Familia Craig locuia în Fairview, Carolina de Nord, la aproximativ 20 de kilometri sud-est de Asheville. Atât Fairview, cât și Asheville, s-au numărat printre orașele cele mai afectate de inundațiile de proporții din comitatul Buncombe.

„Este de nerecunoscut acum, dar (Fairview) este locul în care m-am născut și am crescut”, a declarat Jesse Craig, adăugând că familia sa locuia în regiune de 80 de ani.

Potrivit WTVD, efectele uraganului Helene au dus la o alunecare de teren care a distrus mai multe case din Fairview și i-a ucis pe oamenii din interiorul lor.

„Mama și tatăl meu, mătușa și unchiul meu, o altă mătușă și un alt unchi… Am mai pierdut veri și veri de-ai doilea, în total 11 oameni, după această alunecare de teren”, a mărturisit Jesse Craig.

„Nu are niciun sens. Este comunitatea și orașul nostru. Nu știu însă dacă va mai fi vreodată la fel”, a adăugat Jesse Craig.

Prietenii și membrii comunității s-au strâns în spatele lui Jesse Craig și a soției sale, MeKenzie Craig, și au început o strângere de fonduri online pentru a-i ajuta cu costurile de înmormântare și cheltuielile medicale pentru alți membri ai familiei care au fost internați după furtuna devastatoare.

Familia Craig a transmis că va continua să crească gradul de conștientizare cu privire la dezastrul lăsat în urmă de Helene și că se angajează să reconstruiască Fairview.

„Nu vrem ca oamenii să uite. Aceasta nu este doar o soluție de o săptămână sau două. Trebuie să fim implicați pe termen lung. Va fi nevoie de ani de muncă pentru a repara, pentru a încerca să refacem ce a fost distrus”, a precizat MeKenzie Craig.

Urmărește-ne pe Google News