Conform BBC, artistul era în mijlocul unui cântec când și-a cerut scuze, și-a închis ochii și a tăcut pentru totdeauna, au declarat doi dintre cântăreții care concertau alături de David Olney.

În momentul fatidic, David Olney avea un dialog muzical cu cântăreaţa Amy Rigby.

”Olney era în mijlocul celei de-a treia melodii când s-a oprit, și-a cerut scuze și și-a închis ochii”, a notat pe Facebook Amy Rigby.

Un artist a murit pe scenă.”S-a oprit, şi-a cerut scuze şi a închis ochii”

Aceasta a adăugat: ”Stătea nemișcat, în picioare, cu chitara în mână, purtând o pălărie imensă și o frumoasă geacă ruginie de căprioară”.

Aflat, la rândul său, pe scenă, Scott Miller a declarat: ”David s-a oprit, a spus: ”Îmi pare rău”, apoi și-a pus barbia la piept. L-am dat jos și am încercat tot posibilul să-l reînviem până când au sosit doctorii de pe ambulanță. Lumea a pierdut un om bun, dar încă avem muzica lui. Și încă inspiră”.

David Olney a decedat din cauza unui atac de cord suferit în timpul concertului care-l susținea la Florida.

David Olney a fost un membru marcant al scenei muzicale din Nashville, iar melodiile sale au fost înregistrate de o serie de vedete country și folk. La începutul anilor 1980, el a format o trupă de rock numită The X-Rays înainte de a începe o carieră solo și a lansat mai mult de 20 de albume.

FOTO: David Olney – Instagram

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Adevarul.ro
Lecție „barbară" în Cecenia. Cadavrul unui băiat acuzat că a atacat un polițist, lăsat să zacă în fața mulțimii
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Observatornews.ro
Despăgubirile primite de un român, lăsat fără permis 2 ani după un drugtest greşit. "Mi-a ieşit opiu"
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 11 aprilie 2025. Leii au șansa de a-și proteja liniștea sufletească, făcând un efort real pentru a păstra armonia în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI