Autocarul care transporta 35 de persoane de la Vaslui la Topliţa s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, în localitatea Durău, potrivit Agerpres.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ale SMURD care au asigurat asistenţa medicală pentru opt dintre pasageri. Aceştia au suferit contuzii minore şi escoriaţii, dar nu a fost necesară transportarea lor la spital. Ceilalţi pasageri nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Autocarul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe o parte, din condiţii deocamdată necunoscute. Nici o persoană nu a rămas încarcerată, toţi pasagerii fiind scoşi din autobuz de ceilalţi participanţi la trafic care au oprit în zonă”, a spus sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Autocarul care s-a răsturnat făcea curse regulate între Vaslui şi Topliţa, iar sâmbătă dimineaţă plecase de la Vaslui.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News