Oficialii au anunţat că toate garniturile vor circula cu o viteză maximă de 30 de kilometri pe oră, iar trenurle spuraetajate nu au acces în această zonă tractate de locomotive diesel. De asemenea, ei au anunţat că cel mai probabil luni va fi montat un nou stâlp de susţinere a cablurilor.
Update ora 16:10 – Circulaţia feroviară se desfăşoară pe o singură linie
Circulaţia feroviară se desfăşoară pe o singură linie de cale ferată, anunţă postul Antena3. Foarte mulţi pasageri din trenurile care circulă pe acest tronson s-au dat jos în gările în care au fost staţionate garniturile iar o parte din ei aşteaptă soluţionarea problemei. Lucrările de îndepărtare a stâlpului continuă iar angajaţii încearcă să repare şi reţeaua electrică.
Oficialii CFR au estimat că reluarea circulaţiei va avea loc în jurul orei 24:00.
Update ora 14:57 – Au început lucrările pentru deblocarea traficului
Curentul electric a fost oprit iar muncitorii au început să taie stâlpul pentru a putea fi ulterior îndepărtat de pe calea ferată. Momentan sunt doar două garnituri oprite din cauza blocajului. Astfel, trenul Internaţional 347-2 care circulă pe ruta Viena- Bucureşti, a fost oprit în gara Comarnic şi un intercity în gara Floreşti. Pasagerii maşinii care a provocat accidentul sunt răniţi uşor şi au fost trasportaţi la spital. Ei sunt din Germania şi mergeau spre litoralul românesc.
Update ora 14:40
Curentul electric nu a fost întrerupt în zona accidentului şi există pericolul de electrocutare. Angajaţii CFR vor fi ajutaţi de pompieri şi agenţii de poliţie care sunt deja la faţa locului pentru a remedia problema traficului feroviar, ce rămâne în continuare blocat.
O maşină de teren a doborât un stâlp de susţinere a cablurilor electrice CFR care a căzut peste liniile de cale ferată şi a blocat astfel ciruculaţia trenurilor între Braşov şi Ploieşti.
Autovehiculul, în care se aflau patru persoane, se deplasa dinspre Braşov spre Bucureşti iar şoferul a pierdut cotrolul volanului în zona serpentinelor din localitatea Nistoreşti. Maşina a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit de un stâlp.
Poliţia a luat deja legătura cu angajaţii CFR care sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a remedia situaţia şi a debloca traficul feroviar.
Dispeceratul Gării de Vest din Ploieşti susţine că nu a înregistrat nici o întârziere a vreunui tren şi nici un incident care să se fi petrecut pe calea ferată.