Surse apropiate anchetei au declarat că lângă băiat a fost găsită o pungă de prenadez, iar oamenii legii cred, scrie Mediafax, că tânărul ar fi fost mort de mai multe zile.
Sâmbătă, când a fost făcută necropsia, medicul legist a stabilit o cauzalitate directă între deces şi inhalarea de prenadez, potrivit aceloraşi surse.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că băiatul plecase de acasă de la începutul lunii.
”La data de 6 aprilie am fost sesizaţi despre faptul că în scara unui bloc nelocuit din municipiul Slatina se află cadavrul unei persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului în vederea efectuării de cercetări. În urma verificărilor, aceştia au identificat cadavrul. Tânărul în vârstă de 17 ani din comuna Priseaca era plecat de la domiciliu din data de 2 aprilie. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului de Urgenţe Slatina în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor medico-legale ale decesului”, a afirmat reprezentantul IPJ.
Anul trecut, o asistentă medicală a murit după ce a luat accidental o supradoză de medicamente prescrise pentru durerea actută de stomac.
Citește și: Gafă la SRI. Celebrul motto ”Patria a priori” este tradus greșit, potrivit unui reputat teolog