Un an de război, dar și de umanitate. Românul care s-a întors din străinătate și, de la începutul invaziei, transportă gratuit mii de refugiați din Ucraina   

Aproape în fiecare zi, la amiază, Mitică Laver își parchează Transporterul de 9 locuri la ieșirea din gara din Solotvino, localitatea ucraineană aflată la câțiva kilometri de granița cu România. Așteaptă trenul care trebuie să ajungă de la Kiev, după o călătorie de mai bine de 18 ore. Coboară de fiecare dată femei și copii, mulți copii.

„Bez platy, bez platy”

Cu motoarele pornite așteaptă și alți șoferi care cer între 250 și 500 de grivne (6-13 euro), în funcție de numărul de persoane și de bagaje, pentru un drum până în vama aflată la vreo 6 kilometri. Mitică nu ia niciun ban. „Bez platy, bez platy”, îi asigură pe pasagerii lui de ocazie. Fără plată, adică.

Face asta de un an și spune că e singurul voluntar din zonă, rămas pe baricade de la începutul războiului, care nu a încasat niciun leu de la stat sau de la vreo organizație umanitară internațională implicată în criza refugiaților. „Suntem eu și soția mea. Facem asta din resurse proprii. Ne mai ajută și câțiva oameni, prieteni. Eu sunt etnic ucrainean și n-aș fi suportat să stau cu mâinile-n sân și să nu fac nimic”, spune bărbatul de 42 de ani.

Din Repedea până în Marsilia

Mitică e din Repedea, sat de graniță. În familie la el, unde s-a vorbit limba ucraineană, i se spune Dima. Românii îl strigă Mitică sau Dumitru.

Din februarie, de când a început războiul, a transportat mii de refugiați. Ținuse o socoteală până la un moment dat, când și-a dat seama că nu folosește la nimic. E sigur însă că a slăbit vreo 20 de kilograme în aproape 12 luni, cu multe nopți nedormite. Pe lângă transportul de persoane, a asigurat multe drumuri cu ajutoare la centrul regional din Teceul Mare. Cândva, a mers tocmai până-n sudul Franței ca să „ridice o donație” de cărucioare pentru spitale.

A condus o autoutilitară împrumutată până-n Marsilia, peste 2.000 de kilometri. Când a ajuns, intermediarul francez s-a uitat la el și i-a spus că are nevoie de somn și de o mașină decentă, ca să poată face drumul de întoarcere. Asta după ce a ascultat siderat zgomotele care veneau din cutia de viteze. „Mi-a cârâit tot drumul, ce să faci? Omul mi-a zis că trebuie să mergem urgent la un mecanic. Ne-am dus la mecanic, mi-a zis că sunt nebun să plec așa. I-am zis că merg cu Dumnezeu, că n-am timp de pierdut”, povestește Mitică.

Recomandări

Companiile care beneficiază de pe urma războiului din Ucraina. Cum a ajuns România al doilea exportator de motorină al Kievului

Mașina a rezistat încă două mii de kilometri și, ca un făcut, a produs un ultim cârâit chiar în parcarea centrului unde se colectau ajutoarele.

Mitică a primit și o viză pe doi ani de la Ambasada Ucrainei din București, după ce depășise numărul de intrări în țara vecină permise într-o jumătate de an. Cetățenii români nu au nevoie de viză de intrare în Ucraina pentru călătorii de scurtă ședere cu o durată maximă (după caz însumată) de 90 de zile într-un interval de șase luni de la data primei intrări.

A furat mâncare la începutul aventurii în Occident

Laver e obișnuit cu drumurile lungi. La 21 de ani a plecat de acasă să-și încerce norocul în străinătate. Era 2002, iar din satele unde crescuse, Repedea, Ruscova, Poieni, aproape că nu era casă de la care să nu fi plecat cineva pe dincolo. „Hai cu noi, că-i viață în Vest!”, i-au spus prietenii. 

Dima voia să se facă polițist, să dea examenele pentru Academie, dar șeful de post îi zicea că de-abia îi ajunge salariul de la o lună la alta. Așa că s-a dus în Spania, să lucreze în construcții. Până să facă primii bani s-a descurcat cum a putut. E un episod pe care nu-l poate uita. 

„În primele zile am furat ceva de mâncare dintr-un magazin din apropierea șantierului unde lucram. M-a prins șeful magazinului. I-am spus că n-am bani, că trebuie să primesc salariul peste câteva zile. Era o situație umilitoare, luasem niște brânză topită, ceapă, mâncare. Când mai ai nevoie, vii la casă și ceri, mi-a spus omul. Am mers trei zile și am luat pe datorie. După ce am încasat primii bani am vrut să-mi plătesc datoria. Același om îmi refuză banii: ai luat pentru tine, nu de dragul de a fura. A fost o lecție pentru mine”, își amintește Laver. 

Recomandări

O garsonieră din Aiud, placă turnantă pentru un transport uriaș de cocaină pe ruta Ecuador – Olanda, via România. Cine e în spatele afacerii

Din 26 februarie, la frontiera din Sighetu Marmației

După câteva luni s-a mutat și mai la vest, în Portugalia, unde a lucrat vreme de mai bine de 16 ani ca șofer la o firmă de construcții, mai întâi, și apoi ca bodyguard, cu contracte sezoniere în SUA.

Începutul războiului l-a prins în țara sa de adopție. Pe 24 februarie urma să sărbătorească ziua de naștere a unuia dintre copiii săi din prima căsătorie. Avea biletul de întoarcere în România pe 9 martie. Fostul său șef îl rugase să-l ajute pe perioada Carnavalului și să lucreze câteva nopți într-o discotecă din Amareleja, orășel aproape de granița cu Spania. „Când m-am trezit pe 24, pe la ora 10, televizorul mergea. Curgeau primele imagini cu bombardamentele din Ucraina. Era absolut șocant. Câteva ore mai târziu apăruseră știrile cu cozile de la frontiere”, spune Laver.   

Bărbatul a postat pe Facebook că poate oferi cazare în satul său natal, Repedea, și și-a schimbat biletul de întoarcere în România, de pe 9 martie pe 26 februarie. S-a dus direct la punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației.

Copilul a înțeles că trebuie să mă întorc mai repede în România. Nu mai eram bun de nimic, oricum. Pe 24, după ce am sărbătorit ziua lui, m-am dus la lucru, în discotecă. Lumea se distra, iar în același timp, în altă parte a lumii era un război în desfășurare. M-am decis să vin acasă să ajut. Știam că pot fi de ajutor, vorbind limba.

Mitică Laver:

A trecut un an de atunci și omul e în continuare în mișcare. Spune că Facebook-ul începe să-i aducă aminte ce făcea în februarie 2022. „Încep să-mi vină amintirile. Un an de zile care, dacă închid ochii, parcă ieri a fost. Mitică în sus, Mitică în jos”, se amuză.

„Eu și soția continuăm aceeași treabă. Mergem, luăm oameni de la gară, îi ducem dincolo… Îi luăm de dincolo de la gară, îi aducem în România. Ne concentrăm să ajutăm cât trebuie, le dăm informații”, mai spune.

5.000 de kilometri pentru un transport în Turcia

Recent, alături de soția Adriana și de un prieten, a transportat haine și alimente în Turcia. Venise acasă din vama Sighet, a văzut imagini la televizor cu urmările cutremurelor de peste 7 grade pe scara Richter și a hotărât pe loc: „Adriana, trebuie să mergem în Turcia!”.

Au făcut rost de o remorcă, au atașat-o la Transporter, iar pe 11 februarie au plecat spre Brașov unde urma să încarce ajutoarele livrate de Radu Hossu, activist civic, implicat și el de la începutul războiului în strângerea de donații pentru Ucraina. 

N-au ajuns atât de repede pe cât și-ar fi dorit. Alternatorul a cedat pe la Sighișoara și a fost nevoie să se oprească la un service. Reparația a costat peste 2.000 de lei, sumă pe care s-a oferit cineva s-o achite, după ce a aflat că au avut probleme cu mașina.

„Îngerii români”

Lângă Târgu Mureș, au fost opriți de un turc stabilit în România. Văzuse arborat steagul Turciei pe mașina lor și le-a făcut semn în mers să tragă pe dreapta. Le-a oferit 100 de euro pentru combustibil și a cerut să facă poze cu „îngerii români”, așa cum i-a numit. 

Vameșii turci i-au tratat cu ceai și cafea când au aflat care e scopul călătoriei lor. Au descărcat la Kahramanmaraș, în sudul Turciei. Mitică spune că a văzut acolo „iadul pe pământ”, o criză umanitară gestionată de armată, cu oameni care au pierdut totul, înfometați și disperați. „Îți frânge inima să vezi un tată cu un bebeluș în brațe, tot ce i-a mai rămas dintre ai săi, dintre cei pe care îi iubea. Gestul nostru e poate o picătură într-un ocean, dar am simțit să facem asta”, spune Mitică.  

După 5.000 de kilometri, Mitică s-a întors la „rondul” de la frontiera din Sighetu Marmației. Speră ca războiul să se termine cât mai repede. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro