Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Aiud, Adelina Popescu, a declarat că un angajat a fost testat pozitiv pentru SARS-CoV-2.

„Deşi poliţistul de penitenciare nu prezenta simptomatologie specifică COVID-19, conducerea unităţii a dispus, preventiv, din data de 7 aprilie 2020, autoizolarea acestuia la domiciliu, urmare analizării unui posibil risc epidemiologic în mediul de suport. Având în vedere măsura de prevenţie adoptată la nivel instituţional, în Penitenciarul Aiud nu există contacţi ai acestui caz confirmat şi nici un alt caz de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2”, a precizat purtătorul de cuvânt, conform Agerpres.

Au mai fost confirmate cazuri de coronavirus în penitenciarele Giurgiu, Jilava, Gherla şi Dej, iar deţinuţii din aceste locuri se tem ca boala să nu se răspândească şi la ei.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește-ne pe Google News