UPDATE ora 21.15. Modul în care au intervenit polițiștii din Buzău, sâmbătă seara, în cazul atacului va fi verificat de Poliția Română.
„Având în vedere evenimentul din județul Buzău, de ieri, 12 iunie, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:Conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, cu privire la modul de intervenție, prin specialiștii Direcției Control Intern-I.G.P.R., pentru a se stabili dacă polițiștii din Buzău au acționat conform prevederilor legale în vigoare”, a transmis Poliția Română, duminică seara, prin intermediul unui comunicat de presă.
UPDATE ora 20.05. Cei trei bărbați care l-au bătut pe activistul Robert Gabriel Nițu au fost reținuți în această seară și urmează să fie prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă.
„În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie a.c., în care un buzoian, în vârstă de 41 de ani, a fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, au fost reținuți, pentru 24 de ore, cei trei bărbați, cu vârste de 27 și 44 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.Cei trei bărbați urmează a fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul transmis, duminică seara, de reprezentanții IPJ Buzău.
Inițial, aceștia au fost lăsați liberi, după audierile de sâmbătă seara.
Bărbatul a fost urmărit în trafic de mai mulţi vânzători de pui şi găini din Săpoca. El a apelat serviciul de urgenţă 112, în timp ce era urmărit de agresori.
„V-am trimis echipaj de poliție acolo. Rămâneți pe loc. Sunt în mers și ei. Vin spre dumneavoastră!”, i-au transmis cei de la dispecerat, potrivit Digi24.
Cât vorbea la telefon cu poliția, bărbatul a fost blocat în trafic și apoi atacat de vânzători. I-au spart geamul mașinii și l-au lovit, apoi a reușit să scape.
În localitatea Cernăteşti, Robert Gabriel Nițu s-a întâlnit cu un echipaj de poliție. Când polițiștii au oprit mașinile agresorilor, aceștia au reușit să ajungă din nou la bărbat. El a fost lovit din nou, de această dată de faţă cu un echipaj de poliţie, arată buzoienii.ro.
În cele din urmă, agresorii au fost încătuşaţi de mascaţi. Înregistarea video integrală poate fi văzut pagina de YouTube a bărbatului agresat.
Polițiștii au deschis un dosar penal
„Din primele verificări a reieșit că, în urma unui conflict spontan, apelantul de 41 de ani ar fi fost agresat fizic de către trei persoane, totodată i-ar fi fost provocate și distrugeri la autoturismului personal. Polițiștii au identificat persoanele în cauză, stabilind că este vorba despre trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, din localitatea Săpoca și Cernătești. La momentul intervenției polițiștilor, persoana vătămată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău prin intermediul unui comunicat de presă.
De asemenea, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere. Cosmin Stanciu, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, a explicat pentru ziarul Libertatea de ce agresorii nu au fost reținuți imediat după atac/
„Dosarul penal este în derulare se fac cercetări, sunt audiate toate persoanele participante, inclusiv agresorii, iar în funcție de administrarea probatorului urmează a se stabili cu exactitate și delimitarea încadrării juridice a faptelor. La acest moment nu se impune reținerea indivizilor. A fost un conflict spontan între persoana vătămată și cele trei persoane”, a explicat reprezentantul IPJ Buzău.
De asemenea, acesta a mai spus că intervenția polițiștilor de sâmbătă seara a fost dinamică, pentru că victima a părăsit locul faptei.
„Echipajul care a intervenit la fața locului a despărțit părțile implicate în conflict în vederea consilierii. Totodată la fața locului au fost dirijate mai multe echipaje de poliție, precum și luptători din cadrul de acțiuni speciale pentru aplanarea și preîntâmpinarea escaladarea conflictului. Întrucât la fața locului ambele părți continuau să se provoace, polițiștii au preluat apelantul și au continuat să-l escorteze cu mașina până la sediul poliției”, a mai subliniat Cosmin Stanciu.
Sindicatul Europol: Acesta este nivelul de siguranţă pe care îl mai poate oferi Poliţia Română
O reacție legată de intervenția polițiștilor de la Buzău a venit și din partea Sindicatului Europol.
„Acesta este nivelul de siguranţă pe care îl mai poate oferi Poliţia Română, după subfinanțarea sistemului, lipsa a peste 30% din polițiști, lipsa de pregătire profesională/tactică/fizică, împuternicirile/desemnările pe funcțiile de șefi a unor incompetenți și slugi politice, dar și din cauza legislației care a suferit modificări doar în favoarea infractorilor”, a transmis sindicatul, duminică, pe pagina de Facebook.