Scott Manley, un astronom din Marea Britanie, susţine că a aflat, după cercetări ce au durat 30 de ani, că numărul asteroizilor care pot lovi oricând planeta noastră e cu mult mai mare decât cel care era cunoscut până acum.
Britanicul, care din 1980 a început cercetările pe tema pericolului reprezentat de diverse corpuri cereşti pentru Terra, a realizat în decursul celor 30 de ani de studiu mai multe grafice în care sunt arătaţi toţi asteroizii fotografiaţi de-a lungul anilor în apropierea Pământului.
Astfel, dacă acum trei decenii oamenii de ştiinţă ştiau că aproximativ 9.000 de asteroizi se află în sistemul solar al planetei noastre, acum, numărul asteroizilor care ameninţă Pământul a ajuns la 530.091, toţi având diametre ce variază între 10 metri şi 950 de kilometri.
Cercetătorul britanic a avertizat că majoritatea corpurilor cereşti care tind să se intersecteze cu Pământul “zboară” deja pe orbita planetei şi pot oricând lovi şi devasta o porţiune uriaşă din planeta noastră.
“Am realizat, cu ajutorul unui telescop performant, 11.000 de fotografii pentru a arăta lumii cât de înghesuiţi suntem în sistemul nostru solar. Asta nu poate să însemne nimic bun”, a afirmat Manley, pentru cotidianul britanic Daily Mail.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate