UPDATE – 12 noiembrie, ora 14.30: Comandantul Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoș, a declarat duminică, 12 noiembrie, că șoferul de pe autobuzul jandarmeriei filmat pe linia de tramvai se va prezenta luni, 13 noiembrie, la Direcția Rutieră, pentru continuarea investigațiilor.
„Nu suntem fericiți de acest incident, fapt pentru care am instituit o comisie de anchetă. Măsurile pe care putem noi să le luăm sunt cele disciplinare, însă, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii de la Poliție, colegul nostru se va prezenta luni la Direcția Rutieră, urmând să continue investigațiile”, a spus, duminică, Sebastian Cucoș, la sediul Jandarmeriei Române, citat de Realitatea TV.
UPDATE – ora 21.50: Șoferul autocarului a încălcat cel puţin trei reguli de circulaţie. La rândul său, ministrul de Interne, Carmen Dan, a încălcat regulile gramaticii. Ministrul a avut o reacție nefericită în legătură cu autocarul Jandarmeriei, al cărui șofer a fost aproape să provoace un adevărat carnagiu în centrul Capitalei, potrivit Digi 24.
Reporter: Aţi descoperit cine se afla la volan?
Carmen Dan: Vreţi să vă dau eu, acum, nume şi pronume şi toate cele?
UPDATE – ora 19.30: Potrivit unor surse din cadrul Brigăzii Rutiere a Capitalei, imaginile apărute în mediul virtual sunt analizate, dar șoferul autocarului ar putea să scape nesancționat, deoarece incidentul a fost filmat cu o cameră neomologată. Conform legislației în vigoare, orice șofer poate fi sancționat doar dacă este surprins că încalcă normele rutiere cu o camera omologată, montată pe una dintre autospecialele Poliției Rutiere.
Mai mult, chiar dacă șeful de comunicare al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, declara astăzi – la Realitatea TV – că s-a deschis o anchetă internă și că se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă al angajatului MAI, Libertatea aflat că se poate alege doar cu o mustrare. Potrivit unor surse din interiorul Jandarmeriei Române, cea mai dură măsură ar putea fi aceea de a i se interzice dreptul de a mai conduce autospeciale ce aparțin MAI.
UPDATE – ora 16.00: „Șoferul autobuzului a fost identificat ca fiind plutonier major E.M, încadrat în anul 2007. Acest comportament în trafic nu este tolerat și nu este specific conducătorilor din cadrul instituției noastre. Ne cerem scuze pentru această situație„, ne-a declarat Marius Militaru, șef comunicare Jandarmeria Română.
“În urma apariției în mediul on-line a imaginilor cu autospecială (autocar) înmatriculată cu numere MAI (MAI 44803 – n.r.), facem următoarele precizări: Autocarul aparține structurii centrale a Jandarmeriei și la acest moment se fac verificări pentru a se stabili identitatea conducătorului auto, urmând a fi aplicate măsuri legale”, precizează Poliția Capitalei, prin intermediul unui comunicat.
Incidentul a avut loc la intersecția bulevardelor Ion Mihalache și Mareșal Alexandru Averescu, în sectorul 1, iar imaginile au fost surprinse de camera de bord a vatmanului depășit de șoferul inconștient și postate pe trafictube.ro.
„Dacă lucrurile stau așa, probabil că sunt niște contravenții săvârșite în concurs. Sigur că cei în drept trebuie să analizeze aceste imagini și să constate dacă acel conducător auto a săvârșit sau nu contravenții. Dacă a greșit, trebuie să plătească. Vorbim de contravenții la Ordonanța de Ugență 195, privind circulația pe drumurile publice. Mie mi-e greu să mă pronunț, nu am văzut imaginile, vă cred pe dumneavoastră și v-am văzut că sunteți cât de cât obiectivă și nu încercați să transmiteți alte imagini. Trebuie verificat autocarul, MAI-ul are trei, patru structuri – jandarmi, poliție, poliție de frontieră. Trebuie verificat cui îi aparține acest autocar. Poate fi identificat ușor conducătorul auto și instituția va trebui să declanșeze o procedură internă a acestui aspect. Eu așa aș proceda dacă aș fi ministru de Interne”, a spus Dumitru Coarnă, liderul sindicatului polițiștilor (SNPPC), contactat de Digi 24.
În altă ordine de idei, autobuzul fără șofer a făcut accident în prima zi în care a ieșit pe stradă. S-a întâmplat în Las Vegas, SUA, iar la bordul mașinii se aflau mai mulți pasageri, dar din fericire nimeni nu a fost rănit…
CITEȘTE ȘI… EXCLUSIV/ Loredana, Inna și Delia își iau și angajații în vacanță. Le plătesc hotelul și mesele!