Un angajat de la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Sibiu a fost internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, fiind infectat cu noul coronavirus, a anunţat marţi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

Prefectul spune că angajata a fost confirmată pozitiv în urma testării SARS CoV-2, aceasta fiind internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, sub monitorizare şi tratament specific.

Andreea Ştefan a mai declarat că a fost demarată o ancheta epidemiologică, în urma căreia persoanele cu care aceasta a intrat în contact, şapte la număr, au fost izolate la domiciliu şi testate, iar în urma testării toate cele şapte persoane cu care femeia a intrat în contact au primit rezultat negativ.

Potrivit purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Sibiu îşi desfăşoară activitatea normal.

În judeţul Sibiu sunt 182 de persoane confirmate pozitiv. Până la această dată au fost declarate vindecate şi externate 36 de persoane, iar 15 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News