Incidentul a avut loc în timpul unei audieri din 15 mai. Corey Harris era programat să participe la audiere pentru acuzațiile care decurg dintr-o arestare anterioară, în Pittsfield Township.

Videoclipul arată momentul în care Harris s-a alăturat online audierii, de la volanul mașinii sale. Pe lângă faptul că a încălcat legea privind utilizarea dispozitivelor electronice, el era judecat pentru conducere cu permisul suspendat!

Judecătorul J. Cedric Simpson l-a întrebat pe Harris dacă conducea. „Mă duc la cabinetul medicului meu, așa că dați-mi doar o secundă. Parchez chiar acum”, a răspuns Harris.

În timp ce Harris continua să conducă, Simpson a putut fi auzit rostind „Wow”. Apoi a spus: „Poate că nu înțeleg ceva. Conducea și nu are permis?”.

„Nici nu știu de ce ar face asta”, a spus Simpson. „Așadar, garanția inculpatului este revocată în această chestiune. Inculpatul trebuie să se predea astăzi, la închisoarea din comitatul Washtenaw până la ora 18.00. Nepredarea va avea ca rezultat un mandat de judecată fără garanție”. Harris a realizat ce prostie a făcut: „O, Doamne!”.

Harris fost eliberat din arest două zile mai târziu și urmează să apară din nou în instanță pe 5 iunie.

Urmărește-ne pe Google News