ComenteazăActivitatea ei de opozantă la dictatura comunistă a debutat în 1982, când a trimis o scrisoare deschisă la Radio Europa Liberă, acesta fiind și motivul destituirii ei din postul de la facultate, în 1983. Cum actele de protest au continuat, radicalizându-se treptat, în cursul anilor 1983-1989 Securitatea a supus-o unor anchete frecvente şi mai multor persecuţii. În 1987 a fost arestată împreună cu fiul ei, iar din 1988 i s-a impus un regim de arest la domiciliu.
După Revoluţia din decembrie 1989, Doina Cornea a fost cooptată în Consiliul Naţional al Frontului Salvării Naționale – primul nume de pe lista iniţială de membri – şi în Consiliul Judeţean Cluj. A demisionat din ambele consilii la 23 ianuarie 1990. În aceeaşi perioadă a devenit membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, apoi al Forumului Democrat Antitotalitar din România, al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – filiala Cluj – şi al Alianţei Civice.
Doina Cornea a devenit cunoscută românilor după ce a fost anchetată de Securitate. Totul a pornit de la o scrisoare pe care profesoara a trimis-o postului de radio Europa Liberă, în 1982. Faptul că la sfârşitul difuzării textului s-a dezvăluit public numele autoarei lui s-a datorat unei neînţelegeri: Doina Cornea îşi scrisese numele la sfârşitul scrisorii numai şi numai „pentru curierul ascultătorilor“, spre a arăta redactorilor emisiunii că este vorba de o scrisoare autentică. În urma difuzării acestui text de către Europa Liberă, Doina Cornea a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o şedinţă a cadrelor didactice de la Universitatea din Cluj şi, în cele din urmă, în 1983, destituită din postul pe care îl deţinea în această universitate.
Libertatea vă prezintă textul acestei scrisori, publicat și în noua ediție a volumului „Puterea fragilității”, pe care editura Humanitas îl va lansa pe 9 mai, în cadrul unei întâlniri cu Gabriel Liiceanu, Cristian Preda și Ioan Stanomir.
Doina Cornea a primit în 2009 Ordinul Legiunea de Onoare în grad de Comandor. Distincția i-a fost înmânată de ambasadorul Franței în România
„Prin dumneavoastră, mă adresez tuturor celor care mai vor să gândească în ţara aceasta, oamenilor de bună-credinţă care doresc să contribuie, prin efortul lor, la stăvilirea prăbuşirii care ne ameninţă. Am convingerea că nici un efort, cât de infim ar părea, nu este zadarnic şi sper că scrisoarea mea poate fi un prilej de reflecţie.
Greutăţile care s-au abătut asupra noastră m-au făcut să meditez asupra cauzelor mai adânci care le-au provocat. În emisiunile dumneavoastră invocaţi de cele mai multe ori cauzele imediate, de pildă o economie greşit concepută, centralizarea excesivă a puterii, în ultimă instanţă sistemul nostru economico-social atât de rigid. Eu, trăind aici, ca profesoară, întrezăresc o cauză mult mai generală şi mai adâncă a acestei catastrofe: este vorba de devalorizarea culturală şi spirituală a societăţii noastre, în urma impunerii unei ideologii reducţioniste, sterilizante. Mă întreb cum s-a putut ajunge aici, mă întreb, mai ales, dacă nu cumva fiecare dintre noi, indivizi mărunţi şi neînsemnaţi, nu are şi el o vină în toate acestea. Dacă ne privim bine, până în adâncul sufletului, nu vom găsi oare atâtea compromisuri încheiate, atâtea neadevăruri acceptate şi difuzate?
O elită purtătoare de cultură şi de tradiţie intelectuală a fost de la început brutal suprimată. Consecinţele acestei crime (comisă în anii 50, dar şi în continuare, sub forme mai atenuate) faţă de poporul nostru se fac simţite acum din ce în ce mai mult. Cât despre poporul însuşi, lipsit de modelul spiritual pe care i-l oferea elita de altădată, dislocat de la locul lui de baştină datorită nefireştilor schimbări economico-sociale, şi-a pierdut de mult conştiinţa şi tradiţia păturii sociale căreia îi aparţinea. Ţăranii noştri, purtători de valori latente, au devenit dezrădăcinaţii de la periferia oraşelor. Muncitorii au fost ei înşişi slăbiţi, în calitatea lor de clasă, de această invazie eterogenă. Intelectualii, recrutaţi la repezeală în funcţie de criterii politice, fără studii solide şi fără tradiţie, sunt incapabili să constituie un model spiritual. Datorită înlesnirilor nemeritate care stau la baza ascensiunii lor, ei acceptă pactul compromisurilor. Tradiţia veche – sau ce a mai rămas din ea – este înecată în această confuzie generală.
Am devenit un popor fără o scară de valori morale şi spirituale. Un popor hrănit doar cu lozinci reducţioniste, stereotipe, omogenizante şi care înăbuşă, prin frecvenţa lor obsedantă, orice deschidere spre adevăr, spre înnoire, spre creaţie. Cred că acest proces de secătuire spirituală stă la baza tuturor neajunsurilor pe care le trăim, căci, prin forţa lucrurilor, societatea decade când indivizii se degradează, când indivizii îşi pierd spiritualitatea.
Noi, intelectualii de azi, asistăm pasivi la o regretabilă pervertire a conştiinţelor. Simţim cu toţii cum valorile morale veritabile sunt discreditate şi nu ne împotrivim: solidaritate umană, dragoste de muncă, cinste, curaj, demnitate au devenit vorbe goale. Noţiuni ca patriotismul, libertatea şi independenţa naţională servesc acum numai la trădarea istoriei şi la distrugerea sentimentului patriotic. Locul valorilor morale a fost luat de valorile materiale. Majoritatea concetăţenilor noştri, indiferent de categoria lor socială, nu mai cred decât în situaţie, bani, relaţii şi confort. Rupţi de un adevăr interior, spre care şcoala şi familia au fost incapabile să-i ghideze, ei cad pradă lăcomiei şi totodată fricii de a nu şi-o putea satisface.
Dacă vrem să depăşim această tragică situaţie, se impune o întoarcere spre spiritual – valoare maximă, generatoare de inteligenţă, de etică şi de cultură, de libertate şi de responsabilitate. Numai un astfel de climat ar putea favoriza apariţia unei noi elite intelectuale. La formarea inteligenţei de mâine, noi, educatorii, avem un rol de primă importanţă. Totodată suntem responsabili de etica şi de spiritualitatea acestui popor. Să nu uităm că fiecare atitudine spirituală individuală contează în mersul istoriei. Să încetăm de a mai forma un tineret infirm: servil, lipsit de curaj şi de personalitate, interesat şi gata pregătit (încă din grădiniţă!) pentru cele mai cumplite compromisuri! Să nu-l mai expunem, zilnic, prin laşitatea noastră, la atitudini oportuniste şi ipocrite! Prin atitudinea noastră de conformism total şi de excesivă prudenţă (deseori nejustificată!) contribuim, zi de zi, la debilitarea morală a neamului nostru”, a scris Doina Cornea postului de radio Europa Liberă.
Despre femeia care ținea piept regimului comunist, Gabriel Liiceanu scrie, în volumul „Puterea fragilității”: „Proiectat pe ecranele televiziunilor europene, chipul acela, răscolitor de senin, ne-a adus în conştiinţa Europei, ca o emblemă a spiritului capabil să conteste Răul fără să ia în seamă riscurile înfruntării lui. Îmi place să cred că în faţa acestui chip şi a acestei priviri Europa a început să se simtă stingheră când venea vorba despre România. Poate că, privindu-l, ea a ajuns să-și aducă aminte de această parte a lumii”.