Autoritățile americane au transmis o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, potrivit comunicatului.
Bărbatul este suspectat că, în intervalul decembrie 2016 – octombrie 2018 „a conspirat cu alte persoane să se deplaseze la mitinguri cu caracter politic în California și în alte părți ale SUA și să folosească tactici de luptă și violență fizică împotriva persoanelor și grupurilor care nu au susținut ideologia lor”.
Potrivit G4media, care citează surse judiciare, este vorba despre Robert Rundo, membru al mișcării „Rise Above Movement”.
Organizația susține ideologia supremației albe și s-a „prezentat public ca fiind un grup pregătit pentru luptă, militând pentru o mișcare naționalistă nouă de supremație și identitate albă”, potrivit comunicatului poliției.
„Bărbatul ar fi condus pregătiri de lupte mixte de arte marțiale pentru membrii mișcării, deplasându-se la două mitinguri politice, unde ar fi agresat alte persoane, inclusiv un ofițer de poliție”, mai spun autoritățile române, în comunicat.
De asemenea, bărbatul este acuzat că a postat online imagini video cu reprezentanți ai mișcării, în timp ce efectuau pregătiri militare de luptă corp la corp, intercalate cu imagini în care aceștia agresau persoane la întrunirile politice, însoțite de mesaje în sprijinul ideologiei de supremație a rasei albe.
După ce a fost depistat în România, bărbatul a fost reținut, iar joi, 30 martie, un judecător de la Curtea de Apel București a hotărât arestarea provizorie, în vederea extrădării.
În prezent, acesta se află încarcerat în Arestul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.