Connor Cato, a declarat că a primit amenda după ce a fost surprins, de o patrulă a poliție, pe 2 septembrie, că a condus cu 90 de mile/h (145 km/h), într-o zonă cu o restricție de 55 de mile/h (89 km/h).

Bărbatul știa că va lua o amendă pentru viteză, „dar nu am anticipat niciodată să primească o astfel de penalizare!”.

Șoferul șocat a sunat la tribunal: „1,4 milioane de dolari, mi-a spus doamna la telefon. Am spus: «Ar putea fi o greșeală de tipar». «Nu, domnule, fie plătiți suma de pe bilet, fie veniți la tribunal pe 21 decembrie, la 13.30»”.

Inițial, Savannah Records Court a transmis că amenzi precum cele primite de Cato „sunt o practică obișnuită în zona Savannah pentru a se asigura că cei care depășesc viteza apar în instanță. Amenda este folosită ca un factor de descurajare, nu va fi obligat să plătească suma care apare acolo”.

Oficialii din Savannah au precizat, ulterior, că orice persoană prinsă conducând cu mai mult de 35 de mile (56 km/h) peste limita de viteză trebuie să se prezinte în instanță, unde un judecător va stabili amenda reală.

În cazul lui Cato, amenda a fost „un substituent generat automat. Aceasta nu poate depăși 1.000 de dolari în plus față de costurile impuse de stat”.

Oficialii au precizat că „instanța lucrează la ajustarea software-ului bazat pe AI care generează citațiile electronice, pentru a evita confuzia în viitor”.

Foto cu caracter ilustrativ: Savannah Police Department

Urmărește-ne pe Google News