Potrivit liderilor sindicatelor agenţilor de poliţie din judeţul Suceava, mulţi dintre agenţii de la posturile de poliţie comunale fac mai multe patrule pe jos decât cu maşinile din dotare, din cauza lipsei de carburanţi. Media la nivel de Suceava este de două, trei patrule auto şi şapte, opt patrule pe jos, agenţii primind cote de benzină de 15 litri pe săptămână.
„În condiţiile arătate, eficienţa lucrătorilor de poliţie este limitată, şi asta nu dintr-o cauză imputabilă acelor agenţi. Practic, agenţii de poliţie sunt în imposibilitatea să-şi desfăşoare activitatea în mod profesionist şi o desfăşoară mai mult formal”, a arătat senatoarea Steliana Vasilica Miron.
Practic, prin lipsa unor mijloace esenţiale, activitatea poliţiştilor trebuie redusă de multe ori la activitate de birou, ceea nu poate avea urmări fericite asupra liniştii şi ordinii sociale.
„Consideraţi că lucrătorii de poliţie trebuie să desfăşoare doar activităţi de statistică, de inventariere a infracţiunilor săvârşite în zona lor de competenţă sau consideraţi că principala lor îndatorire este şi cea de prevenire a infracţiunilor, condiţie în care ministerul pe care îl conduceţi ar avea obligaţia să pună la dispoziţia agenţilor care îşi desfăşoară activitatea în teren toate cele necesare ca activitatea lor să fie una performantă?”, este întrebarea adresată de parlamentarul sucevean ministrului Gabriel Oprea.