Primul caz de coronavirus la Consiliul Județean Ilfov a dus la închiderea instituției, miercuri. Activitatea la CJ Ilfov este suspendată până vineri, interval în care va fi testat tot personalul instituției. Clădirea va fi dezinfectată “metru cu metru”, urmând ca activitatea instituției să fie reluată de luni, se arată într-un comunicat al CJ Ilfov.
“CJ Ilfov se închide temporar. Dorim să vă anunțăm că unul dintre colegii noștri a fost confirmat ca având COVID 19. Îi dorim multă sănătate și puterea de a trece peste această încercare. Pozitivarea testului s-a făcut în cursul serii trecute, prin urmare, conducerea CJ Ilfov a decis ca întreaga activitate să se suspende de azi până vineri inclusiv, timp în care se va face testarea tuturor angajaților și clădirea va fi dezinfectată metru cu metru, prin nebulizare. De luni se va relua activitatea”, au precizat reprezentanții CJ Ilfov într-un comunicat.
Chiar și înainte de depistarea coronavirusului în instituție, clădirea CJ Ilfov era dezinfectată în fiecare vineri și fuseseră luate măsuri suplimentare de protecție a angajaților, precizează sursa citată.
“Ne dorim ca toți angajații noștri să fie sănătoși și să prevenim orice fel de îmbolnăvire. Menționăm că de la începutul pandemiei, activitatea din CJ Ilfov s-a modificat considerabil, schimbându-se orele de venire la serviciu, pe ture, amenajându-se încăperi de lucru în plus, iar dezinfectarea suprafețelor s-a făcut de mai multe ori pe zi, în fiecare vineri efectuându-se dezinfectarea totală. De asemenea, s-au asigurat câte trei măști pe zi pentru fiecare dintre angajați. Lucrul cu publicul a fost oprit și întreaga interacțiune s-a făcut online.
Este esențial pentru noi toți să se respecte în continuare distanțarea socială și purtarea măștii. Vă dorim multă sănătate tuturor!”, au mai transmis reprezentanții instituției.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro