Oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a spus că acest lucru ar însemna eliberarea totală a 100 din cele aproximativ 240 de persoane luate ostatice de către luptătorii Hamas în timpul masacrului din 7 octombrie din sudul Israelului.

În schimb, Israelul ar urma să elibereze, în total, 300 de prizonieri palestinieni în cadrul celor două schimburi – un număr care corespunde unei liste publicate miercuri pe care se află adolescenți încarcerați în Israel.

Ca parte a actualului acord, care ar trebui să înceapă joi, Israelul va întrerupe războiul din Gaza, care durează de aproape șapte săptămâni, pentru a permite atât recuperarea etapizată a celor 50 de ostatici – toți femei sau copii -, cât și intrarea în enclavă a ajutoarelor umanitare destinate civililor palestinieni.

„Al doilea lot va urma primului lot. (Israelul și Hamas) ar avea nevoie de patru sau cinci zile pentru a se organiza, va implica 50 de (ostatici) israelieni în schimbul a 150 de (prizonieri) palestinieni”, a declarat oficialul palestinian.

El a precizat că printre prizonieri se vor număra bătrâni, femei și copii, iar condițiile vor fi aceleași.

Oficialii israelieni nu au confirmat imediat această informație. Dar Israelul s-a oferit, prin intermediul unui comunicat emis de cabinetul de miniștri, să prelungească armistițiul cu o zi pentru fiecare alți 10 ostatici pe care Hamas îi va preda.

Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies din casă fără supravegherea lui”
Recomandări
Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie musulmană: „Nu aveam voie să ies din casă fără supravegherea lui”

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (9)

chiruleonard   •   23.11.2023, 17:14

Bine ar fi daca s-ar incheia cu totul

Simona.T   •   23.11.2023, 13:41

Trist ce se intampla in Gaza, poate spiritele se vor limisti cat mai repede.

laurlaur2180   •   23.11.2023, 08:43

Macar de s-ar elibera cat mai multi.

Vezi toate comentariile (9)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Știrileprotv.ro
Iranul cere pacea în Orientul Mijlociu, la câteva zile după ce a atacat Israelul. Apelul lansat către Occident
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Libertateapentrufemei.ro
Primele imagini cu Lora mireasă. Rochia ieșită din comun a atras toate privirile. Ce mari artiști au cântat la petrecere
Cele 5 zodii pentru care se întoarce roata norocului în octombrie și noiembrie. Taurii și Fecioarele, printre cele mai avantajate
FANATIK.RO
Cele 5 zodii pentru care se întoarce roata norocului în octombrie și noiembrie. Taurii și Fecioarele, printre cele mai avantajate
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
GSP.RO
VIDEO. Gigi Becali, show la Salonic la ieșirea din stadion: „M-am uitat în sus și am zis: «Ce e mare lucru să ne dai și nouă?»”
De ce se strâmbă pisica ta atunci când miroase ceva. Explicația te va uimi
FANATIK.RO
De ce se strâmbă pisica ta atunci când miroase ceva. Explicația te va uimi
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Unica.ro
Val de mesaje pentru Anca Țurcașiu, după ce artista a publicat primele poze cu nepoțica ei / FOTO 'Ce oameni simpli… parcul Moghioroș, să vă bucurați de minune!'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Observatornews.ro
Vasile Dulap, bărbatul care a vrut să jefuiască o bancă din Iași, era un exemplu pentru vecini: "Bani avea, serviciu avea, femeie cuminte a avut"
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui
HOROSCOP
Horoscop 6 octombrie 2024. Berbecii ar fi bine să caute acea formă de sensibilitate foarte specială care îi menține de partea binelui

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI