Gestul făcut de un american la un restaurant. A lăsat un bacșiș de 1.000 de dolari și un mesaj emoționant: „Când chelnerul a văzut, a început să plângă”
epa06426834 An Afghan currency exchange dealer counts US dollars as he waits for customers at a roadside in Kandahar, Afghanistan, 09 January 2018. According to reports, the Central Bank of Afghanistan (CBA) on 09 January said that the value of the Afghan Afghani (AFN) continues to drop against the US dollar in the face of ongoing political tension in the country over the past few weeks. Currently it is 70 AFN to the dollar and 84 AFN to one Euro. EPA-EFE/MUHAMMAD SADIQ
Personalul unui restaurant din New Jersey, SUA a fost impresionat până la lacrimi de gestul unui client care a lăsat un bacșiș de 1.000 de dolari, notează CNN.
”Clientul și familia sa au mâncat și au plecat fără să spună un cuvânt”, a spus Arnold Teixeira, proprietarul locației care poartă numele de ”Artistul înfometat”.
”Când chelnerul care i-a servit a văzut nota, a început să plângă. Apoi, un alt membru al personalului meu a văzut-o și a început să plângă și el. Atunci am văzut-o și eu și nu am putut să nu plâng. A fost extrem de emoționant, pentru că a fost o perioadă cu adevărat dificilă pentru noi”, a adăugat, emoționat, acesta.
Clientul a luat micul dejun săptămâna trecută la restaurant, care tocmai a sărbătorit a 21-a aniversare.
Acesta a plecat fără să spună un cuvânt, însă a scris pe nota de plată: ”Vă mulțumesc foarte mult pentru că ați lucrat în această perioadă grea. Suntem recunoscători pentru mâncarea delicioasă, zâmbetele calde și atmosfera excelentă … Vă rugăm să știți că vă apreciem foarte mult. Nu ar fi o vară bună fără ”Artistul înfometat””.
La sfârșitul notei, clientul a cerut ca cei 1.000 de dolari să fie împărțiți întregului personal. Teixeira a luat banii și i-a împărțit în mod egal celor șapte angajați ai localului.
Proprietar de multă vreme al restaurantului, Teixeira a declarat că nu era sigur că va putea să mențină afacerea deschisă, după ce pandemia l-a obligat să își închidă locația în martie.
”Lucrurile s-au înrăutățit. S-a ajuns la punctul în care mă pregăteam de faliment. Și acum lucrăm la mai puțin de 50 % din capacitate, dar acest gest ne-a redat speranța în umanitate”, a conchis Teixeira.