În noaptea de sâmbătă spre duminică, un polițist din Arad a avut parte de o surpriză de proporții. Acesta a fost trimis la o intervenție și a descoperit că un hoț încerca să fure lucruri chiar din boxa sa. Hoțul, în vârstă de 21 de ani, din Lipova, a fost prins chiar în timp ce sorta lucruri.

Un echipaj de jandarmi a fost trimis, în urma unuiapel telefonic, să verifice un bloc de la care o locatară anunţa că o boxă de la etajul VI părea să aibă uşa forţată, ca şi cum s-ar fi dat o spargere. Din echipaj făcea parte și un agent care locuia în blocul respectiv și care, ajuns la fața locului, și-a dat seama că boxa respectivă era a familiei sale.

„Cât de ghinionist să fii, să vrei să dai o spargere şi să nimereşti fix boxa unui jandarm aflat în serviciu? Colegul nostru a realizat că locaţia este tocmai spaţiul pe care el îl foloseşte, iar când a intrat în încăpere, a observat o persoană de sex masculin care sorta de zor sculele de pescuit şi alte lucruri. Întrebat ce face înăuntru, acesta a răspuns că face curăţenie, neştiind că persona care l-a întrebat este chiar proprietarul spaţiului.

Cum acesta nu angajase nicio persoană să-i presteze astfel de servicii în miez de noapte, şi dacă ar fi făcut-o, cu siguranţă i-ar fi dat o cheie, nu l-ar fi lăsat să se chinuie cu şurubelniţa, acesta a fost condus la secţia de poliţie unde i s-au întocmit actele de sesizare pentru infracţiunea de tentativă de furt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Valeriu Macovei, potrivit digi24.ro.


Citește și: 

Efectele nevăzute ale pestei porcine. Fermierii din România acuză: Băncile au directive clare să nu ne mai dea credit!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News