Tânărul de 18 ani a intrat în jurul orei 8.30 într-una din sălile de clasă, având în mână o armă și amenințând cu acte de violență o elevă.
Potrivit surselor Ora de Sibiu, cei doi, agresorul și fata amenințată, ar fi fost iubiți. Tânărul a recurs la gestul de a o amenința cu pistolul după ce ea nu i-a mai răspuns la telefon.
„Fata mea nu are iubit”
Mama fetei care a fost amenințată cu pistolul a declarat însă că individul nu este iubitul adolescentei. Acesta ar fi fost doar un fost coleg de clasă.
Fiica mea era în picioare la tablă, la ora de matematică. Băiatul a intrat în școală fără să îl verifice nimeni, nu l-a verificat portarul. A văzut-o pe ea în picioare și i s-a pus pata pe ea. Nu au nicio legătură. Fata mea are un iubit. Cu el nu a vorbit, nu îl cunoaștem mai mult decât că au fost colegi.
Mama fetei:
„Mecanicul, care are și atribuții de pază, l-a întrebat ce face, cum e, băiatul era liniștit, nu prezenta semne de agitație. A spus că așteaptă un coleg, a intrat în curtea școlii, s-a întâlnit și cu profesorul de istorie. L-a întrebat ce mai face și a spus că vine să-și viziteze fosta clasă. Nu a fost cazul să luăm măsuri pentru că nu era agresiv”, a declarat Gabriela Dietrich, directorul școlii Gustav Gundish din Cisnădie, la Antena 3.
Agresorul a fugit după apelul la poliție, dar a fost identificat, reținut și condus la sediul Poliției Cisnădie.
A scăpat de armă
Arma cu care a amenințat victima nu a fost găsită asupra sa. Tânărul a spus că a aruncat-o în albia unui râu și a afirmat că era un pistol de tip airsoft, cu bile din plastic.
„Pistolul a fost căutat în albia pârâului Valea Argintului. Cercetările în acest dosar continuă”, a spus Luciana Lazăr, purtător de cuvânt IPJ Sibiu.
Foto: www.lic-gustavgundisch.ro