Ilie Lupșa, angajat al Poștei din Arad a fost victima unui jaf, în timpul serviciului, în anul 2014. Mașina Poștei, care transporta 38 de saci cu bani, reprezentând pensiile câtorva sute de arădeni, a fost jefuită de niște indivizi. În dimineața jafului, mașina poștei fusese trasă la bandă si încărcată cu mai multe colete și cu 38 de saci cu bani.
În mai puțin de un minut, din mașina poștei fuseseră furați aproape 386.000 de lei. Hoții nu au fost găsiți nici până în ziua de astăzi.
Ancheta demarată de Parchet a fost încheiată fără începerea urmăririi penale, pentru că nu s-a putut stabili implicarea vreunui angajat. Apoi, Poșta s-a îndreptat împotriva a trei dintre angajați (mânuitorul de valori, șoferul mașinii și șefa de tură), pentru recuperare pagubei.
Judecătoria Arad a dat dreptate Poștei și a hotărât ca cei trei angajați să plătească paguba de aproximativ 90.000 de euro. Lui Ilie Lupșa i-a revenit de plată o treime din sumă, în condițiile în care, dat afara în urma jafului, a fost nevoit să se pensioneze anticipat. Acum are un venit de 900 de lei pe lună.
Instanța din Arad nu a reținut nici o vină poștei, în jaful din 2014.
Directorul poștei din Arad a ieșit, intre timp, la pensie.
Sursa video: Știrile TVR
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro