Circul a continuat în fața polițiștilor de la rutieră, și mai apoi la secție. Gabriel Ghergheşanu, angajat al Primăriei Iaşi a fost convins să sufle în alcooltest iar acesta a indicat o valoare uriașă, de 5,36 mg alcool în aerul expirat. Mai departe însă a refuzat să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice. Individul a vrut să fugă și din secția de poliție, aruncându-și șlapii ca să poată alerga mai repede, dar doi agenți l-au recuperat din urmă, arată ziaruldeiasi.ro.
Șoferul a recunoscut că a băut țuică, ultimele pahare consumate chiar înainte să se urce la volan.
Accidentul a avut loc la marginea Iașului, în satul Vlădiceni. Polițiștii au întocmit pe numele bărbatului un dosar penal.
Gabriel Ghergheşanu a fost implicat la începutul anului trecut într-un conflict violent cu un coleg de serviciu, incidentul petrecându-se chiar în sediul primăriei ieşene. Ghergheşanu a încercat să-i aplice o lovitură colegului său, însă acesta a ripostat şi l-a lovit cu pumnul în faţă.
VIDEO/ Ce face un primar când i-a plecat jumătate de comună la muncă în străinătate. Interviu cu Anton Anti, primarul din Butea, Iași
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro