Acesta ar fi al unsprezecelea general rus ucis pe front, după generalul Andrei Simonov, comandantul unităților de război electronic, ucis în urmă cu o lună.
Relatarea, care a fost postată pe Telegram de reporterul televiziunii de stat Alexander Sladkov, nu precizează exact când și unde a fost ucis generalul Roman Kutuzov.
Ministerul Apărării de la Moscova nu a răspuns imediat solicitărilor făcute de presa internațională pentru a face precizări pe marginea subiectului. În schimb, potrivit Nexta, canalele de Telegram ale pro-ruse au transmis condoleanțe.
Rusia clasifică deja decesele militare drept secrete de stat chiar și pe timp de pace și nu și-a actualizat cifrele oficiale ale victimelor în Ucraina din 25 martie, când a spus că 1.351 de soldați ruși au fost uciși de la începutul campaniei sale militare pe 24 februarie.
Ucraina și observatorii occidentali spun că numărul real este mult mai mare. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus joi că peste 30.000 de militari ruși au murit – „mai mult decât a pierdut Uniunea Sovietică în 10 ani de război din Afganistan”. Guvernul britanic a estimat pierderile rusești la 15.000.
Ministerul britanic al Apărării a declarat luni că Rusia pare să fi suferit pierderi semnificative în rândul ofițerilor de rang mediu și inferior din Ucraina.
Numrul real a combatanților sau civililor care au murit nu este cunoscut, iar afirmațiile cu privire la victime făcute de oficialii guvernamentali – care uneori își exagerează sau își reduc cifrele ca parte a războiului informațional – sunt aproape imposibil de verificat de surse independente.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina