Bărbatul este implicat într-o relație de trei ani, fiind și logodit. Totuși, el a avut o relație extraconjugală cu Mandy, care a durat doi ani. În tot acest timp, arbitrul olandez nu și-a adus niciodată amanta acasă, apelând în acest sens la o serie de scuze.

Potrivit sursei citate, Bas Nijhuis i-ar fi spus amantei sale că era ocupat, pregătindu-se să înfieze două fete din România. Ulterior, acesta a recurs la o altă minciună: se ocupa de îngrijirea mamei sale care ar suferi de Parkinson.

„Aveam inima în gât”

„Într-adevăr, totul este inventat”, a dezvăluit Mandy. Văzând că iubitul ei nu are de gând să o ducă la el acasă, femeia a decis să meargă singură. Uimită și îngrozită, Mandy a descoperit că în locuința acestuia se afla o altă femeie, Chantal.

 „Aveam inima în gât, eram atât de supărată, încât am continuat să conduc”, a mărturisit ea. Următoarea zi, Mandy și-a luat din nou inima-n dinți și s-a îndreptat spre locuința lui Nijhuis, unde amanta a aflat de la Chantal, logodnica arbitrului olandez, că a fost mințită atâta amar de timp.

Pe lângă cele două minciuni, arbitrul olandez i-ar mai fi spus amantei sale și că urma un tratament pentru o problemă cu alcoolul și că era rar acasă.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Candidatul cel mai bine pregătit și cel mai slab pregătit
Recomandări

Mandy a prezentat chiar și dovezi pentru ceea ce a afirmat, iar revista Privé a făcut publice capturile de ecran cu discuțiile dintre cei doi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Animalul pe care românii îl cresc în cantități industriale, dar pe care-l mănâncă doar ocazional. Carnea are un gust deosebit, iar mare parte din producție merge la export. S-au semnat noi contracte
FANATIK.RO

A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO

Drumul de vis care face legătura între două stațiuni celebre din România se reconstruiește. Străbate trei județe și are conexiune la un oraș important din sudul țării

Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro

Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Staţiunea din România unde se află muntele în două culori. Locul de poveste fascinează turiştii
Observatornews.ro
Staţiunea din România unde se află muntele în două culori. Locul de poveste fascinează turiştii
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI