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, va avea loc un nou curs gratuit de anatomie. Acesta este ținut de prof. univ. dr. Cristinel Stan, în limita locurilor disponibile (110 persoane).
Va fi aprofundat capitolul „Sistemul muscular” din manualul „Anatomie și fiziologie umană pentru admiterea la facultățile de medicină”, Krumhardt B, Alcamo IE, Barrons & Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Viva.ro
Cum arată soția lui Sebastian Burduja. Stă departe de lumina reflectoarelor, dar acum au apărut mai multe poze cu ea. Ce atrage imediat atenția
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Adevarul.ro
Mișcările militare rusești care au pus Europa pe jar: Kremlinul își extinde bazele. Avertismentul experților
Elle.ro
Gerard Piqué și Clara Chia Marti s-au DESPĂRȚIT! Care e motivul pentru care și-au spus „Adio” după trei ani de relație
Unica.ro
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”
Observatornews.ro
Leguma care l-a îmbogăţit pe un român, după ce a investit un milion de euro în afacere
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum