Afișul circulă pe rețelele de socializare și a fost prezentat chiar și de BBC și de Huffington Post.

Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană începând cu 1 februarie, dar există o perioadă de tranziție până la finele anului.

”Nu tolerăm” pe cei care vorbesc alte limbi în apartamente

În afiș se spune că, după Brexit, britanii ”dețin din nou țara” și că ”nu tolerăm” vorbitorii de alte limbi.

Cel care l-a scris mai menționează că cei care nu se conformează și vorbesc în limba natală acasă ar trebui să returnze locuințele consiliului local.

”E o alegere simplă: respectați regula sau plecați”, se arată în document.

Autorul face și o amenințare voalată, susținând că nu va mai fi mult până când Guvernul va implementa măsuri prin care britanicii vor avea întâietate.

Afișul postat în blocul din Norwich

”Așadar, evoluați sau plecați.

Dumnezeu să salveze Regina, guvernul său și pe patrioții adevărați”

Mesajul se încheie apoteotic:

Potrivit BBC, blocul este destinat celor peste 55 de ani.

Poliția investighează anunțul, potrivit The Independent.

Avertismentul lui Cristian Tudor Popescu

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat de curând că în Marea Britanie se va relua cazul Ditrău la nivel național, după ce promisiunile de bogăție și trai mai bun după Brexit nu se vor îndeplini, iar cetățenii vor da vina pe imigranți.

Peste 450.000 de români trăiesc în Regat, potrivit statisticilor oficiale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News