Sportivii clubului Dinamo, aflat în subordinea Ministerului de Interne, au fost scoși pe stradă în uniforma de poliție sau mutați în secții, pe durata stării de urgență, din cauza lipsei de personal.

Este cazul și lui Mihai Donisan, atlet al clubului din Ștefan cel Mare. În vârstă de 31 de ani, acesta a fost trimis la o secție de poliție, iar duminică seară a avut cea mai grea intervenție la care a participat. Mihai, specializat în săritura în înălțime, a făcut parte din dispozitivul poliției care a intervenit de urgență la revolta de proporții din cartierul Rahova din București.

Un atlet pe câmpul de luptă

Chiar dacă până acum n-a mai participat la astfel de acțiuni și i-a fost făcut un instructaj la începutul lunii, atunci când a fost obligat să meargă pe teren, Donisan a făcut față cu bine intervenției, nu a avut nici un fel de problemă și nici nu a suferit răni în urma intervenției din Rahova.

„Mihai era în tură la secție și-a fost nevoit să iasă pe teren. A ajuns la fața locului, undeva după ora 21:00 alături de colegii lui și a făcut față intervenției. Chiar dacă a fost un haos de nedescris, nu și-a pierdut cumpătul și a făcut față procedurilor învățate”, a dezvăluit unul dintre colegii sportivului.

„E prima intervenție mai
dificilă”

Mihai este de serviciu și în această seară. Contactat de reporterii Libertatea, acesta a confirmat că a fost în linia întâi la acțiunea din Rahova și a rămas surprins că s-a aflat acest lucru.

„Sunt la serviciu. Sunt surprins că s-a aflat, dar eu îmi fac doar datoria. Aceasta este situația în acest moment și nu avem ce face. Nu a fost prima intervenție, dar a fost cea mai delicată, dificilă, să-i zic așa. Vă mulțumesc pentru telefon, dar nu aș vrea să mai fac alte declarații, ținând cont de situația în care ne aflăm în acest moment! Numai bine, mulțumesc”, a spus Mihai.

Președintele clubului sportiv Dinamo a comentat decizia luată la nivelul MAI în ceea ce-i privește pe sportivii clubului.

„Ni s-a solicitat să punem la dispoziție personalul clubului Dinamo, cu excepția sportivilor calificați la Jocurile Olimpice și a celor în curs de calificare. Cred că este o solidaritate față de tot ceea ce se întâmplă în condițiile dificile în care se află țara. Primii care au intrat au fost cei din birouri. Când ei vor ajunge la fiecare secție de Poliție, acolo, în funcție de grad, de cunoștințe, li se va distribui ceea ce vor avea de făcut”, a dezvăluit Cosac.

Depistat pozitiv cu Meldonium

Donisan a obținut rezultate la Jocurile Francofoniei unde a cucerit medaliile de aur, în 2009, și de argint, în 2013. În 2015, la Campionatele Naționale în aer liber de la Pitești, a reușit un salt de 2,29 m împlinind baremul de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016. Dar acesta n-a mai concurat, fiind exclus de la Jocurile Olimpice după ce a fost depistat pozitiv la Meldonium. Adică dopat.

A fost folosit și armamentul din dotare, fără a fi înregistrate persoane rănite. Mai multe persoane au fost imobilizate și urmează a fi conduse pentru audieri

Poliția Română:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News