În vârstă de 44 de ani, Thomas Hackl este din Innsbruck. A dat Austria natală și s-a stabilit de mai mulți ani în Satu Mare, orașul despre care spune că „l-a adoptat”. Aici, și-a întemeiat o familie și coordonează mai multe programe sociale în cadrul unei asociații neguvernamentale, scrie satumareonline.ro.
În vara anului trecut, în plină criză a refugiaților care veneau cu miile în Europa, Thomas a plecat în Grecia pentru a veni în ajutorul acestora printr-un proiect desfășurat cu ajutorul parternerilor eleni. Devotamentul și implicarea în cauzele nobile l-au purtat zilele acestea în capitala Georgiei.
Un austriac stabilit la Satu Mare îi învață pe oameni ce trebuie să facă în cazul unor dezastre naturale
La Tbilisi, Thomas Hackl a desfășurat cursuri pentru a învăța populația și autoritățile locale din Georgia și Armenia cum să acționeze în situații de urgență, precum dezastrele naturale. În acest situații, austriacul susține că sunt importante reacția rapidă și misiunile de salvare organizate în mod eficient.
„Ne concentrăm pe câte trei localități din fiecare țară, unde există riscuri de inundații sau alunecări de teren. Am fost plăcut surprins să aflu că înaintea sosirii mele la Tbilisi, colegii au evaluat deja situația din teren, țin legătura cu autoritățile locale, au găsit voluntari cu care să colaboreze și au întocmit hărți de risc. Acum urmează să pregătim niște materiale informative, inclusiv așa-numite broșuri interactive, pe care le completează locuitorii satelor indicând cele mai apropiate refugii sigure în caz de dezastre, persoane și date de contact etc. Am fost într-un sat unde pământul alunecă la vale, am vorbit cu cei din conducerea primăriei și ne-am consultat în legătură cu modalitățile prin care îi putem ajuta. Vom merge și prin școli să-i instruim pe copii în legătură cu tehnicile de salvare dacă ar ajunge victime ale vreunui dezastru natural, apoi vom organiza conferințe în ambele țări cu instituțiile responsabile cu protecția civilă” a explicat Thomas Hackl, pentru sursa citată.
După cursurile pe care le predă, Thomas a profitat de faptul că se află pe meleagurile, unde au luat naștere primele națiuni creștine din lume, pentru a vizita legendarele mânăstiri de pe piscurile Cauzacului.
sursă foto: satumareonline.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro