Însă unii supravieţuitori nu pot uita catastrofa, fiind marcaţi pe viaţă şi nici nu vor să lase uitat ajutorul de care încă au nevoie internaţii şi familiile celor decedaţi.
Este cazul promoterului concertistic Nelu Brânduşan, care a scăpat ca prin minune din incendiu. Externat după trei săptămâni de îngrijiri medicale, Nelu a reuşit ce n-au reuşit să facă unele case de discuri ori artişti români.
Cu ambele mâini încă bandajate, organizatorul de evenimente rock a reuşit să capteze atenţia multor formaţii consacrate în lume şi pregăteşte o licitaţie specială cu obiecte, accesorii vestimentare şi instrumente ale unor vedete ale genului (foto jos), printre care Helloween (care au au donat beţe de tobe din setul special folosit în concerte) ori Manticora, dar şi o donaţie specială – “obiectul muncii” chitaristului de la Voices of Silence.